Un microbuz de pe cursa Orhei-Praga s-a lovit de un stâlp în judeţul Harghita. Două persoane au decedat

Două persoane au murit, iar alte şapte, între care un copil de doi ani, au fost rănite, într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DN 15, în judeţul Harghita, şi în care a fost implicat un microbuz în care se aflau 20 deoameni – şoferul şi 19 pasageri.

Microbuzul făcea o cursă regulată Orhei (R. Moldova)-Praga. Accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita a precizat că, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că a fost declanşat Planul roşu de intervenţie. Au fost mobilizate echipaje de salvare și din județul Neamț, însă zona în care s-a produs accidentul este destul de îndepărtată de orașe mai mari, cu unități spitalicești.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat pentru News.ro că cei şapte răniţi au fost transportaţi la spitalul din Topliţa, iar printre ei se află şi un copil de 2 ani. Copilul, care se afla la mama lui în braţe în momentul accidentului, este în stare bună, dar a fost dus la spital pentru investigaţii.

Intervenția echipajelor de salvare este îngreunată de faptul că în zonă ninge abundent.

Echipajele care au ajuns la fața locului acordă primul ajutor și fac operațiunile de triere, urmând să stabilească spre ce spitale vor fi trimise victimele rănite.

Cele două persoane declarate moarte – un bărbat și o femeie – au rămas încarcerate și când au fost scoase nu mai aveau puls.

Printre răniți este și un copil, dar starea sa nu este gravă. În schimb, trei dintre răniți ar avea răni mai serioase.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 6:20, pe DN 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.