Connect with us

Economie

Un memorandum de colaborare în domeniul energiei din biomasă semnat între R.Moldova și România

Publicat

pe

Un memorandum de colaborare în domeniul energiei din biomasă a fost semnat astăzi, la Chișinău, între Clusterul Energiei din Biomasă din R. Moldova și Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy din România, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile.

Evenimentul se înscrie în misiunea economică de valorificare a biomasei, efectuată de un grup de antreprenori români în Republica Moldova.

„Subiectul biomasei este foarte important pentru ţările din Estul Europei, inclusiv pentru R. Moldova. Cooperarea dintre clustere ne deschide uşi noi pentru valorificarea de noi proiecte inter-regionale, cum ar fi „InterReg Danube”, care să stimuleze dezvoltarea sectorului energiei din biomasă”, susţine Lajos Vajda, preşedintele Clusterului Green Energy din România.

Memorandumul stabileşte domeniile-cheie şi formele de cooperare dintre ambele entităţi, iar scopul acestuia este de a promova energia pe bază de biomasă și de a consolida eforturile în combaterea schimbărilor climatice.  Documentul a fost elaborat cu asistența oferită în cadrul Programului EaPlus.

„Platforma de cooperare a actorilor cheie ce au activităţi conexe sectorului energiei din biomasă, stabilită după modelul Clusterului din România, este o formă eficientă de cooperare ce prinde rădăcini şi în R. Moldova”, crede Vladimir Brăgaru, preşedintele Clusterului Energiei din Biomasă.

Clusterul Energiei din Biomasă din Republica Moldova a fost creat în anul 2017, după modelul celui din România, cu asistenţa Proiectului Energie şi Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

Structura este o platformă de discuții și colaborare în domeniul biomasei și întrunește în prezent peste 20 de membri: companii private, autorități publice, instituții de cercetare, universități, asociaţii active în sectorul energiei verzi etc. Ca bază pentru crearea  platformei a fost luată expertiza Clusterului din România, care a  oferit sprijinul necesar: instruiri, schimb de experiență și vizite de studiu.

Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy din România a fost înființat în februarie 2011 și are  în prezent 37 membrii, care cooperează și fac schimb de experiență pe segmentul inovațiilor și cercetării. Din cluster-ul din România  fac parte, pe lângă reprezentanții economici, administrațiile publice locale, universități, firme de consultanță și instituții care pot să contribuie la obținerea și valorificarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă.

Misiunea economică a antreprenorilor români se desfășoară în perioada 6-8 iunie. La ea participă atât antreprenori specializați pe valorificarea biomasei, producători de energie din surse regenerabile, firme care desfășoară activități conexe acestora, cât și reprezentanți ai altor organizații care doresc să facă transfer de know-how și schimb de experiență în vederea dezvoltării unor proiecte comune.

În afara de semnarea memorandumului dintre cele două entități din România și Republica Moldova, evenimentul include întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și discuții privind posibilitatea demarării unor proiecte comune, ateliere de lucru, vizite de studiu la proiecte de valorificare a biomasei din regiunea Chișinău precum și întâlniri de afaceri cu companii din Republica Moldova.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect realizat în 2015-2018, cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului (2011-2014) ce a avut un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro). Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Agenții economici, care transportă materiale de construcție pe calea ferată, vor beneficia de tarife avantajoase

Publicat

pe

De către

Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că, în contextul lansării proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”, agenții economici, care transportă materiale de construcție pe calea ferată, vor beneficia de tarife avantajoase.

Mai exact, la transportarea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova, aceștia vor beneficia de tarife începând cu 3 cenți tona/km.

Taxa variază în funcție de tipul materialelor de construcție, cantitatea și tipul vagonului.

Ministerul Economiei și Infrastructurii îndeamnă agenții economici să transporte pe calea ferată materialele de construcție necesare la renovarea drumurilor naționale și locale, pentru a reduce traficul camioanelor de mare tonaj pe trasee, dar și pentru a preveni deteriorarea asfaltului de pe șosele.

Precizăm că noul Program național „Drumuri bune pentru Moldova” prevede reabilitarea a circa 1200 kilometri de drumuri, care vor acoperi aproape 1200 de localități. Suma totală a investițiilor în drumuri se va ridica la 1,6 miliarde de lei. Banii vor fi alocați din Fondul Rutier – 500 de milioane de lei și din Bugetul de Stat – 1 miliard 100 de milioane de lei.

Citește mai departe

Economie

Chiril Gaburici: Avem o acoperire de 2% de energie electrică din surse regenerabile. Până în 2020 avem obiectiv o creștere cu 10%

Publicat

pe

De către

„Eficiența energetică și energia regenerabilă sunt priorități naționale. Astăzi avem o acoperire modestă de 2% de energie electrică din surse regenerabile. Consider că este foarte puțin. Până în anul 2020 avem drept obiectiv o creștere cu 10 la sută a energiei verzi pe întreg teritoriul țării”. 

Afirmația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructuri, Chiril Gaburici, în cadrul evenimentului de lansare a Săptămânii Europene a Energiei Durabile în Republica Moldova, care se desfășoară în perioada 4 – 10 iunie.

De asemenea, Chiril Gaburici a accentuat că prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru anul 2018 sunt orientate spre dezvoltarea sectorului energetic, producerea și utilizarea energiei regenerabile, iar tehnologiile și eficiența energetică înseamnă un viitor cu costuri mai mici la energia electrică.

Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că, în ultimii opt ani, Republica Moldova a beneficiat, din partea partenerilor de dezvoltare, de peste 100 milioane de euro, care au fost investite în măsuri de eficiență energetică.

„Pentru Republica Moldova, independența energetică este foarte importantă. Cu cât cota de producere a energiei locale regenerabile va fi mai mare, cu atât independența noastră față de furnizori va fi mai mare. Prin politicile Ministerului ne propunem ca, până în 2020, să aducem în țară  investiții de peste 250 de milioane de euro, circa 170 MW de capacități de generare a energiei electrice”, a notat Chiril Gaburici.

Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, a menționat că Săptămâna Europeană a Energiei Durabile este organizată ca să promoveze cele mai bune practici și idei pentru dezvoltarea sectorului energetic, în special consolidarea energiilor și dezvoltarea surselor regenerabile.

Prin crearea unei baze energetice mai ieftine și orientarea societății față de consumul de energie regenerabilă, cetățenii vor achita mai puțin pentru facturi. Totodată, ambasadorul UE a apreciat rezultatele obținute de Republica Moldova în implementarea proiectelor pentru dezvoltarea sectorului energetic.

„Mă bucur că datorită efortului instituțiilor de resort și cu sprijinul partenerilor internaționali, în ultimii ani, s-a reușit majorarea cotei de energie regenerabilă în Republica Moldova. Mai sunt multe aspecte ce pot fi îmbunătățite și multe de făcut. Așteptăm ca Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile să fie pe deplin aplicată în practică”, a specificat Peter Michalko.

Săptămâna Europeană a Energiei Durabile 2018 (EUSEW) are drept scop promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă în țara noastră.

Citește mai departe

Economie

Calitatea benzinei și motorinei, atât la import, cât și la stațiile PECO, va fi verificată conform normelor europene

Publicat

pe

De către

Parametrii de calitate ai benzinei și motorinei, atât la importul, cât și la comercializarea acestor produse la stațiile PECO vor fi măsurați potrivit cerințelor europene. În acest sens, Executivul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, care prevăd stabilirea unui sistem de monitorizare a calității combustibililor în Republica Moldova în conformitate cu directivele europene.

În prezent, în Republica Moldova se aplică procedura de certificare a produselor petroliere în baza standardelor SM și GOST, diferite de cele stabilite în UE.

Monitorizarea calității carburanților va fi efectuată de către organismele acreditate, care ulterior vor prezenta datele respective Ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

Etapele controlului vor cuprinde prelevarea probelor de benzină și motorină, aflate în teritoriul vamal și la stațiile PECO, efectuarea încercărilor în baza standardelor europene, cu eliberarea raportului de inspecție.

Astfel, procedurile de determinare a calității benzinei și motorinei vor fi aliniate la standardele europene, iar raportul anual privind calitatea produselor petroliere comercializate în Republica Moldova va fi prezentat consumatorilor.

Citește mai departe