Un medic de la Institutul Mamei şi Copilului va fi judecat. A operat o femeie, dar i-a cauzat o leziune care ar fi dus la pierderea rinichiului

Şefa secţiei ginecologie chirurgicală din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului riscă până la 3 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procuratura muncipiului Chişinău, Oficiul Centru, a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a medicului de “încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldate cu vătămarea gravă a sănătăţii unei paciente”.

Potrivit probelor, pe 27 ianuarie 2012, o locuitoare a raionului Teleneşti a fost internată la Institutul Mamei şi Copilului, cu diagnosticul hemoragie intraobdominală, fiind adusă de serviciul Aviasan de la Spitalul raional, unde născuse cu o zi mai devreme şi suferise câteva intervenţii chirurgicale.

A doua zi după internare la Institutul Mamei şi Copilului, şefa secţiei ginecologie chirurgicală a operat pacienta pentru a-i opri hemoragia, însă, concomitent i-a cauzat o leziune de ureter, care a provocat hidronefroză secundară leziunii de ureter.

Cu toate acestea, fără a stabili diagnoza corectă şi principiile de tratament, peste câteva zile, şefa secţiei ginecologie chirurgicală a externat pacienta.

Ulterior, în cadrul unui control efectuat la Spitalul Clinic Republican medicii au stabilit că rinichiul drept al femeii este nefuncţional, iar acest lucru a fost generat de neglijenţa şi deficienţele medicale ale medicilor de la Centrul Mamei şi Copilului.

Potrivit specialiştilor, aceste erori care i-au provocat pacientei pierderea anatomică a organului vital prin încetarea funcționării și ulterioara extirpare a rinichiului drept – intervenție obligatorie pentru a-i salva viaţa.

Expertizele dispuse de procurori pe acest caz au arătat că, lipsa diagnosticării leziunii ureterale în perioada imediat următoare şi instituirea unui tratament tardiv al acesteia au determinat evoluţia ireversibilă care a impus extirparea rinichiului drept al pacientei. Această evoluţie, potrivit experţilor, putea fi oprită prin evaluarea, în timp util, a stării pacientei şi tratamentului adecvat din partea medicului.

În prezent, şefa secţiei ginecologie chirurgicală din cadrul IMSP Institutu Mamei şi Copilului are interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit statisticilor Procuraturii Generale, pe parcursul anului 2017 procurorii au iniţiat 63 de cauze penale în privinţa medicilor pentru malpraxis, faţă de 49 de dosare declanşate pentru acţiuni similare în anul 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.