Un locuitor al capitalei, în vârstă de 41 ani, este cercetat penal pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Bărbatul transporta pe teritoriului ţării mărfuri de larg consum, pe care le vindea în lipsa tuturor actelor obligatorii, ce permit desfăşurarea acestui gen de activitate.
Oamenii legii au constatat că, pe parcursul anilor 2014-2017, mărfurile erau transportate de peste hotarele ţării şi păstrate în depozite şi secţii comerciale deschise neautorizat, de unde erau vândute doar clienţilor de încredere.
Omul încasa venituri, fără a achita impozite şi taxe la bugetul de stat.
Urmare a percheziţiilor, poliţiştii au depistat patru biciclete de modelul “Italjet Ascot Adventure”, cazane, aparate de sudat, diferite aparate electrice destinate pentru lucrări în construcţii, precum şi înregistrări de ciornă aferente activităţii comerciale desăşurate.
Conform primelor estimari effectuate, suma mărfurilor depistate se ridică la aproximativ 1 000 000 lei.
În acest context, toate probele delicte au fost ridicate şi depozitate până la adoptarea unei decizii de către instanţa de judecată.
Dacă vinovăţia bărbatului va fi demonstrată în instanţa de judecată, atunci el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 47 000 lei până la 67 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore cu confiscarea mărfurilor ridicate.