Connect with us

Important

Un fost şef-adjunct al Inspectoratului fiscal din Briceni, trimis în judecată

Published

on

Procuratura Anticorupţie a anunţat astăzi că a expediat în judecată cauza penală intentată pe faptul abuzului de putere, comis de fostul şef-adjunct al Inspectoratului fiscal de stat raionul Briceni, care a pus în aplicare o schema de deturnare a banilor publici sub pretextul restituirii TVA anumitor persoane juridice.

În cursul acţiunilor de urmărire penală procurorii au constatat că, folosind intenţionat situaţia de serviciu, inculpatul a întocmit şi a determinat alţi angajaţi din subordine să dispună restituirea TVA din buget, în sumă de 510 202 lei, companiei Labean Prime – fondată şi condusă de persoane apropiate acestuia.

Temei pentru restituirea TVA au servit pretinsele acte de control ale fiscului, în care au fost incluse date false. Astfel, în mod ilegal, din bugetul de stat a fost transferată acestei firme suma de bani, care datorită reacţionarii prompte a organelor de control au fost blocaţi pe contul persoanei juridice respective, astfel autorii infracţiunii fiind în imposibilitate de a intra în posesia banilor.

Fapta inculpatului a fost calificată drept tentativă de abuz de serviciu şi dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani ori amendă în mărime de la 32 500 lei pînă la 57 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe o perioada de până la 5 ani.

Continue Reading

Externe

Scrutinul din Germania s-a încheiat. Care sunt rezultatele primului exit poll

Published

on

Alegerile federale din Germania s-au încheiat. Potrivit primului exit poll, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), coaliția Angelei Merkel, obține 35% din voturi. Pe locul doi, se situează Partidul Social-Democrat cu 21%, iar pe locul trei – partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania cu tocmai 14%.

Dacă rezultatele finale vor fi aceleași, partidul de extremă dreaptă Alianța pentru Germania (AfD) va deveni a treia formațiune politică a țării și va intra în Parlament.

Cei 61.5 milioane de nemți cu drept de vot au mers astăzi, 24 septembrie, să-și aleagă reprezentanții în cel de-al 19-lea Bundestag. Rezultatele finale ale alegerilor vor putea fi cunoscute abia marți.

Continue Reading

Externe

Premierul spaniol: Referendumul privind autodeterminarea Cataloniei nu va avea loc

Published

on

Premierul spaniol Mariano Rajoy a lansat sâmbătă un apel către separatiști catalani să se împace cu ideea că referendumul privind autodeterminarea “nu va avea loc”, ca urmare a mai multor măsuri guvernamentale care au dat o lovitură severă organizării scrutinului, relatează AFP, citat de Agerpres.

“Cel mai înțelept, cel mai rezonabil și cel mai democratic astăzi ar fi să se oprească”, a declarat Mariano Rajoy.

Guvernul spaniol a mers mai departe sâmbătă în măsurile sale, Ministerul de Interne de la Madrid declarând că dorește să coordoneze toate forțele de poliție din regiunea Cataloniei pentru a împiedica acest referendum, prevăzut să aibă loc la 1 octombrie. Această dispoziție vizează și “Mossos d’Esquadra”, poliția catalană care se află, de obicei, sub controlul Ministerului de Interne al guvernului regional catalan.

În această săptămână, Madridul a lansat o vastă operațiune polițienească și judiciară în Catalonia, complicând organizarea referendumului, declarat anticonstituțional de către guvernul central.

Carles Puigdemont—liderul regiunii cu 7,5 milioane de locuitori — a postat sâmbătă pe Twitter un mesaj enumerând locurile în care catalanii vor putea să voteze la 1 octombrie, în timp ce cele anterioare au fost eliminate de pe internet.

Catalanii rămân foarte împărțiți: 49,4% se pronunța împotriva secesiunii, în timp ce 41,1% sunt favorabili, potrivit unui sondaj comandat de guvernul regional în iulie.

Continue Reading

Important

PSRM organizează proteste în mai multe orașe ale țării// VIDEO

Partidul Socialiștilor desfășoară astăzi proteste organizate în Cahul, Bălți și Anenii Noi. Protestatarii cer desfășurarea alegerilor anticipate și transformarea Moldovei într-o republică prezidențială.

Published

on

(12:15) În cadrul protestelor, a fost aprobată o rezoluție, prin care a fost anunțat că, începând de astăzi, PSRM dă startul Campaniei Naţionale de colectare a semnăturilor în susţinerea trecerii la forma de guvernare prezidenţială. Membrii PSRM își propun să colecteze cel puțin 70% din totalul semnăturilor cetățenilor cu drept de vot din Republica Moldova.

(11:30) „Acest protest e vocea poporului care nu mai poate răbda. Astăzi, 24 septembrie, trebuia să aibă loc referendumul consultativ cu poporul Republicii Moldova”, a spus în fața mulțimii din Bălți socialista Zinaida Greceanîi.

„Vrem dizolvarea guvernării actuale? Vrem ca președintele să poată dizolva guvernarea? Vrem ca legea care pune pe umerii oamenilor miliardul furat să fie anulată? Voi spuneți „Da” și ei, guvernanții, de asta se tem”, a declarat Greceanîi în rusă și în română.

„Noi suntem moldoveni și în școli trebuie să fie studiată istoria Moldovei”, a conchis președinta Partidului Socialist. La Bălți, se scandează „Jos Plahotniuc” și „Pentru Președinte”.

(11:08) „Este un miting de susținere a președintelui și de atenționare a guvernării oligarhice actuale. Cei care vor lua azi cuvânt vor spune viziunea oamenilor noștri”, a declarat la Cahul deputatul socialist Vladimir Țurcan.

(11:05) „Președintele trebuie să aibă această prerogativă să dizolve parlamentul, deoarece e singurul care are legitimitate. Cetățenii nu au votat pentru Parlamentul actual. Dacă ei ne interzic să desfășurăm referendum, vom merge în fiecare casă și vom colecta semnături”, a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui RM, Ion Ceban, la Anenii Noi. Oamenii scandează în rusă „Pentru o guvernare prezidențială!”.

(10:30) La Bălți, mulțimea scandează: „Vrem alegeri anticipate”, „Hoții la Dubă”, „Moldova” și „Referendum”. În fața mulțimii de protestatari se află socialista Zinaida Greceanîi.

La Cahul și Anenii Noi, oamenii cer desfășurarea alegerilor anticipate. Se scandează repetat „Victorie!”.

Urmăriți în direct protestele organizate de socialiști:

Anenii Noi

Cahul

Bălți

Continue Reading

Ultimile Știri

Externe8 ore ago

Scrutinul din Germania s-a încheiat. Care sunt rezultatele primului exit poll

Alegerile federale din Germania s-au încheiat. Potrivit primului exit poll, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), coaliția Angelei Merkel,...

Externe12 ore ago

Premierul spaniol: Referendumul privind autodeterminarea Cataloniei nu va avea loc

Premierul spaniol Mariano Rajoy a lansat sâmbătă un apel către separatiști catalani să se împace cu ideea că referendumul privind...

Important17 ore ago

PSRM organizează proteste în mai multe orașe ale țării// VIDEO

Partidul Socialiștilor desfășoară astăzi proteste organizate în Cahul, Bălți și Anenii Noi. Protestatarii cer desfășurarea alegerilor anticipate și transformarea Moldovei...

Externe18 ore ago

Germanii își aleg astăzi noul Legislativ

Cei 61.5 milioane de nemți cu drept de vot sunt așteptați astăzi, 24 septembrie, să-și aleagă reprezentanții în cel de-al...

Externe18 ore ago

Atac cu acid în Londra: cel puțin opt răniți, la un centru comercial

Cel puţin opt persoane au fost rănite, ieri seară, în urma unor atacuri cu acid, comise în faţa unui centru...

Externe1 zi ago

Mexic, zbuduit de un nou seism cu magnitudinea 6.1

Un nou seism, ce a avut magnitudinea de 6,1, s-a produs azi în sudul Mexicului și a fost resimțit în...

Externe1 zi ago

Cetățenii Republicii Moldova ar putea călători în Turcia doar cu buletinul

Cetățenii moldoveni și cei turci ar putea circula între cele două țări doar cu buletinul. Pavel Filip și Recep Tayyip...

Advertisement

Opinii