Un fost angajat al Inspectoratului Național de Patrulare, reținut. Ar fi pretins 1400 euro pentru două permise de conducere

Un fost angajat al Inspectoratului Național de Patrulare al IGP al MAI a fost reținut pentru trafic de influență. Potrivit informațiilor preliminare, acesta a pretins și primit 1 400 de euro, de la două persoane pentru organizarea eliberării permiselor de conducere.

Fostul polițist susținea că are influență asupra unor persoane publice ce activează în subdiviziunile structurale ale Direcției Înmatriculare Transport și Calificare a Conducătorilor Auto a ÎS ”CRIS Registru” pentru susținerea examenelor și primirea permiselor de conducere fără impedimente.

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia au fost depistate actele de identitate ale persoanelor care au denunțat  cazul de corupție.

Ulterior, fiind audiat de către oamenii legii, acesta a recunoscut integral vina și a decis să coopereze cu organul de urmărire penală.

Pe  acest caz a fost pornită o cauză penală pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.