Un elicopter din Moldova, capturat de talibani în Afganistan

Un elicopter care aparține unei companii din Moldova care se afla în Afganistan, pentru a participa la misiuni de pacificare sub egida ONU, a fost doborât de talibani. Ultima sa poziţie cunoscută este 036°07′43.1′′N, 064°40′01.6′′E. Informaţia a fost confirmată de ministrul în exerciţiu de Interne, Oleg Balan, anunţă www.publika.md.

Informaţiile preliminare arată că membrii echipajului, 18 la număr, printre care trei moldoveni, au fost luaţi prizonieri.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a dat instrucțiuni Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU să obțină, în regim de urgență, de la Misiunea ONU de menținere a păcii în Afganistan, informații oficiale cu privire la cei trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat în această țară.

În acelaşi timp, www.realitatea.md precizează că elicopterul de model Mi-8 MTV1 aparține companiei “VALAN ICC” (Valan International Cargo Charter). Aceasta are un contract prin care asigură cu transport aerian armata din Afganistan.Compania “Valan International Cargo Charter” este specializată în organizarea traficului aerian, prestarea serviciilor de transport aerian pentru mărfuri și călători, asistența tehnică și reparația navelor aeriene.

Totodată, site-ul news.yahoo.com a scris că incidentul a avut loc în provincia Kurduz, care se află sub controlul talibanilor şi că sunt morți. Acesta a fost capturat după o aterizare forțată. Echipajul elicopterului era format din trei piloți, toti cetățeni moldoveni.

Potrivit surselor, trei persoane au murit, printre care un concetăţean de-al nostru.

Premierul interimar Gheorghe Brega a convocat mâine dimineața, ora 7.30, o ședință la Guvern, în legătură cu incidentul din Afganistan, în care a fost implicat un elicopter ce aparține unei companii din Republica Moldova.

La ședință au fost invitați Vicepremierul în exercițiu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan, ministrul in exercițiu al Apărării, Anatol Șalaru, Directorul SIS, Mihai Balan și un reprezentant al Autorității Aeronautice Civile.

Talibanii au confirmat atacul pe conturile Twitter controlate de aceștia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.