Un cetăţean român, plasat în arest. Recruta tinere din R.Moldova şi le transporta în Suedia

Un tânăr de 28 de ani, cetățean al României, a fost reținut pentru trafic de ființe umane. Acesta este membru al unei grupări infracționale, specializat în traficul de ființe umane, cu scop de exploatare sexuală.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, membrii grupării în perioadă anului 2016 și până în prezent recrutau tinere moldovence, care abuzând de starea socială a acestora le transportau în oraşul Stockholm, Suedia, unde erau oligate să presteze servicii sexuale.

Întreaga activitate infracțională a fost documentată în ultimul an de către ofițerii de investigații ai IGPF.

Astfel, în data de 7 august, conform probelor acumulate, polițiștii de frontieră au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire în punctul de trecere Leușeni, iar tânărul a fost reținut în timp ce încerca să părăsească teritoriul R. Moldova.

În data de 10 august curent, acesta a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

În prezent, polițiștii de frontieră întreprind multiple măsuri de investigație și urmărire penală, în vederea identificării potențialelor victime, dar și localizarea și reținerea membrilor grupului criminal aflați în libertate.

[youtube id=”XjcaWKT3AZA” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.