Un bărbat din Bremen și-a cumpărat un dulap de bucătărie la mâna a doua, iar când a încercat să-l instaleze a găsit în el trei lingouri de aur care cântăreau în total 2,5 kg, relatează marţi DPA.
Cele trei lingouri, cu o valoare estimată de 83.500 de euro (97.500 de dolari), erau ascunse într-un dulap de bucătărie pe care l-a achiziţionat printr-un schimb de mobilă, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne din oraşul Bremen, din nordul Germaniei.
Lingourile se aflau într-un plic şi erau ascunse în spatele unui sertar şi probabil fuseseră acolo de decenii, a mai spus ea. „Comoara” a fost descoperită în luna august.
Bărbatul a decis că integritatea lui este mai importantă decât cei aproape 100.000 de dolari şi le-a predat autorităţilor. Purtătoarea de cuvânt a precizat că el este eligibil pentru o recompensă de circa 2.500 de euro.
Oamenii legii au constatat că cele trei lingouri aparțineau unui bărbat în vârstă, care a decedat în luna martie.
Ein Mann aus Bremen hat in einem alten Küchenschrank drei Goldbarren gefunden und sie zum Fundbüro gebracht – geschätzter Wert: 83.500 Euro https://t.co/ek4WrCvcTH @dpa-Newsblog via @RadioLippe pic.twitter.com/I0WUSYI6cD
— dpa·live (@dpa_live) 18 septembrie 2018