Un bărbat din Ștefan Vodă, reţinut! Ar fi extorcat 10 000 euro pentru urgentarea acordării cetățeniei române

Un bărbat din Ștefan Vodă riscă până la șase ani de închisoare pentru trafic de influență. Acesta ar fi extorcat 10 000 de euro, susținând că poate influența urgentarea acordării cetățeniei române. Infracțiunea a fost curmată, însă, de ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție, care l-au reținut în flagrant delict pe suspect.

Potrivit denunțătorului, bărbatul, împreună cu un intermediar, ar fi pretins că au influență asupra unor persoane publice din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, în vederea înregistrării urgente a dosarului de redobândire. Pentru suma de 10 000 de euro, suspectul ar fi promis să acumuleze setul de acte necesare pentru dosar, chiar dacă solicitantul de cetățenie nu întrunea toate condițiile.

Totodată, acesta asigura obținerea ulterioară în termeni restrânși a pașaportului român.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, reținerea în flagrant delict a avut loc într-un centru comercial din capitală. În rezultatul percheziției corporale, prima tranșă de 1000 de euro transmiși sub controlul CNA au fost predați benevol de către suspect. Banii erau ascunși în copiile xeroxate ale unor certificate de naștere din buzunarul pantalonilor bărbatului. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pe un termen de 72 de ore.

Actualmente se întreprind acțiuni în vederea documentării activității infracționale a suspectului. O cauză penală a fost pornită pe acest caz.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.