Un bărbat din Glodeni, condamnat la 11 ani. Şi-a prins fosta soţie cu amantul şi l-a ucis cu o bâtă de lemn

Un bărbat din Glodeni, care l-a omorât pe un consătean, pe care îl prinsese în pat cu fosta sa soţie, a  fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de detenţie.

Potrivit procurorilor, tragedia a avut loc în iunie curent, la domiciliul inculpatului din satul Ciuciulea, unde acesta locuia împreună cu fosta sa soție. Revenind acasă, acesta şi-a prins fosta consoartă în pat cu un consătean. Pentru a se răzbuna pe cei doi, inculpatul a lovit femeia, după care l-a luat la pumni pe amantul acesteia.

La încercarea amantului de a se justifica, inculpatul, în prezenţa fiului său minor, a luat o bâtă din lemn, aplicându-i multiple lovituri, cu o deosebită cruzime, peste diferite părţi ale corpului, până a doborât victima la pământ. În continuare, acesta a abandonat bărbatul, care se afla în stare gravă în curtea sa, urmărind chinurile acestuia până a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a convins un musafir care tocmai venise, să ajute să scoată în drum bărbatul care zăcea la pământ, şi care, potrivit acestuia, ar fi fost criţă beat. Cadavrul victimei a fost abandonat lângă poarta gospodăriei inculpatului.

Fiind audiat de procurori, făptaşul şi-a recunoscut vina integral, dând declaraţii detaliate oamenilor legii.

Pentru comiterea omorului intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de detenţie, în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor stabilite de lege.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.