Un bărbat din Criuleni, condamnat la 20 ani de închisoare. A sugrumat o femeie şi a aruncat victima în Nistru

Un bărbat de 42 de ani, originar din raionul Criuleni, a fost condamnat la 20 ani de închisoare, după ce în vara acestui an, a comis un atac tâlhăresc şi a omorât intenţionat o femeie, cadavrul căreia a fost găsit pe 13 iunie 2017, în râul Nistru, în apropierea or.Vadul lui Vodă. Procurorii municipiului Chişinău au demonstrat vinovăţia inculpatului.

De asemenea, a fost dispusă încasarea din contul condamnatului, în folosul succesorului părţii vătămate, a unui prejudiciu moral şi material de peste 100 mii de lei.

Cu toate acestea, procurorii nu sunt mulţumiţi de pedepsa aplicată inculpatului, pe care o consideră prea blândă. Procurorii au anunţat că deja au contestat-o, solicitând nu doar condamnarea acestuia la 30 de ani de detenţie, dar şi încasarea de la acesta, în folosul statului, a tuturor cheltuielilor judiciare.

Inculpatul a fost reţinut pe 16 iunie, în timp ce intenţiona să părăsească teritoriul ţării şi să plece în Federaţia Rusă, asupra sa fiind depistate şi ridicate articolele din aur ale victimei.

Fiind audiat de procurori, individul şi-a recunoscut faptele criminale, declarând cu lux de amănunte circumstanţele săvîrşirii crimei.

Potrivit informaţiilor acumulate, victima a făcut cunoştinţă cu inculpatul în aceeaşi zi, într-o cafenea din capitală, unde ar fi servit împreună băuturi alcoolice. Ulterior, aceştia au comandat un taxi cu care s-au deplasat în direcţia or. Vadul lui Vodă, coborînd în apropierea unor vile. Între ei s-a iscat un conflict, femeia fiind deposedată de lanţul de la gât, telefonul mobil, cerceii şi inelul din aur, agresată fizic şi sugrumată, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, corpul neînsufleţit al victimei a fost aruncat în rîu.

Inculpatul are 42 de ani, este originar din raionul Criuleni şi anterior a mai fost judecat în Federaţia Rusă pentru diverse infracţiuni, inclusiv de două ori pentru omor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.