Un bărbat din Ceadâr-Lunga i-a promis 1000 de lei unui polițist. Ce a făcut omul legii

Un bărbat din Ceadâr-Lunga a ajuns în vizorul DGT Sud a CNA după ce ar fi încercat să corupă un polițist. Acesta ar fi promis 1000 de lei omului legii pentru a-i fi restituit mijlocul de transport reținut pe motivul conducerii automobilului în stare de ebrietate produsă de substanțe narcotice și în lipsa permisului de conducere.

Polițistul a denunțat bărbatul la CNA, iar ofițerii și procurorii anticorupție l-au reținut pentru 72 de ore, după ce au întreprins mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații.

Operațiunea de reținere a avut loc în comun cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Pe numele bănuitului, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă.Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.

<

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.