Un avion a luat foc pe pista de la Soci. A alunecat într-un râu, iar o aripă i-a fost deteriorată// VIDEO

Un Boeing 737, care venea de la Moscova a luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a ratat aterizarea pe aeroportul din Soci.

Avionul companiei ruse Utair, care transporta 166 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a alunecat de pe pistă într-un râu la aterizare, o aripă i-a fost deteriorată şi a luat foc.

Presa rusă scrie că incidentul s-a produs la ora locală 2.50 (23.50 GMT). Toți pasagerii au fost evacuați, însă 18 persoane, dintre care trei copii, au avut nevoie de asistenţă medicală.

De asemenea, un angajat al aeroportului Soci a murit, în urma unui atac de cord, în timpul operaţiunii de salvare a pasagerilor.

Autoritățile ruse au deschis o anchetă în acest caz și încearcă să stabilească cauzele producerii accidentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.