Un agent economic i-a restituit 18 mii lei unui cumpărător pentru un telefon cu defecte

Un agent economic i-a restituit unui cumpărător18 mii lei, după ce i-a vândut un telefon de o calitate necorespunzătoare. Clentul s-a plâns la Agenția pentru Protecția Consumatorilor, că la începutul lunii mai şi-a achiziţionat un telefon, însă produsul procurat care s-a dovedit a fi neconform, iar instituţia l-a ajutat să-și restituie banii.

După ce a examinat materialele, APC a stabilit că consumatorul a înaintat o petiţie către agentul economic, prin care a solicitat restituirea contravalorii bunului în sumă de 18 mii lei.

În conformitate cu Legea cu privire la protecția consumatorilor, agentul economic avea la dispoziție 14 zile calendaristice de la data înaintării petiției de către consumator pentru a dovedi vina consumatorului în ceea ce privește deficiențele apărute la produsul vândut sau de a satisface reclamația consumatorului.

Expertiza tehnică a fost efectuată doar de o terță parte competentă a domeniului, iar agentul economic așa și nu a reușit să demonstreze vina consumatorului.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de inspectorii agenției și a discuțiilor purtate cu părțile, pe adresa APC a fost înregistrată o recipisă depusă de consumator prin care a comunicat că problema înaintată către agentul economic a fost soluționată pe cale amiabilă.

Acestuia i-a fost restituită contravaloarea produsului în sumă de 18 mii lei.

APC invită toţi cetăţenii să apeleze la Agenția pentru Protecția Consumatorilor atunci când acestora li se încalcă drepturile de consumator, apelând la TELEFONUL CONSUMATORULUI 022 74-14-64  sau la adresa, mun. Chişinău, sectorul Centru, str.Vasile Alecsandri, 78 etajul 1,5

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.