Ultimatum pentru protestatarii din Kiev. Autoritățile au avertizat că vor acționa în forță/ VIDEO

Situaţie explozivă la Kiev. Potrivit Digi 24, marţi (zece decembrie) expiră termenul până la care manifestanţii pro-europeni ar trebui să elibereze Piaţa Independenţei, în caz contrar autorităţile ameninţă că vor interveni în forţă.

BBC şi Reuters anunţă că oficialii ucraineni au desfăşurat deja trupele speciale, care sunt gata să intervină pentru dispersarea demonstranţilor. Însă, planurile autorităţilor nu coincid cu cele ale protestatarilor. Ultimii sunt decişi să iasă în număr mare în stradă şi să continue blocarea unor instituţii ale statului.

În speranţa că va detensiona situaţia, şefa diplomaţiei Uniunii Europene a anunţat că va merge mâine la Kiev ca să discute cu oficialii ucraineni.

Încă din timpul nopţii, protestatarii au instalat baricade în Piaţa Independenţei, pentru a se apăra de o eventuală intervenţie a poliţiei şi au blocat accesul spre sediul Executivului.

Manifestanţii pro-europeni sunt hotărâţi să lupte până la capăt. „Trebuie să convingem acest guvern deplorabil să-şi dea demisia! Trebuie să avem alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, şi vom face ca acest lucru să se întâmple”, a spus Vitali Klitschko, lider al opoziţiei.

sursa video: digi24.ro

Duminică, sute de mii de oameni au cerut demisia preşedintelui şi a guvernului, pentru că nu a fost semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Pentru a-şi arăta dispreţul faţă de Moscova, manifestanţii au dărâmat statuia lui Lenin şi au avertizat că preşedintele Viktor Ianukovici va avea aceeaşi soartă, dacă nu îşi dă demisia.

Opoziţia a anunţat că va înceta protestele numai dacă vor fi eliberaţi cei reţinuţi în timpul protestelor de săptămânile trecute, iar guvernul Azarov va părăsi puterea.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.