UE va susține în continuare implementarea Programului ”PARE 1+1” în Republica Moldova

”PARE 1+1” este unul din cele mai de succes programe naționale, susținute de Guvernul Republicii Moldova, și constituie cea mai bună platformă de cooperare dintre autorități și mediul de afaceri. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei conferințe naţionale.

Vicepremierul a accentuat că autoritățile vor susține în continuare realizare Programului ”PARE 1+1”. ”Mai mult, din punct de vedere economic programul a demonstrat eficiența sa atât prin numărul mare de întreprinderi deschise, cât și prin faptul că la fiecare leu investit de stat au fost atrase investiții de 3-4 lei”, a menționat ministrul Economiei.

La rândul său, Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că UE este impresionată de rezultatele obținute de țara noastră în cadrul acestui program, Uniunea Europeană fiind ferm determinată de a susține în continuare acest proiect pe toate dimensiunile.

”Republica Moldova a utilizat posibilitățile Programului ”PARE 1+1” foarte inteligent, aducând în țară nu doar noi tehnologii, dar și abordări în dezvoltarea mediului de afaceri. Consider că acest program este un model de dezvoltare economică a Republicii Moldova în viitor ”, a subliniat oficialul european.

Potrivit lui Philip Santens, managerul proiectului UE ”Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA”, înurma unei evaluări interne, a fost constatat că în cei 7 ani de implementare a Programului ”PARE 1+1”, au fost acordate 927 de granturi, create circa 3000 locuri noi de muncă și reinvestite în afaceri 8 milioane de euro.

”Experiența Republicii Moldova este studiată de alte state, care au mulți cetățeni migranți. Un exemplu, este Serbia, care foarte intens studiază experiența moldovenească pentru a realiza un asemenea proiect în țara sa”, a specificat Santens.

Pe parcursul celor 7 ani de realizare a acestuia, investițiile în economia națională au depășit 540 milioane de lei, dintre care peste 60 la sută fiind remitențele migranților, iar suma granturilor transferate în cadrul Programului fiind de circa 145 milioane de lei.

Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe.

Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.