Ucraina a publicat harta ţărilor care au ajutat-o în lupta cu Rusia. Vezi dacă a fost inclusă R.Moldova

O hartă cu ţările care sprijină Ucraina în lupta împotriva agresiunii Federaţiei Ruse a fost publicată astăzi de portalul www.liga.net. Harta include ţările şi ajutorul acordat de acestea – bani, medicamente, echipament pentru armată.

„Mulţi ucraineni se plâng că statele dezvoltate nu sprijină Ucraina în lupta contra agresiunii ruse şi a crizei economice. În realitate multe ţări occidentale ajută activ Ucraina în această luptă”, menţionează portalul.

Unele state transferă bani pentru reforme şi armată, altele trimit ajutor umanitar şi medicamente, iar altele – asigură armata cu echipament.

După cum se poate observa din hartă cel mai substanţial ajutor financiar a fost acordat, cât nu ar părea de straniu, de Japonia, care a alocat 98 milioane de dolari. Aceasta este urmată de SUA care au alocat un ajutor financiar de 60 milioane de dolari, un ajutor umanitar de 7 milioane şi alte 23,5 milioane de dolari asistenţă acordată armatei. De asemenea, aici au fost incluse şi Suedia cu o asistenţă de 32, 2 milioane de dolari, Norvegia cu 23,3 milioane de dolari.

Printre ţările care au alocat sume mai modeste, dar care totuşi au fost menţionate ca state ce au sprijinit Ucraina figurează şi R.Moldova , Ţara noastră a acordat un ajutor umanitar în valoare de 100 mii de dolari.

De asemenea, printre ţările menţionate figurează Slovacia cu 36 mii de dolari şi cu 2 tone de medicamente, Ungaria cu 150 mii de dolari, Estonia cu un ajutor de circa 100 mii de dolari SUA.

ucrainaajutor

ucrainaajutor1

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.