Tronsonul de drum Ciocâlteni-Clișova va fi reabilitat

Drumui L-326 M2 Clișova – Suhuluceni – Leușeni – Verejeni va fi asfaltat până la sfârșitul anului 2018. Aceasta după ce astăzi la ședința Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) s-a decis majorarea, cu 7 milioane lei, a mijloacelor financiare alocate pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere de acces în Regiunea Centru.

Decizia a fost luată, după ce, în luna iulie, ministrul Economiei și Infrastructurii a discutat cu primarii din raioanele Telenești și Orhei despre necesitatea reconstrucției tronsoanelor de drum L-326 M2, cu o lungime de 23 km, și Ciocâlteni-Clișova de 4,5 km. Atunci, Chiril Gaburici a dat asigurări că Ministerul Economiei și Infrastructurii va întreprinde măsurile necesare, astfel încât lucrările de reparație a drumului să fie finalizate până la sfârșitul anului.

În 2018, pentru implementarea acestui proiect au fost alocate 5 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), 1,5 milioane – din contul Administrației de Stat a Drumurilor și alte 900 mii de lei din resursele nevalorificate din contul ADR Centru pentru anul 2017.

Tot astăzi, s-a discutat despre importanța alocării resurselor financiare necesare pentru construcția drumului de acces către investitorul Fujikura din orașul Comrat, care se află pe teritoriul Parcului Industrial „Comrat”.

La începutul anului 2019, întreprinderea ar urma să înceapă producerea, angajând peste 1500 de persoane. Problema a fost identificată de ministrul Chiril Gaburici, în cadrul unei vizite de lucru la Parcul Industrial „Comrat”.

În cadrul ședinței de astăzi, CNCDR a audiat Raportul privind implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020, în perioada ianuarie-iunie 2018. De asemenea, a fost prezentată informația privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate din FNDR și alte surse în primul semestru al acestui an.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.