Connect with us

Important

Trei ucraineni, trimişi în judecată. Sunt acuzaţi că au accesat neautorizat reţelele de telecomunicaţii ale RM

Procuratura municipiului Chișinău a anunţat astăzi că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a trei cetăţeni ai Ucrainei, acuzaţi de accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ale Republicii Moldova, cu folosirea mijloacelor tehnice speciale.

Inculpaţii, cu vârstele de 21, 25 şi 31 de ani, originari din oraşul Lvov, au fost reţinuţi acum o lună, într-un apartament din Chişinău, iar la demersul procurorilor au fost plasaţi în arest preventiv.

Potrivit procurorilor, în intervalul lunilor mai – august 2017, urmare închirierii diferitor imobile pe teritoriul mun.Chişinău, inculpaţii s-au conectat şi utilizat o reţea şi un serviciu de comunicaţie electronică ale operatorului de telefonie mobilă Orange, asigurând ratarea veniturilor planificate din prestarea serviciilor de terminaţie a apelurilor internaţionale, facturate la cost considerabil mai mare decât apelurile originale.

Prin aceste acţiuni ilegale, potrivit estimărilor, S.A. „Orange” a fost prejudiciat în sumă totală de 371 mii lei.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație efectuate de către ofiţerii DOS al INI al IGP şi ofiţerii de urmărire penală din cadrul Direcţiei de poliţie Chişinău au fost efectuate mai multe percheziţii în apartamentele închiriate de către aceştia, fiind depistate şi ridicate: 2 dispozitive gateway, un simbox, telefoane mobile, carduri bancare, carnet cu înscrisuri, cartele SIM „ORANGE”, un acumulator cu transformator, un dispozitiv artizanal de consum substanţe narcotice, un pachet din hârtie în care se află o masă vegetală cu miros specific.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Important

Fostul deputat Grigore Petrenco a primit azil politic în Germania

Fostul deputat Grigore Petrenco, care a părăsit în taină în luna august Republica Moldova, a primit azil politic în Germania, anunţă publicaţia Newsmaker.md.

Liderul partidului „Casa-Noastră – Moldova a relatat pentru sursa citată că autorităţile germane l-au informat despre aceasta pe 18 octombrie.

În document se menționează că azilul politic a fost acordat în legătura cu faptul că acasă sunt persecutat politic acasă, a relatat Grigore Petrenco.

De notat că aceeaşi publicaţie a anunţat în luna septembrie că fostul deputat comunist Grigore Petrenco se afla de aproape o lună în Germania, unde a depus actele oferirea statutului de refugiat politic.

Politicianul a părăsit în taină Republica Moldova la sfârşitul lunii august, având interdicţia de a părăsi ţara.

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco a fost învinuit de organizarea dezordinilor în masă şi opunerea rezistenţei în faţa organelor de drept în timpul unui protest la Procuratura Generală organizat în septembrie 2015.

Acesta a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Petrenco a pledat nevinovat şi a calificat dosarul ca fiind unul politic.

Citește mai departe

Important

10 000 de dosare penale au fost digitalizate de procurori

Circa 10 000 de cauze penale au fost digitalizate de procurori în decursul a trei luni şi jumătate de la implementarea Sistemului informaţional automatizat „Urmărirea peală: E-dosar”.

Cifrele vizează cauzele penale, iniţiate începând cu 1 iulie 2017.  De atunci toţi procurorii, consultanţii acestora şi specialiştii organelor procuraturii introduc zilnic informaţii despre acţiunile şi activităţile întreprinse în cadrul materialelor şi dosarelor penale.

Astfel, potrivit datelor actualizate la ziua de astăzi, procurorii au digitalizat 9970 de cauze penale, prejudiciul cauzat intereselor persoanelor şi ale statului prin comiterea crimelor, conform actelor de sesizare, fiind cifrat la 441 milioane lei.

Dosarul electronic al urmăririi penale asigură diferite niveluri de acces securizat la date şi permite procurorilor să gestioneze mai eficient dosarele penale şi să genereze statistici precise şi rapoarte, prin automatizarea procedurilor şi proceselor interne.

Software-ul acoperă toate etapele urmăririi penale, exercitate sau conduse de procuror, care oferă acces la date în timp real, reducând astfel întârzierile în luarea deciziilor referitoare la cauza penală. Totodată, acesta asigură un proces mai transparent de luare a deciziilor în cadrul Procuraturii.

Instrumentul a fost elaborat de compania estoniană „Andmevara”, specializată în soluţii informatice pentru instituţii publice de divers rang.

Dezvoltarea şi implementarea sistemului (componentele software şi hardware), se estimează la circa 95 mii de dolari SUA, în acest scop fiind utilizate mijloace ale bugetului instituţional din contul suportului pentru reforma justiţiei, acordat de către Uniunea Europeană.

Sistemul este centralizat şi integrează funcţiile de înregistrare, prelucrare, administrare şi raportare efectuate în cadrul sistemelor de evidenţă existente în organele procuraturii, şi permite gestionarea altor tipuri de informaţii.

De asemenea, acesta conţine modele electronice ale actelor procesuale care vor permite standartizarea şi unificarea practicii procurorilor, precum şi exclude posibilitatea unor eventuale pierderi sau substituiri ale materalelor din dosare.

Pe viitor, Sistemul se va integra cu modulele din sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Vamal, Ministerului Justiţiei, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi ale altor autorităţi publice centrale.

Citește mai departe

Important

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice condamnă atacurile președintelui Dodon

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice și-a exprimat îngrijorarea cu privire la presiunea exercitată de președintele Republicii Moldova Igor Dodon și cu privire la imixtiunea sa în activitatea Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Potrivit acesteia, în conformitate cu principiul statului de drept, în orice stat democratic Constituția, inclusiv jurisprudența Curții Constituționale, sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice, instituțiile și autoritățile statului.

Curtea Constituțională garantează supremația Constituției, această garanție reprezentând o valoare fundamentală constituțională. Acest lucru poate fi realizat numai dacă Curtea Constituțională este cu adevărat independentă.

Prin urmare, autoritatea Curții Constituționale, și în special competența sa exclusivă de a interpreta în mod oficial Constituția, trebuie să fie respectate de toate instituțiile și funcționarii de stat, inclusiv de șeful statului.

“BBCJ își exprimă susținerea pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova și consideră inadmisibilă orice acțiune a autorităților de stat și a demnitarilor care subminează bazele democrației și ale statului de drept, autoritatea Curții Constituționale, încalcă independența acesteia și, prin urmare, sunt inacceptabile într-un stat democratic”. se arată în mesajul asociaţiei.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un mesaj dur în adresa membrilor Curții Constituționale urmare a deciziei de CC din 17 octombrie.

Şeful statului a spus că acțiunile nu pot fi calificate altfel decât uzurpare a puterii, iar cei care au admis acest lucru vor răspunde. „Vreți să vă puneți medalii înainte de pensii? Vine timpul. Nu o să vă scape nici cetățenia românească. O să vă prindem noi”, a declarat Dodon făcând referire la judecătorii constituționali.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Important15 minute în urmă

Fostul deputat Grigore Petrenco a primit azil politic în Germania

Fostul deputat Grigore Petrenco, care a părăsit în taină în luna august Republica Moldova, a primit azil politic în Germania,...

Important47 de minute în urmă

10 000 de dosare penale au fost digitalizate de procurori

Circa 10 000 de cauze penale au fost digitalizate de procurori în decursul a trei luni şi jumătate de la implementarea...

Externe55 de minute în urmă

Faimosul diamant roz “Le Grand Mazarin”, scos la licitație

Un diamant roz de 19,07 carate care a aparținut coroanei franceze, denumit “Le Grand Mazarin”, va fi vândut în cadrul...

Externe3 ore în urmă

Un tanc a lovit un stâlp de electricitate din Galați

Un tanc a lovit un stâlp de electricitate din Galați, miercuri, în urma incidentului nefiind nimeni rănit. Vehiculul militar a...

Externe4 ore în urmă

Gaze toxice. Consiliul European se va reuni în altă clădire

Summitul liderilor europeni, prevăzut pentru joi și vineri la Bruxelles, nu va mai avea loc în noul sediu al Consiliului...

Important4 ore în urmă

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice condamnă atacurile președintelui Dodon

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice și-a exprimat îngrijorarea cu privire la presiunea exercitată de...

Important6 ore în urmă

„Orheiul Vechi” devine mai atractiv: trei pensiuni rurale au fost inaugurate după renovare// FOTO

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Moldova – rezervația cultural – naturală „Orheiul Vechi” devine mai atractivă și...

Advertisement

Opinii