Trei tineri, reținuți. Vindeau droguri într-un local din sectorul Ciocana// VIDEO

Oamenii legii au reținut trei persoane cu vârsta de 19, 23 și 26 de ani, din Chișinău. Aceștia, comercializau droguri etnobotanice și marijuană hidroponică în mun. Chișinău.  Doi dintre ei au fost anterior condamnați pentru infracțiuni analogice și jaf.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că suspecții  au creat o schemă de comercializare a drogurilor și răspândirea acestora prin intermediari către consumatorii finali. Drogurile erau comercializate din incinta unui local din sectorul Ciocana, dar și de la domiciliul acestora.

Astfel, timp de două luni de monitorizare a grupului infracțional, doi membri au fost reținuți în flagrant în incinta localului din sectorul Ciocana în momentul comercializării drogurilor, iar al treilea a fost reținut la domiciliul său.

Ca urmare a perchezițiilor în automobilele, domiciliile și garajul care era drept  depozit și laborator, au fost depistate aproximativ o jumătate de kg de marijuană hidroponică, peste un kg de produse etnobotanice și materie primă, soluție și obiecte destinate producerii drogurilor, cântar la scară mică, mai multe pliculețe de tip zip – lock în care erau ambalate dozele de drog pentru ulterioara comercializare.

La fel, au fost ridicați bani proveniți din activitatea criminală desfășurată:  105 000 lei, 1 280 euro și 1 600 dolari SUA, 4 600 hrivne.  Niciun suspect din cei reținuți nu este angajat în câmpul muncii.

Valoarea totală a stupefiantelor sechestrate și scoase din circuitul ilicit este de aproximativ 80 000 lei, 5 grame de produse etnobotanice fiind vândut la prețul de 200 lei, iar 2gr de marijuană la prețul de 150 lei.

Toate persoanele au fost reținute, fiind eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.