Trei persoane, printre care primarul din Chioselia Rusă, r-l Comrat, reținute pentru delapidări din Fondul Ecologic

Trei persoane, printre care primarul satului Chioselia Rusă, raionul Comrat, UTA Găgăuzia, conducătorul unei întreprinderi specializate în construcții inginerești din Chișinău și fratele acestuia – șef de șantier, au fost reținute astăzi, ca urmare a perchezițiilor efectuate în baza mandatelor emise de instanța de judecată.

Concomitent au avut loc ridicări de documente în patru primării din sudul țării.

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare a mijloacelor bănești din Fondul Ecologic, a rezultat că întreprinderea ce activează în domeniul construcțiilor inginerești în perioada anului 2016, a fost desemnată câștigătoare la cinci licitații publice desfășurate de către primăriile localităților rurale din sudul țării.

Contractele în valoare de 41 milioane lei erau destinate construcției de apeducte, canalizare, stații de pompare și purificare.

Suspecții ar fi acționat conform unui plan infracțional determinat, urmărind scopul delapidării mijloacelor bănești din Fondul Ecologic, eliberați pentru implementarea unui proiect local de construcție a sistemului de canalizare, stațiilor de pompare și purificare în satul Chioselia Rusă r. Comrat UTA Găgăuzia în valoare de 7,23 milioane lei.

Potrivit schemei infracționale deconspirate, persoanele introduceau date denaturate în actele de recepție a lucrărilor executate, acestea nefiind executate iar utilajele indicate nefiind instalate de facto.

Totodată, au fost admise cheltuieli nejustificate și ireale, acestea fiind atribuite la costuri indirecte aferente contractelor de construcție, fapt ce a dus la delapidări în proporții deosebit de mari (milioane de lei.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și răspunderii juridice a făptuitorilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.