Trei afaceriști, reținuți pentru escrocherii la magazinul UNIC

Trei oameni de afaceri au fost reţinuţi astăzi de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, fiind bănuiţi de escrocherie, exprimată prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, fapt ce a cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice. Aceştia au fost plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore, fiind cercetaţi penal pentru escrocherie.

Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, bănuiţii ar fi obţinut dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 287 de metri pătraţi din incinta Magazinul Universal Central UNIC, în baza unei încheieri de judecată false. În urma demersurilor organelor de drept, s-a constatat că asemenea hotărâre de judecată nu a fost emisă de vreo instanţă, iar judecătoarea care ar fi semnat pretinsa hotărâre ar fi demisionat din sistem cu mult timp înainte.

Pentru fortificarea probatoriului, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi 18 percheziţii la birourile de serviciu, domiciliile şi automobilele bănuiţilor. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate acte care confirmă obţinerea dreptului de proprietatea asupra suprafeţei menţionate.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă până la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Amintim că fabrica de mezeluri “ROGOB” a achiziţionat 85,45% din pachetul total de acțiuni a magazinului UNIC.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.