Traian Băsescu va solicita cetăţenia Republicii Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a PMP, că va efectua o vizită în Republica Moldova înainte de a încheia mandatul de şef al statului şi va solicita, totodată, să i se acorde cetăţenia acestei ţări, anunţă presa din România.

“În ceea ce priveşte vizita în Republica Moldova, vă mărturisesc că nu este planificată, o pot planifica cu preşedintele Timofti şi o voi face. Este în intenţia mea ca, înainte de încheierea mandatului, să fac o vizită în Republica Moldova. O vizită de rămas bun şi, după cum vă aduceţi aminte, am spus că la terminarea mandatului voi cere şi cetăţenia Republicii Moldova”, a afirmat Băsescu. Preşedintele a menţionat că speră să poată beneficia de cetăţenia Republicii Moldova după ce sute de mii de moldoveni au primit cetăţenia română.

“Cum noi am acordat sute de mii de cetăţenii cetăţenilor Republicii Moldova, sper să pot beneficia şi eu de întoarcerea acestei opţiuni pe care am avut-o în timpul mandatului meu, să primesc şi cetăţenie a Republicii Moldova”, a afirmat Traian Băsescu.

Moldova.ORG precizează că Traian Băsescu îşi va încheia cel de-al doilea mandat de şef de stat la 21 decembrie 2014.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.