Tragic! Un copil de 3 ani din Cahul a murit după ce a căzut într-o fântână

Un copil în vârstă de 3 ani a murit după ce a căzut într-o fântână descoperită. Cazul tragic a avut loc ieri la ora 19.50 minute în localitatea Larga Nouă, raionul Cahul.

Conform informațiilor preliminare,micuțul se juca în curte prin preajma unei fântâni descoperite. La un moment dat acesta nu a mai fost observat, iar apropiații au stabilit că minorul a căzut în fântâna de 10 metri adâncime.

La fața locului au fost alertat serviciul de urgență care a constatat decesul copilului.

Toate circumstanțele acestui caz urmează a fi investigate de organele de drept.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI atenționează oamenii care în grijă minori să-i supravegheze cu strictețe și să nu le permită jocul în locuri periculoase.

Mai mult, salvatorii îndemnă persoanele care au în curți bazine și fântâni să le acopere neapărat, pentru a evita tragediile cu implicarea minorilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.