Tragedia care a zguduit Canada. Un student şi-a ucis cinci colegi la o petrecere

Cinci studenţi au fost ucişi cu o armă albă în timpul unei petreceri organizate în cursul nopţii de luni spre marţi, la Calgary, în vestul Canadei. Suspectul, fiul unui poliţist, a fost arestat.

Victimele sunt patru băieţi cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani şi o tânără de 23 de ani, a anunţat Rick Hanson, şeful poliţiei din Calgary, un oraş din provincia Alberta, notează Mediafax

Trei dintre victime erau deja decedate în momentul sosirii serviciilor de salvare. Celelalte două victime – tânăra, care zăcea în holul casei, şi un tânăr găsit “în stare critică” – au fost transportate la spital, însă nu au supravieţuit.

Potrivit postului public de televiziune CBC, suspectul, de 23 de ani, este fiul unui ofiţer de poliţie. Acesta ar fi venit târziu la petrecerea la care a fost invitat. “El s-a prezentat, una dintre gazde l-a primit”, după care “a intrat în posesia unui cuţit şi a lovit victimele una după cealaltă, înjunghiindu-le de mai multe ori”, a explicat şeful poliţiei la o conferinţă.

Casa, situată într-un cartier liniştit din nord-vestul oraşului, la aproximativ trei kilometri de Universitatea din Calgary, a fost închiriată de studenţi pentru a organiza o petrecere de încheiere a trimestrului universitar. “Universitatea din Calgary plânge moartea celor cinci studenţi ucişi (marţi) dimineaţa”, a anunţat instituţia.

Potrivit șefului poliției, aceasta este “cea mai gravă crimă din istoria Calgary”. “Nu am văzut niciodată cinci persoane ucise de un individ într-un singur loc”, a adăugat acesta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.