Top sapte sfaturi sa va bucurati de sarbatori linistite

Mai sunt cateva zile si incep pregatirile de sarbatori. Toata lumea alearga dupa cadouri si face planuri unde sa petreaca Revelionul. Desi este o perioada cand ar trebui sa fim mai linistiti, multi dintre noi sfarsesc prin a se stresa inutil. Revista americana Forbes ne da cateva idei cum sa ne petrecem sarbatorile in liniste.
1. Cel mai mare cadou pe care vi-l puteti face dumneavoastra si familiei dumneavoastra este sa nu va alegeti cu datorii dupa sarbatori. Desi comerciantii va vor tenta cu oferta care mai de care, ar fi bine sa va ganditi de doua ori inainte sa scoateti bani din buzunar. Expertii avertizeaza: Nu platiti cu cardul de credit asa-zisele produse “la jumatate de pret”, pentru ca nu veti face nicio economie. Din contra, veti plati cu varf si indesat pentru ele.
2. Nu va caliciti la mancare! Jumatate din distractia de sarbatori este sa gustati din bunatatile specifice acestei perioade. Numai ca daca mancati in exces o sa incercati un sentiment de vinovatie. Fiti constienti ca exista riscul sa va alegeti cu cateva kilograme in plus la sfarsitul sarbatorilor. Asa ca cel mai sanatos ar fi sa nu exagerati cu mancarea.
3. Invingeti tentatia de a lenevi in pat! Este adevarat ca dupa un an intreg simtiti nevoia sa va odihniti, dar nu reduceti sarbatorile la mancare si stat in pat! Incercati macar sa va petreceti cat mai mult timp la aer, departe de televizor.
4. Delegati responsibilitatile! Planificarea sarbatorilor si cumparaturilor nu trebuie sa ramana doar in grija unui singur membru al familiei. Cel care face planificarea, ar trebui sa incerce sa nu faca ei totul. Membrii familiei ar trebui sa stea la masa si sa discute ce evenimente conteaza cel mai mult pentru fiecare si cu ce ajuta fiecare la organizarea sarbatorilor. Sarcinile pot varia: de la impodobirea bradului, pana la coacerea cozonacilor.
5. Potrivit psihologilor americani, barbatii si femeile se simt oligati in aceeasi masura sa-si faca familiile fericite de sarbatori. Dar, facand asta, femeile se streseaza mai mult decat barbatii. Cei care se afla in aceasta situatie ar trebui sa-i lase pe cei apropiati sa organizeze totul. In plus, femeile ar trebui sa-si faca timp sa se aranjeze, in aceasta perioada. Lucrurile simple, precum o baie cu spuma, o sedinta de masaj sau cititul unei reviste le va ajuta sa scape de stres.
6. Calatoriile de sarbatori pot transforma o persoana foarte calma din fire, intr-un pasager isteric. Ca sa nu ajungeti in aceasta situatie, este indicat sa va planificati totul din timp si sa luati in calcul eventuale intarzieri provocate de vreme. Puneti de-o parte din timp actele necesare calatoriei, harti etc.
7. Intr-un studiu publicat anul trecut in SUA, o treime din care care au raspuns au marturisit ca ei se streseaza din cauza problemelor de la serviciu care nu le dau pace nici in perioada sarbatorilor. O alta treime a declarat ca are suficient timp liber sa se poata bucura in voie de sarbatori. Daca compania la care lucrati va da ocazia sa aveti un program flexibil, profitati de el sau luati-va restul de zile libere sau de concediu, care nu se mai raprteaza pentru anul viitor. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.