Tiraspolul alarmat! Va suporta pierderi de 20 mil. dolari din cauza Ucrainei

Decizia Ucrainei de a închide punctele vamale de pe segmentul transnistrean ar putea provoca pierderi de 20 mil. de dolari pentru bugetul din stânga Nistrului, anunţă presa din regiunea transnistreană citând oficiali locali.

La 18 marie, Guvernul de la Kiev a aprobat o decizie, potrivit căreia Ucraina va reduce, din luna mai, numărul de puncte de trecere la frontieră moldo-ucraineană prin care transportul feroviar şi cel auto va putea circula cu mărfuri supuse accizării. În lista punctelor ce urmează a fi închise punctele de trecere „Cuciurgan” şi „Platonovo” de pe segmentul transnistrean.

Potrivit aşa-zisului comitet vamal de la Tiraspol, decizia Ucrainei va afecta 70 de agenţi economici din stânga Nistrului, dat fiind faptul că pe tot segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean nu va rămâne nici un punct de trecere pentru mărfurile accizabile.

„De facto, decizia ne obligă să transportăm mărfurile supuse accizării prin teritoriul Moldovei. Acest fapt va scumpi cheltuielile de transport şi, respectiv, va majora costul producţiei. În plus, ar putea genera diminuarea importurilor”, a declarat aşa-zisul viceministru al Economiei, Dmitri Boltruşko.

De notat, că în Ucraina din categoria mărfurilor supuse accizării fac parte: spirtul etilic, băuturi spirtoase, berea, gazul lichefiat, produse de tutungerie, produse petroliere şi automobilele.

Decizia a fost aprobată la 18 martie şi va intra în vigoare peste 45 de zile, adică în luna mai.

ucraina

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.