Connect with us

Partidul Liberal

Timofti a decis. Șalaru rămâne ministru al Apărării

Președintele Nicolae Timofti a respins cererea premierului Filip privind demiterea lui Anatol Şalaru.

„În cerere nu este indicat niciun argument, ci doar se solicită demiterea dlui Șalaru. Astfel, domnul preşedinte nu a avut suficiente argumente pentru a demite un ministru care, în opinia domniei sale, este proeuropean, pro-NATO şi care a făcut mai multe acţiuni concrete în activitatea sa. De aceea, Nicolae Timofti a cerut premierului să vină cu argumente suplimentare în cazul solicitării sale”, a declarat Ion Păduraru, secretarul general al Preşedinţiei, pentru Deschide.md.

Șalaru nu a întârziat să-șu arate recunoștința pentru respectiva decizie. „Mulțumesc Președintelui Timofti pentru aprecierea dată activitații mele în calitate de ministru al Apărării”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Anatol Șalaru, ministrul Apărării și prim-vicepreședintele Partidului Liberal și-a depus demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PL pe 17 decembrie, cerându-i lui MIhai Ghimpu să facă același lucru.

Citește mai departe
Advertisement

Partidul Liberal

Anatol Șalaru: Marea mea vină este că am cerut schimbarea conducerii PL

Ministrul apărării, Anatol Şalaru, şi-a prezentat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal. Anunţul a fost făcut de Şalaru, sâmbătă, după ce a părăsit şedinţa Consiliului republican al PL, transmite IPN.

„Bineînţeles că aceasta înseamnă că voi fi scos şi din celelalte funcţii – membru al Consiliului, membru al Biroului şi am făcut un apel şi către Mihai Ghimpu să demisioneze şi el dacă vrea ca partidul în 2018 să mai fie în preferinţele alegătorilor”, a spus Anatol Şalaru.

„Partidul are nevoie de o altă locomotivă. Degeaba schimbăm vagoane noi, dacă locomotiva este veche şi nu trage”, a adăugat ministrul.

Anatol Şalaru şi-ar dori să rămână membru de partid. În acelaşi timp, spune că nu contează dacă mai este susţinut de alţi membri de partid, „contează ca, atunci când partidul are o perioadă mai grea şi şi-a pierdut perspectiva, să existe cineva care să spună adevărul şi să-i trezească pe ceilalţi membri să ia o decizie”.

Referitor la funcţia de ministru, Anatol Şalaru a menţionat că, probabil, zilele acestea va fi emis un decret de demitere semnat de preşedintele Nicolae Timofti, pe care premierul Pavel Filip nu va avea cum să îl respingă.

Sursa: IPN

Citește mai departe

Partidul Liberal

Partidul Liberal, Titanicul politicii moldovenești

Scrutinul din 30 octombrie a confirmat încă o dată popularitatea în scădere a Partidului Liberal. 25.490 – atâtea voturi a luat Mihai Ghimpu la alegerile prezidențiale – un partid care are oficial 20.800 de membri.

Citiți mai jos o incursiune în istoria partidului și evoluția performanței în alegeri de-a lungul anilor.

La început a fost…

Partidul Reformei (PR), constituit încă în 1993. PR era o formațiune de centru-dreapta, creștin-democrată, de fapt, prezidată inițial de Anatol Șalaru.

PR a participat la alegerile parlamentare din 1994, 1998 și 2001, însă fără a trece pragul electoral. Mai mult succes a avut la alegerile locale. Totuși, calea spre succes a partidului a început odată cu declinul PPCD, care votează, în 2005, pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de președinte al RM.

Tot atunci, Congresul partidului a decis schimbarea denumirii în Partidul Liberal, menținându-l pe Mihai Ghimpu în funcția de președintele al formațiunii și a început „lupta pentru limba și istoria română, soluționarea problemei transnistrene și pentru independență față de Federația Rusă, etc”.

2007 – Spre popularitate prin Primăria Chișinău

După un rebranding reușit, PL îl înaintează la funcția de primar al Capitalei pe Dorin Chirtoacă, nepotul lui Mihai Ghimpu, care pe atunci făcea parte din echipa de producție a emisiunii românești „Surprize! Surprize!”. Au urmat 3 alegeri locale, rezultatele cărora nu au fost validate din cauza prezenței reduse la vot. Totuși, numărul alegătorilor tânărului liberal a fost mereu în creștere – de la 7,13% în primul tur, la 35,62% în cel de-al treilea.

Următoarele alegeri locale au avut loc abia în 2007, timp în care PL a devenit tot mai popular. Chirtoacă a candidat din nou la funcția de primar, obținând 24,37% din voturi și trecând astfel în turul doi, unde a concurat cu primarul interimar, comunistul Veaceslav Iordan. Partidele rămase în afara cursei electorale, majoritatea anticomuniste, și-au declarat susținerea față de tânărul politician, ceea ce a dus la un succes răsunător pentru Dorin Chirtoacă – acesta a fost ales primar general al municipiului Chișinău cu 61,17% voturi, ceea ce înseamnă 130 de mii de voturi.

2009 – Cum a ajuns PL în Parlament?

Anul 2009 a fost unul de succes pentru PL. Potrivit Barometrului de Opinie Publică (BOP) din martie aceluiași an, Dorin Chirtoacă se bucura de încrederea a 31,5% din respondenți, iar Mihai Ghimpu de încrederea a 12,8%. Totuși, liderii comuniști îi devansau lejer.

La alegerile din 5 aprilie 2009, PL obține 13,13% (15 mandate) cu voturile a 202 de mii cetățeni. Totuși, fiind câștigat de Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), scrutinul a stârnit proteste de amploare la Chișinău. La 7 aprilie, acestea au degenerat în violențe, soldate cu moartea a cel puțin tânărului Valeriu Boboc, violuri și tineri maltratați.

La alegerile repetate din 29 iulie 2009, PL obține și mai multe voturi (232 de mii), își menține cele 15 mandate și ajunge acolo unde se îndrepta – în Parlament, alături de PLDM, PDM și AMN, cu care au constituit Coaliția de Guvernare „Alianța pentru Integrarea Europeană” (AIE).

În scurt timp, însă, Parlamentul ales în vara lui 2009 a fost dizolvat, pentru că nu a reușit să aleagă un președinte, iar la 28 noiembrie 2010 au avut loc alegeri parlamentare (anticipate). În urma acestui scrutin, PL a obținut 171 de mii de voturi sau 9, 96%. Acest rezultat se explică în mare parte prin creșterea popularității PLDM și liderului acestuia, Vlad Filat, care și-a dublat numărul de voturi față de alegerile din anul precedent.

Pierderea nu a fost extrem de dureroasă pentru PL, or liderului partidului, Mihai Ghimpu, i-a revenit funcția de președinte interimar al RM, în perioada 11 septembrie 2009 – 28 decembrie 2010.

2010 – Ideea Unirii scoasă din prioritățile PL

Primul decret semnat de Ghimpu în calitatea de președinte interimar a suspendat regimul de vize pentru cetățenii români. Chiar și așa, mandatul de președinte interimar a rămas în istorie datorită altor gesturi ale lui Mihai Ghimpu, acesta insistând să acorde numeroase distincții de stat. Prin numărul decorațiilor oferite timp de un an, Ghimpu l-a întrecut și pe Vladimir Voronin.

Totuși, momentul în care Ghimpu a lovit puternic în propriul electorat a fost în cadrul unei conferințe de presă, atunci când a zis că Unirea Moldovei cu România nu se află printre prerogativele partidului său.

Un alt semn de întrebare asupra președintelui interimar a fost numirea nepotului său, Corneliu Ghimpu, în funcția de vicepreședinte al VictoriaBank, controlată de Vlad Plahotniuc, cel care conducea din umbră Partidul Democrat. În același timp, mama lui Dorin Chirtoacă, Valentina, ocupa funcția de economist la aceiași bancă, iar  soţia liderului PL, Dina Ghimpu, era şefă de direcţie la Ministerul Culturii, condus de PD.

2012 – Ce se întâmpla în Parlament?

După alegerile anticipate din noiembrie 2010, PLDM, PDM şi PL au constituit altă alianță – AIE 2. În pofida declarațiilor inițiale, alianța a fost adeseori marcată de conflicte între cele trei partide, schimburi de replici dure și critici reciproce. După alegerea președintelui țării, Nicolae Timofti, neînțelegerile în interiorul AIE 2 au devenit mai vizibile. PLDM şi PDM luptau pentru influență, iar Mihai Ghimpu îl critica tot mai des pe Vlad Filat.

În decembrie 2012, are loc incidentul de la Pădurea Domnească, atunci când un grup de persoane cu funcții înalte au mușamalizat moartea lui Sorin Paciu în timpul unei vânători. S-a adeverit mai târziu că premierul Vlad Filat, dar și alți lideri politici cunoșteau despre detaliile decesului lui Paciu, dar nu au făcut detalile publice.

Sursa foto: zdg.md

Sursa foto: zdg.md

În iarna anului 2013, scurgerea informațiilor în presă a dus la un șir de demiteri de răsunet, printre care cea a premierului Vlad Filat, Speakerului Marian Lupu și a prim-vicepreședintelui Parlamentului de atunci, Vlad Plahotniuc.

Mihai Ghimpu: Este straniu să denunți acordul, dar să rămâi premier. Pentru prietenii noștri, problema Republicii Moldova nu este lupta cu sărăcia şi corupția, ci este lupta statului să fie un păpușar sau un contrabandist. PL nu susține asemenea politică.

Alianța celor trei partide pro-europene se destramă, iar între cele două partide concurente, PLDM și PD, începe un război de lungă durată cu scurgeri de informații în presă, convorbiri interceptate și, în ultimă instanță, acuzarea și condamnarea lui Vlad Filat.

Partidul Liberal, cea mai mică componentă a fostei Alianțe, este atras în acest război, uneori încercând chiar să ia poziții de mediator, alteori condamnând ambele tabere.

Mihai Ghimpu: Singura ţară care are de câştigat din această criză este Rusia. Asta-i Alianţă? Ăsta-i prim-ministru? Eu nu vreau să fiu complice. Vă foloseşte Voronin ca pe doi ţapi.

2013 – Partidul Liberal, între PLDM și PD

Imediat după demiterea lui Vlad Filat din funcția de premier, care a avut loc pe 5 martie 2013, PLDM îl înaintează din nou pe acesta la funcția de prim-ministru. PL se asociază cu Partidul Democrat și se opun acestei inițiative.

Pe 12 aprilie 2013, 7 deputați din cei 12 ai Partidului Liberal, în frunte cu Ion Hadîrcă, creează o formațiune nouă cu scopul de a vota un Guvern, a scoate țara din impas politic și a reforma Partidul Liberal prin numirea lui Dorin Chirtoacă în funcția de președinte al PL.

Ana Guțu: Este momentul potrivit ca rolul de lider să-i revină lui Dorin Chirtoacă, exponentul schimbării și înnoirii clasei politice din Republica Moldova.

2013 – Un nou Guvern, fără PL

La 30 mai 2013, șase luni după scandalul Pădurea Domnească, PLDM propune un nou Guvern în frunte cu Iurie Leancă, Guvern votat de PLDM+PD+PLR. Cei cinci deputați PL s-au abținut de la vot și rămân în afara Guvernării, nemulțumiți de destrămarea partidului.

Începând cu 2013, cei doi lideri ai Partidului Liberal au continuat să coboare în topurile încrederii populației. Dorin Chirtoacă – din cauza scandalurilor de corupție din Capitală, iar Mihai Ghimpu – din cauza a tot mai multe indicii despre o înțelegere ascunsă cu Partidul Democrat, respectiv cu Vlad Plahotniuc.

Sursa foto: Europa Liberă

Sursa foto: Europa Liberă

2014 – 5 ani de Guvernare pro-europeană

Scandalurile de corupție și mușamalizările au lovit în popularitatea partidelor pro-europene. La alegerile din 30 noiembrie 2014 Partidul Liberal  acumulează 9,67% sau 154 de mii de voturi, cu 17 mii mai puține față de alegerile din 2010. Dacă în 2010, rezultatul mai slab al PL se explica prin creșterea popularității PLDM, în 2014 atât PLDM, cât și PL pierd cantități însemnate de alegători.

Aripa plecată a Partidului Liberal – Partidul Liberal Reformator – nu reușește să treacă pragul electoral. Marele învingător în aceste alegeri, însă, este Partidul Socialiștilor, formațiune anti-europeană, condus de ex-comunistul Igor Dodon care acumulează 327 de mii de voturi.

După alegeri se formează o Alianță minoritară dintre PLDM și PD care a investit în februarie 2015, cu ajutorul comuniștilor, Guvernul condus de Chiril Gaburici. Partidul Liberal rămâne, din nou, în afara Guvernării.

2015 – Furtul miliardului și revenirea la Guvernare

La 15 octombrie 2015, lui Vlad Filat îi este retrasă imunitatea parlamentară, în urma „autodenunțului” făcut de Ilan Shor precum că liderul PLDM ar fi implicat în furtul de la Banca de Economii.

Mihai Ghimpu îl învinovățește pe Vlad Filat de „furtul secolului”. În urma reținerii și condamnării lui Vlad Filat, PLDM dispare treptat de pe scena politică. Pe de altă parte, în presă apar dezvăluiri despre averile Guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, numit în funcție de Partidul Liberal.

După încă un Guvern interimar condus de Valeriu Streleț și respingerea candidaturii lui Plahotniuc la funcția de premier, PL votează la 20 ianuarie 2016 Guvernul Filip, împreună cu PD și deputații fugari din PCRM și PLDM.

„Iuda”

Unul din ultimii pași în prăpastie a PL-ul a fost făcut în iunie 2015, când Ghimpu organizează contramiting-ul împotriva protestului organizat de, pe atunci, Platforma DA. Astfel, votarea Guvernului Filip la miez de noapte de Coaliția minoritară PL+PD, suspiciunile de corupție care planau asupra lui Vlad Plahotniuc și asocierea PL-ului cu acesta, cât și zvonurile despre cumpărarea voturilor lipsă au generat proteste în masă. În timpul acestora, Mihai Ghimpu a fost atacat și numit cu calificativul de „Iuda”.

Acest calificativ l-a avut anterior liderul unui alt partid unionist, PPCD-ul condus de Iurie Roșca, care a votat, în 2005, pentru Partidul Comunist.

Ca și în cazul Partidului Liberal, popularitatea lui Iurie Roșca a scăzut vertiginos în urma asocierii cu o Guvernare asupra căreia planează suspiciuni de corupție și lipsă de transparență.

Alegeri 2016 – revenirea la Unionism

După răstunările de situație din politica Republicii Moldova, PL decide să revină la mesajul unionist în campania pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie.

Întâlnirile cu alegătorii devin tot mai tensionate, iar Mihai Ghimpu este tot mai des huiduit.

În urma alegerilor, candidatul PL obține 25.490 de voturi, ceea ce înseamnă de 9 ori mai puțin față de rezultatul pe care îl obținea partidul în 2009 (232.108 voturi). Aceasta în contextul în care Partidul Liberal numără oficial peste 20 mii de membri.

rezultatpl

Numărul de voturi obținut de PL la ultimele 4 alegeri parlamentare și una prezidențială

Cu o lună înainte de alegeri, era publicat BOP-ul, unde 76,6% din respondenți au declarat că nu au deloc încredere în Mihai Ghimpu. Doar 0,7% au spus că și-ar dori să-l vadă președinte. Totuși, astăzi, Mihai Ghimpu spune că nu este dezamăgit de rezultatul de sub 2%, justificându-l prin faptul că ceilalți candidați au mințit cetățenii și așa au ajuns în turul 2.

Ana Gherciu, Oxana Greadcenco

Citește mai departe

Important

Mihai Ghimpu se va retrage din cursa electorală DOAR dacă Sandu își asumă Unirea

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu se retrage din campania electorală. Asta cel puțin atâta timp cât Maia Sandu nu își asumă unirea cu România.

Anunțul a fost făcut cu câteva minute în urmă de către liberal în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că Dorin Chirtoacă a făcut declarații similare în cadrul unor dezbateri la postul de televiziune Moldova 1.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Social10 minute în urmă

Incident tragic. A căzut din căruţă şi a fost târât de cal mai bine de un kilometru

Incident tragic la Cinișeuți, raionul Rezina. Un locuitor al satului se deplasa cu căruța pe una din străzile localităţii, dar...

Economie2 ore în urmă

Experți francezi în vinificație: Calitatea Vinului Moldovei s-a schimbat considerabil

Vinul Moldovei a impresionat cunoscători în domeniu din Bordeaux, regiunea franceză devenită model pentru întreaga lume a vinurilor. Un massterclass...

Economie3 ore în urmă

Peste 18 mii de cetățeni din raioanele Telenești și Orhei vor beneficia de un nou tronson de drum asfaltat

Un drum local de 23 de kilometri care face legătura între raioanele Teleneşti şi Orhei va fi modernizat până la...

Important4 ore în urmă

Un spaţiu de joacă şi odihnă a fost amenajat la spitalul de copii „V.Ignatenco”

Un spaţiu de joacă şi odihnă pentru copii a fost inaugurat joi, 19 octombrie, la Spitalul Clinic Municipal de copii „Valentin...

Externe5 ore în urmă

Rămas fără bani, un pensionar i-a cerut lui Putin să-i trimită un sicriu ca să moară

Anatoli Vertiprahov, pensionar de 72 de ani din satul Iasnaia, Teritoriul Trans-Baikal din Rusia, i-a cerut lui Vladimir Putin să...

Social5 ore în urmă

Un şofer din Chişinău a scos pistolul, pentru că un alt şofer nu i-a permis să încalce regulile de circulaţie

Un şofer din Chişinău a fost reţinut astăzi de inspectorii de patrulare, după ce acesta a amenințat cu arma un...

Externe6 ore în urmă

Un copil de 10 ani a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut în Cascada Niagara

Un copil de 10 ani a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut duminică în Cascada Niagara, în partea...

Advertisement

Opinii