Connect with us

Cultură

TIFF Chișinău 2017: Patru zile, trei locații și peste 20 de filme

Publicat

pe

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Chișinău se apropie de start. În perioada 20-23 iulie, cinefilii vor avea parte de peste 20 de filme premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile criticilor, filme ce abordează teme actuale precum politica, religia, societatea. Acestea vor fi proiectate la Cinema Odeon, în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, în aer liber, precum și la Cinema Buiucani.

TIFF Chișinău 2017 se deschide joi, 20 iulie, ora 18.00, la Cinema Odeon, cu premiera „Planeta Petrila” de Andrei Dăscălescu, un documentar emoționat despre eforturile unui fost miner devenit artist și activist de a salva clădirile istorice ale celei mai vechi mine din țară folosindu-se de artă și absurd. A fost distins cu Premiul Publicului Cinepub la TIFF 2017.

Acesta va fi urmat de unul dintre cele mai lăudate debuturi din ultimul an, „Piatră pe inimă”/ „Heartstone”, povestea a doi adolescenți care descoperă, cale de-o vară, sentimente noi, derutante. Filmul islandezului Guðmundur Arnar Guðmundsson a câștigat Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF.

Tot la Cinema Odeon, vineri, publicul va putea viziona „Vara s-a sfârșit”, filmul lui Radu Potcoavă despre doi puști care se împrietenesc în preajma eclipsei totale de soare din 1999, și „Gloria”, recompensat cu Mențiunea specială a Juriului la TIFF, povestea unui bărbat care găsește milioane de leva pe șine, le predă statului și se trezește că obține în schimb un ceas stricat.

Sâmbăta și duminica, programul festivalului este și mai generos, oferind publicului câte patru proiecții la Odeon. Unul dintre filmele de neratat ale ediției este „Breaking News”, de Iulia Rugină, proaspăt distins cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, pentru interpretarea tinerei actrițe Voica Oltean. Andi Vasluianu are rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii și constată că nu știe mai nimic despre colegul său care și-a pierdut viața.

„Ultimul căldărar”, câștigătorul Premiului pentru debut la TIFF, urmărește o familie de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug, iar „Varză, cartofi și alți demoni” face haz de necaz analizând paradoxurile agriculturii românești.

Din Rusia vine „(M)ucenicul”, o dramă puternică despre un adolescent cuprins de o criză mistică, premiată la Cannes, iar din Italia exuberantul „Nebune de fericire”, aventura a două femei care se împrietenesc într-o clinică de psihiatrie.

În zilele de weekend, spectatorii vor avea șansa să vadă și cele mai noi scurtmetraje românești, selecționate la TIFF. Printre acestea se regăsește și „Scris/Nescris” de Adrian Silișteanu, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, precum și „Prima noapte” de Andrei Tănase, inclus pe lista filmelor eligibile la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ediția 2018.

În fiecare zi, publicul este așteptat și în noile locații ale acestei ediții TIFF Chișinău. Spațiile în aer liber și cu acces gratuit oferă o selecție de filme care vor rula concomitent, în cele patru zile, de la ora 21:30. Joi, 20 iulie, proiecțiile din scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” debutează cu „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, povestea unei familii româno-germane ce pornește spre Germania, în anul 1968, și întâlnește în cale tancurile rusești care plecau spre Praga.

Tot aici vor rula filme cu priză la public: „Dumnezeu să ne ierte”, un thriller captivant, multi-premiat, despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului pe care îl urmăresc, „Povestea iubirii”, ecranizarea lui Radu Mihăileanu după renumitul bestseller, cu Derek Jacobi și Gemma Arterton, și surprinzătoarea comedie italiană „Complet străini”, despre niște prieteni care decid să-și scoată la iveală, într-o seară, secretele ascunse pe telefoane.

La Cinematograful Buiucani, cu intrare gratuită, spectatorii vor putea (re)vedea trei filme românești lansate în ultimii ani: comediile „America, venim!”, de Răzvan Săvescu, și „Ursul”, regizată de Dan Chișu, alături de drama multi-premiată a lui Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, „Câinele japonez”.

Biletele pot fi cumpărate deja pe www.iticket.md sau, începând cu 20 iulie, ora 10:00, de la cinematograful Odeon. Prețul biletelor este de 30 de lei pentru o proiecție sau 250 de lei pentru un abonament general.

***

PROGRAMUL TIFF Chișinău 2017:

Cinema Odeon:

Joi, 20 iulie

  • 18:00 – „Planeta Petrila”, r. Andrei Dăscălescu (1h20) – Premiul Publicului pentru film românesc la TIFF 2017
  • 19:45 – „Piatră pe inimă” / „Heartstone”, r. Gudmundur Arnar Gudmundsson (2h09) – Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF 2017

Vineri, 21 iulie

  • 18:00 – „Vara s-a sfârșit”, r. Radu Potcoavă (1h45)
  • 20:00 – „Gloria”/ „Glory”, r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov (1h41) – Mențiunea specială a juriului la TIFF 2017

Sâmbătă, 22 iulie

  • 14:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF – calup 1 (1h51)
  • 16:15 – „Varză, cartofi și alți demoni”, r. Șerban Georgescu (1h04)
  • 17:30 – „Fixeur”, r. Adrian Sitaru (1h38)
  • 20:00 – „Nebune de fericire”/ „La pazza gioia”, r. Paolo Virzì (1h56)

Duminică, 23 iulie

  • 14:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF – calup 2 (1h52)
  • 16:15 – „Ultimul căldărar” (1h00), r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu – Premiul pentru debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017
  • 17:30 – „Breaking News”, r. Iulia Rugină (1h21)
  • 19:30 – „(M)ucenicul”, r. Kirill Serebrennikov (1h58)

 Proiecții gratuite în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, ora 21:30:

  • 20 iulie – „La drum cu tata”, r. Anca Miruna Lăzărescu (1h51)
  • 21 iulie – „Dumnezeu să ne ierte”/ „Que Dios nos perdone”, r. Rodrigo Sorogoyen (2h04)
  • 22 iulie – „Povestea iubirii”/ „The History of Love”, r. Radu Mihăileanu (2h14)
  • 23 iulie – „Complet străini”/ „Perfetti sconosciuti”, r. Paolo Genovese (1h37)

Proiecții gratuite la Cinema Buiucani, ora 21:30:

  • 20 iulie – „America, venim!”, r. Răzvan Săvescu (1h30)
  • 21 iulie – „Profesorul de vioară”/ „The Violin Teacher”, r. Sérgio Machado (1h42)
  • 22 iulie – „Ursul”, r. Dan Chișu (1h23)
  • 23 iulie – „Câinele japonez”, r. Tudor Cristian Jurgiu (1h30)

***

TIFF Chișinău (20-23 iulie) este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijnul: Centrul Național al Cinematografiei din România, Ministerul pentru Români de Pretutindeni, Ministerul Culturii al Republicii Moldova

Co-organizator: ALTFilm

Parteneri: Liceul „Gheorghe Asachi”, POT MUSIC, Berea Timișoreana, Hotel Dacia, Baker Street, Cinematograful Buiucani, Cinema Odeon

Parteneri media: RealitateaTV, TV8, KissFM, Ziarul Timpul, Ziarul de Gardă, Diez.md, Locals.md, Moldova.org, Zugo.md, Agora.md, Realitatealive.md, Ea.md, CineHub.md, Briciul.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Cultură

Ana Munteanu, o tânără de 16 ani din R.Moldova, a câştigat „Vocea României 2017″// VIDEO

Publicat

pe

De către

Ana Munteanu, o adolescentă în vârstă de 16 ani, originară din Republica Moldova, din echipa lui Smiley, a câştigat sezonul şapte al emisiunii „Vocea României” şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Este pentru prima dată în istoria competiției, când învinge un concurent originar din Republica Moldova.

Ana Munteanu, în vârstă de 16 ani, este originară din Chişinău. A făcut canto timp de 5 ani la Şcoala Populară de Arte din Chişinău, iar în prezent este elevă la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău. Acolo studiază la xilofon, tobe şi pian.

Astfel, moldoveanca a creat, pe parcursul emisiunii mai multe momente frumoase.

Ana Munteanu a avut o interpretare demnă şi completă alături de Marcel Pavel. Au cântat piesa “Prayer” şi au cucerit audienţa cu vocile lor puternice.

Ulterior, Smiley a trăit intens fiecare moment petrecut pe scena de Ana Munteanu. Concurenta le-a oferit tuturor o interpretare remarcabilă a piesei “La Boheme”.

“Esti un copil, dar ce copil!”, a fost remarca lui Pavel Bartos dupa încheierea reprezentaţiei concurentei din Echipa Smiley. Artistul le-a mulţumit părinţilor Anei pentru educaţia pe care i-au oferit-o.

În final, Ana Munteanu si Smiley au interpretat împreuna hitul “De Unde Vii La Ora Asta”, iar publicul i-a aplaudat la scena deschisă. Artistul a cantat pentru prima dată această piesă în duet.

Citește mai departe

Cultură

Alexandru Arşinel, supus unei intervenţii în urma unui infarct

Publicat

pe

De către

Alexandru Arşinel a fost supus, luni, unei intervenţii, după ce a suferit infarct, iar, potrivit declaraţiilor medicilor Spitalului Universitar din Bucureşti, actorul va putea fi externat în câteva zile, anunţă News.ro.

Directorul Teatrului „Constantin Tănase” a ajuns la camera de gardă a spitalului „conştient, cu o durere difuză la nivel toracic”, a spus, luni, Adriana Nica, manager interimar al SUUB, într-o conferinţă de presă.

Pe fondul stresului, al unui diabet zaharat şi al tensiunii arteriale, pe artere s-au depus cristale de colesterol, a mai explicat medicul. Astfel, lui Alexandru Arşinel i-a fost implantat un stent pe una dintre arterelere mari.

Intraprocedural, nu a apărut nicio complicaţie, iar procedura, care de regulă nu durează mai mult de 30 – 45 de minute, în cazul actorului a durat aproximativ 40 de minute.

“A fost un sindrom coronarian acut. Aceasta este titulatura modernă – adica infarct. 70% din arteră era obstruată, motiv pentru care s-a decis implanul unui stent acolo care permite revascularizaţia muschiului cardiac. A venit conştient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior. Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopţi. Dimineaţă a intrat în sală echilibrat”, a explicat Nica.

Actorul, în vârstă de 78 de ani, a fost supus, în urmă cu patru ani, unui transplant de rinichi şi a suferit mai multe intervenţii la coloană, precizează News.ro.

Citește mai departe

Cultură

S-a stins din viață maestrul Vladimir Curbet, conducătorul ansamblului de dansuri „JOC”

Publicat

pe

De către

Vladimir Curbet, prim-maestru de balet al Ansamblului Național Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”, s-a stins din viață în această dimineață.

Vladimir Curbet a devenit conducător artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului de dansuri populare „Joc” în 1958. El a prezentat cu ansamblul „Joc” circa 10 000 de spectacole în peste 70 de țări. A montat dansuri populare moldovenești în care păstrează specificul naţional al mişcărilor şi maniera autohtonă a interpretării.

Astăzi, “Joc”-ul este mai mult decât un fenomen cultural, așa cum Vladimir Curbet a fost mai mult decât un om fenomenal.

Datorită maestrului, dansul popular a devenit o carte de vizită a Republicii Moldova în străinătate.

Milioane de spectatori asociază dansul popular cu acest colectiv extraordinar și cu Vladimir Curbet. În cei 55 ani de activitate a instruit zeci de dansatori, 4 generații cărora le-a fost nu doar conducător artistic ci și părinte.

Citește mai departe

Ultimele Știri

Diverse24 de minute în urmă

Ana Munteanu, câștigătoarea „Vocea României”, și-a lansat prima piesă

Basarabeanca Ana Munteanu a câștigat marele trofeu „Vocea României” si premiul in valoare de 100.000 de euro. După ce a câștigat...

Social2 ore în urmă

Au crescut indemnizaţiile unice regionale la naştere în UTA Găgăuzia

Autorităţile din Găgăuzia au majorat de două ori indemnizaţiile unice regionale achitate la naşterea unui copil. O decizie în acest...

Externe3 ore în urmă

Liderii partidelor de extremă dreaptă se întâlnesc la Praga

Liderii partidelor europene de extremă dreapta, printre care lidera Frontului Naţional francez Marine Le Pen şi liderul Partidului Libertăţii din...

Diverse4 ore în urmă

Cum alegem produsele alimentare în prag de sărbători, sfaturi de la Agenția pentru Securitatea Alimentelor

În ajunul Crăciunului, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vine cu unele sfaturi şi recomandări, cu scopul de a ajuta cumpărătorii...

Externe5 ore în urmă

Primarul de Iaşi: „În Constituţia României trebuie să fie prevăzut că Basarabia este teritoriul României”

  Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, consideră că Unirea Republicii Moldova cu România trebuie să fie prevăzută în Constituţia română, prin...

Economie7 ore în urmă

Legea bugetului de stat pentru 2018, votată în lectură finală

Cu votul a 55 din totalul de 101 de deputați, Parlamentul a votat, în ședința de vineri, 15 decembrie, Legea...

Social7 ore în urmă

Regele Mihai I va fi înmormântat astăzi, în Noua Catedrală din Curtea de Argeș

Regele Mihai I va fi înmormântat astăzi, în Noua Catedrală din Curtea de Argeş. Ceremoniile vor începe dimineaţă, de la...

Advertisement

Opinii