Teodor: „Nu vreau ca un detaliu să mă contureze în viziunea altor oameni”

Cu Teodor (pseudonim) ne-am împrietenit pe Facebook exact înaintea interviului. Nu știam mai nimic despre el, așa că i-am analizat atent profilul. Din poza de profil m-a străpuns cu privirea un bărbat de vreo 30 de ani, extrem de simpatic și încrezut în sine. O frumusețe din asta la care ar da afirmativ din cap orice om, indiferent de contextul socio-cultural în care i s-a dezvoltat simțul estetic. Corpul frumos modelat, probabil în sala de sport, îmbrăcat într-un tricou imaculat. O ținută fără cusur. Vârfurile acoperișurilor de pe fondalul pozei fac aluzie la faptul că îi place să fie la înălțime, iar privirea ușor indiferentă, relaxată și lipsa zâmbetului îl fac să pară, mai degrabă, un mascul Alfa. În restul pozelor sunt locuri frumoase din diferite colțuri ale lumii, multe petreceri și oameni fericiți, femei și bărbați de diferite naționalități, care stau în jurul lui Teodor, îl cuprind prietenește, îl privesc și îl ascultă cu admirație, se simt bine împreună, râd sincer. Omul ăsta nu are niciun motiv să se ascundă #subogheal, dar totuși m-a rugat să nu-i public numele ori țara în care locuiește în prezent. 

Plecarea din Republica Moldova e cumva legată de faptul că moldovenii sunt homofobi? 

Nu cred că Moldova este o țară homofobă. Plecarea a fost motivată, mai degrabă de cariera mea. Dar, bineînțeles, au influențat mai mulți factori. La vârsta de 18 ani mi-au apărut multe întrebări despre mine, despre orientarea mea sexuală. A fost o perioadă de negație, în care am decis să mă scufund în lucru, ca să nu mai am timp pentru întrebări existențiale și asta m-a ajutat să-mi construiesc carieră. În ceva timp am început a mă bucura de succes pe plan profesional, am fost inclus în diferite programe, care presupuneau administrarea echipelor din diverse țări. Așa că m-am pomenit că trebuia să-mi schimb țara de reședință la fiecare 2-3 ani. Nu-mi pare rău de nimic.

Explică-mi. Moldova e mai puțin homofobă în comparație cu alte țări în care ai locuit?

Exemplu de homofobie sunt țările ca Rusia sau Kazahstan, unde oamenii răspândesc homofobie în cunoștință de cauză, au argumente. Sincer, Moldova nu-mi pare atât de homofobă, pe cât tradiționalistă, conservativă, stereotipică. Mesajele și comportamentele homofobe din Moldova nu țin atât de ura conștientă pentru persoanele homosexuale, cât de lipsa de cunoștințe, frica de necunoscut. Rezultatele sondajelor demonstrează faptul că oamenii nu sunt atât homofobi, cât nu le prea plac chestiile noi, neobișnuite. Eu înțeleg această atitudine și înțeleg factorii care au dus la această atitudine, dar până acum reacționez și am frustrări, și dezamăgire, și un fel de protest interior.

Înțelegi această atitudine?

Da, pentru că în Moldova se investește puțin în informarea oamenilor. Nu este printre țările care și-a pus scop să lupte cu prejudecățile, stereotipurile, care să se modernizeze. De 20 de ani încercăm să facem ceva cu independența, 20 de ani Moldova e preocupată de probleme și necesități mult mai de bază. Când oamenii nu își pot satisface necesitățile elementare, le pasă mai puțin de libertăți. Sexualitatea oamenilor, lupta cu homofobia, sunt probleme pe care le prioritizează țările înalt dezvoltate. Noi, pur și simplu, încă nu am ajuns acolo. Ar însemna să sărim peste cal, ca oamenii din Moldova să fie acum foarte toleranți. E parte din evoluție.

Ce te face să crezi că homofobia de acasă e una generată de stereotipuri? 

Moldovenii țin mult la stereotipuri, de asta multe dintre lucrurile urâte, ilegale, sunt mai ușor acceptate decât lucrurile firești, dar noi. Cazurile în care soțul își bate soția, ori își înșeală soția, sunt, în principiu, acceptate. Oamenii nu judecă atât de mult aceste fenomene, pentru că sunt destul de des întâlnite, suficient de populare, iar homosexualitatea se întâlnește mai rar. Oamenii reacționează la chestii neobișnuite, noi. Problema nu e în faptul că lor chiar nu le plac homosexualii, pentru că eu nu cred că moldovenii au văzut tare mulți homosexuali în viața lor. Mai degrabă e o proiecție a imaginilor din țările europene, transmise de media, împreună cu anumite mesaje homofobe. E o părere insuflată cumva, nu una pe care și-au format-o individual. Homosexualitatea nu le place ca noțiune, pentru că e încă neclară, diferită, necunoscută.

Faptul că știi să explici atât de bine comportamentul homofob al concetățenilor tăi, te ajută să treci mai ușor peste mesajele homofobe? Ce simți când dai peste mesaje de acest gen?

Durere, dar nu pana la anxietate. Eu știu că asta e țara mea, dar, totodată, nu depind de ce se întâmplă în ea. Pot să aleg să trăiesc în confort în altă parte. Nu sunt atât de expus. Nu mă influențează atât de mult. Mai mult doare când oamenii apropiați lansează mesaje homofobe, dar nu invidiez deloc oamenii care au astfel de stereotipuri.

Ce doare mai mult?

Faptul că unii consideră că își pot permite să se dea cu părerea, să judece pe cine iubește un om, fără să se gândească la faptul că oamenii, în general, iubesc foarte rar pe cineva, cu adevărat. Dragostea oamenilor nici nu ar trebui să fie temă de discuție și judecată. Sunt atât de multe probleme care merită să fie discutate, unde chiar e nevoie de păreri, de o poziție fermă. Dar temele alea, din păcate, interesează mai puțin decât viața personală a altora.

Câtă lume cunoaște că ești homosexual?

Prietenii mei buni din Moldova cunosc. Aici am exact 4 prieteni pe care i-am cunoscut o lună în urmă și cărora le-am spus și simt un soi de libertate în prietenia asta. Dar nu am discutat mai mult decât informația pe care am spus-o. Nu am adunat special oamenii în jurul meu să le spun că sunt homosexual, a fost un context în care mi-a fost comod să le spun. Nu am mai simțit necesitatea să infirm ori să ascund asta, să mint. Dar probabil a fost un cerc potrivit de prieteni, pentru că nu a schimbat deloc tema discuției sau atitudinea față de mine.

Membrii familiei nu știu?

Sora mea cunoaște de jumătate de an. Nu mi-e frică că ar putea afla familia. Sunt dintr-o familie de profesori, intelectuali toleranți. Părinții ne-au educat să nu fim homofobi. Ne-au explicat ce înseamnă homosexualitatea și alte lucruri despre sexualitate, pe care le explică părinții responsabili copiilor adolescenți. Știu că mama ar accepta ideea că sunt homosexual, însă mai știu că părinții își vor face multe griji pentru mine. O să perceapă asta așa de parcă mie îmi este foarte greu. Eu nu vreau ca ei să aibă mai multe griji. Dar, dacă mă vor întreba direct – nu voi inventa nimic, nu voi nega. Aștept momentul în care, pur și simplu, o să pot confirma, atât.

Totuși, chiar dacă ești departe de părinții care și-ar putea face griji și de anumite pericole sociale, alegi atent oamenii în fața cărora vorbești despre homosexualitatea ta. De ce?

Eu nu sunt persoana care povestește prea mult despre sine sau care promovează un anumit stil de viață. Dacă sunt întrebat direct – confirm, în alte situații eu nu simt necesitatea să vorbesc despre homosexualitatea mea. Mă consider un om cu o personalitate complexă și nu îi consider pe toți pregătiți să accepte homosexualitatea ca o simplă parte din personalitatea mea. De obicei asta le schimbă atitudinea sau viziunea lor despre mine. Și asta mă deranjează, pentru că eu depun atât de multe eforturi pentru creșterea mea intelectuală. Sunt multe lucruri cu care mă mândresc, cum ar fi cariera și viața personală, și felul în care mă simt. Nu vreau ca un simplu detaliu să mă contureze în viziunea altor oameni. Atunci când simt că oamenii sunt pregătiți, eu pur și simplu le confirm, dar cu condiția că asta nu devine temă de discuție sau aspect care ne leagă. În plus, este un detaliu care pentru mine nu înseamnă nimic, dar poate incomoda alți oameni.

Cât de important e să fii printre oameni care știu despre homosexualitatea ta și o acceptă?

Un mediu de oameni de care să nu fii nevoit să te ascunzi… eu cred că asta e vital. Și în străinătate simt asta tot mai stringent. E mult mai greu decât acasă, pentru că acasă prietenii se fac pentru mulți ani, respectiv, în momentul în care le spui sincer despre orientarea ta sexuală, pentru ei contează mai mult alte calități ale tale, de care ei reușesc să se convingă pe parcursul anilor. Dar atunci când te muți într-o țară nouă la fiecare doi ani, ai prea puțin timp să-ți demonstrezi calitățile umane, și coming out-ul presupune un risc mai mare printre străini, pentru că nu te leagă chiar atât de multe lucruri, pentru ca amicii să te accepte atât de ușor.

Te simți mai ușor după ce faci coming out?

Pentru mine coming out-ul nu este un fel de eliberare. Eu am simțit eliberare atunci când m-am acceptat pe mine. Felul în care interpretează alții, dacă acceptă sau nu, la asta am lucrat cu psihologul și acum rareori mă afectează. A scăzut importanța și necesitatea. Pentru mine nu e decât un detaliu. Nu consider că asta mă definește ca personalitate.

Dar care sunt momentele complicate în relațiile în care nu se cunoaște despre orientarea ta sexuală?

De obicei, cel mai mare disconfort este în cercul de amici, când ieșim în oraș și cineva dintre ei observă o persoană gay și încep să facă glume pe seama ei. Sau încep discuții la tema respectivă, glume, istorii și eu trebuie să am un fel de reacție prelucrată, „naturală” pentru asemenea situații. Totuși, cu timpul, am învățat să mă simt liber să pun punct discuției sau să spun în față, atunci când au comportament homofob. Nu mai este o chestie de frustrare, emotivă, mai degrabă e vorba de evoluția mea personală. Am învățat să pun homofobii la punct.

Dar ar putea veni un moment în care îți vei găsi dragostea vieții, cu care veți forma un cuplu, veți locui împreună și atunci nu va mai fi la fel de simplu să alegi când și cine poate ști despre orientarea ta sexuală.

Așa e. Mi-ar plăcea să trăiesc cu ideea că toată lumea știe și ăsta este unul dintre planurile mele. Dar planific să aleg o altă țară pentru asta. Am avut experiență de cuplu în țara în care locuiesc acum. Este o țară ex-sovietică, respectiv, sunt și aici persoane homofobe. Bărbații de aici încearcă să pară mai brutali, mai agresivi, totuși, tradițional, prietenii apropiați obișnuiesc să se țină de mână, se sărută pe obraz. E ușor să te pierzi în mulțime. În plus, e o țară în care oamenii sunt foarte axați pe felul în care arată ei, mai puțin contează alții. Ei au grijă doar de propria persoană. Judecata sau analiza este considerată de prost gust. În societate e multă libertate, dar familia are un rol prea mare în viața fiecărui cetățean de aici. E un fel de „Santa Barbara”, inclusiv pentru cuplurile heterosexuale. Este imposibil să ai spațiu personal.

Deci ești, mai degrabă, de părerea că homofobia trebuie evitată decât confruntată?

Eu duc lupta mea împotriva homofobiei și a stereotipurilor. Faptul că coordonez o echipă de operatori este o unealtă perfectă, pentru că operatorii au puterea de a influența, de a schimba o țară întreagă. Aici am lansat o platformă despre diversitate, în care promovăm inclusiv cupluri gay, care este atât de populară și le place mult localnicilor. Eu mă mândresc mult cu ea. În țara asta, printre persoanele gay, sunt stiliști, prezentatori TV foarte iubiți de către cetățeni. Inclusiv, ambasador al platformei este un sportiv care a luptat cu homofobia, fiind heterosexual. La un moment dat, a început să poarte steagul curcubeu la competiții. Inițial au fost proteste, tipul a primit și amenințări cu moartea, dar în final a fost acceptat și este erou național foarte popular și iubit.

Dar ce crezi despre Moldova? Aici ai fi nevoit să-ți ascunzi viața de familie #subogheal?

În Moldova m-aș putea simți liber. Am reușit să-mi construiesc o personalitate mult prea puternică, ca să fiu limitat ori influențat de părerile oamenilor din jur. Doar părerea prietenilor apropiați contează. Cât ține locul de muncă, oricum profesionalismul meu ar prevala. Am certitudinea că aș putea lucra în diverse companii, spunând deschis că sunt gay, pentru că m-ar accepta pentru profesionalismul meu. Asta ține de eforturi și priorități. E mai mult efort, dar nu e imposibil să trăiești acasă.

Acest interviu face parte din seria de materiale „Povești de #necomingout”, din cadrul campaniei #subogheal, lansată de centrul Genderdoc-M. „Sub ogheal” este sintagma cel mai des folosită de populație, atunci când e vorba de prezența deschisă a persoanelor LGBT în societatea moldovenească. Unul dintre cele mai înrădăcinate stereotipuri legate de comunitatea LGBT este că persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender ar trebui să se comporte astfel încât viața lor privată, începând cu activitățile pe care le fac zi de zi și terminând cu sexualitatea lor, să rămână un subiect închis pentru toți cei care îi înconjoară, fapt care îi limitează în drepturi.

Interviu realizat de Doina Ipatii

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.