Connect with us

Social

Taximetrist, amendat pentru un abțibild contra scumpirii carburanților. Cum a comentat cazul ministrul de Interne

Publicat

pe

Un sofer de taxi s-a ales cu o amenda de 300 de lei, după ce și-a lipit pe automobil un mesaj prin care-și exprima nemulțumirea fata de scumpirea carburanților, anunţată anterior de ANRE. Cazul a avut loc acum trei zile și a fost făcut public printr-un filmuleț video difuzat pe rețelele de socializare.

În imaginile video se vede cum la un moment dat, bărbatul se apropie de polițistul care scria procesul și îi cere explicații pentru ce l-a amenda. Omul legii i-a spus ca autocolantul cu mesajul: „Eu sunt împotriva creșterii prețurilor la carburanți” este reclamă neautorizată.

Astăzi, premierul Pavel Filip a solicitat la ședința Guvernului ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, să ia măsuri în acest caz.

„Nimeni nu a anulat libertatea de exprimare în R. Moldova”, a declarat premierul, adăugând că Guvernul depune eforturi pentru a reforma poliția.

Imediat după aceasta, ministrul Alexandru Jizdan a anunțat că a dispus inițierea unei anchete interne de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție pe marginea incidentului dat. El și-a exprimat regretul că unii angajați ai poliției, intenționat sau din lipsa cunoștințelor legislației în vigoare, generează uneori probleme care afectează nu doar imaginea instituțională, dar și a țării.

„Probabil este necesar ca ministrul Afacerilor Interne să învețe pe fiecare polițist care încă nu a înțeles care este rolul lui în sistem și societate, despre unele norme și reguli, despre legi și despre comportament, dacă totuși ei nu se gândesc că fiecare abatere a lor afectează întreg Ministerul, iar ei sunt în slujba cetățeanului nu al eului personal”, a spus Alexandru Jizdan.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Social

Silvia Radu: Justiția își va face datoria în cazul persoanelor vinovate de decesul unui bărbat pe strada Lech Kaczynski

Publicat

pe

De către

Noua ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, susține că persoanele vinovate de decesul unui bărbat pe strada Lech Kaczynski au fost sancționate dur și că astfel de incidente nu trebuie să se mai repete.

”Am fost astăzi și am avut o ședință de lucru cu conducerea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și am stabilit un plan de măsuri pentru îmbunătățirea activității. Tragedii ca cea care a avut loc acum câteva zile pe strada Lech Kaczynski nu trebuie să se mai repete. Vinovații au fost sancționați. Justiția își va face și ea datoria”, a scris Silvia Radu, într-o postare pe Facebook.

În același timp, Silvia Radu cheamă medicii și felcerii să-și facă conștiincios datoria. ”Misiunea doctorilor, a felcerilor și a tuturor lucrătorilor care își desfășoară activitatea în acest Centru trebuie să se desfășoare impecabil. Ei trebuie să respecte toate procedurile, să aibă parte de toate condițiile, ca în final, să salveze vieți. Aceasta e datoria lor”, a mai scris Silvia Radu.

Citește mai departe

Social

Accidentele rutiere soldate doar cu daune materiale nesemnificative ar putea fi documentate printr-o procedură simplificată

Publicat

pe

De către

Accidentele rutiere soldate doar cu daune materiale nesemnificative ar putea fi documentate printr-o procedură simplificată de constatare amiabilă. Parlamentul a aprobat, astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în I lectură.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Adrian Lebedinschi și prevede că procedura de constatare amiabilă se va aplica în cazul accidentelor soldate doar cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de leziuni corporale victimei.

Totodată, posesorii trebuie să dețină polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau certificatul de asigurare „Carte verde” și să semneze benevol formularul de constatare amiabilă de accident.

Potrivit proiectului, deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor presupune deteriorarea cauzată prin avariere, suma căreia nu depășește 20 000 de lei.

Formularul de constatare amiabilă de accident prevede în mod obligatoriu informaţii despre circumstanţele producerii, datele personale de identificare ale conducătorilor şi autovehiculelor implicate, datele din poliţele de asigurare RCA sau certificatul de asigurare „Carte Verde”, daunele cauzate autovehiculelor, precum şi alte informaţii stabilite în actele normative ale autorităţii de supraveghere.

Formularul va conţine două pagini autocopiative, cu aceeaşi valoare juridică şi vor fi eliberate asiguratului de către asigurător, odată cu poliţa de asigurare RCA sau la cerere.

Noua procedură este o soluţie de constatare a faptelor, circumstanţelor şi a persoanei vinovate de producerea accidentului, alternativă procedurii aplicate de către angajaţii organelor afacerilor interne, ai unităţilor de pompieri şi ai procuraturii, şi este aplicabilă prin voința benevolă a părților.

Procedura simplificată se va aplica în cazul accidentelor în care sunt implicate doar două autovehicule, accidentul este soldat cu daune materiale nesemnificative și nu sunt vătămări corporale.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

Citește mai departe

Social

Asociațiile unioniste îndeamnă românii din R.Moldova să participe la Referendumul pentru familie

Publicat

pe

De către

Asociațiile unioniste îndeamnă românii din Republica Moldova care dețin și cetățenia română să participe la Referendumul național pentru revizuirea Constituției României, din 6 și 7 octombrie, la care alegătorii vor răspunde cu „DA” sau „NU” dacă sunt de acord cu modificarea articolul 48, privind redefinirea definiției familiei.

Vlad Bileţchi, președintele organizației „Unirea-ODIP” a îndemnat oamenii, astăzi, la o conferință de presă, să participe la referendum, căci este un exercițiu democratic.

„Eu personal sunt o persoană conservatoare şi susţin familia tradiţională formată dintr-un bărbat şi o femeie. Doar un bărbat şi o femeie pot procrea copii. Și eu sunt creat de către un bărbat şi o femeie şi consider că acest lucru este normal. Eu nu îndemn la violență împotriva minorității sexuale”, a spus Vlad Bileţchi.

Și Pavel Vintilă, prim-vicepreședinte al Mișcării „Noua Dreaptă”, a chemat cetățenii să iasă la referendum.

„În mediul online este o luptă de boicotare a referendumului pe motiv că acesta ar fi o discriminare sau că este organizat de PSD. PSD-ul nu are nicio legătură, deoarece au fost strânse peste 3 milioane de semnături şi acesta a fost organizat de Coaliţia pentru Familie”, a remarcat Pavel Vintilă.

Ion Jalbă, reprezentant al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români „A.S.C.O.R.”, a spus că referendumul din 6 și 7 octombrie este un examen de credință și unul de moralitate. „Trei milioane de români au afirmat că sunt pentru ocrotirea familiei. Este timpul să dăm curs normalității”, a afirmat tânărul.

Oleg Chicu, vicepreședinte al Blocului Unităţii Naționale „BUN”, a spus că este importantă participarea la referendum. „Fiecare să voteze cum le dictează conștiința. Dar este important ca orice cetăţean român din Republica Moldova să participe la toate exerciţile democratice organizate”.

În anul 2015, Coaliția pentru Familie a inițiat strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum privind modificarea articolului 48, alin (1) din Constituție, care se referă la familie.

În mai 2017, Camera Deputaților, apoi, în septembrie 2018 și Senatul României, au adoptat propunerea legislativă privind referendumul de modificare a Constituției.

Inițiativa este contestată de mai multe organizații ce apără drepturile omului motivând că acest referendum va duce la încălcarea normelor internaționale privind drepturile omului și la creșterea descriminării cu caracter homofob.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com