Tânăr dat în căutare internațională pentru huliganism – extrădat Republicii Moldova de autorităţile din SUA

Un tânăr din Republica Moldova, suspectat de comiterea infracțiunii de huliganism, a fost extrădat Republicii Moldova de autorităţile din SUA. Slavenschi Radu a ajuns marţi, 23 mai 2017, ora 20:00 la Chişinău fiind  escortat de doi ofițeri ai Departamentului Securitate Națională din Statele Unite ale Americii.

Tânărul, în vârstă de 25 ani, a fost anunțat în căutare internațională de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGP pe 21 decembrie 2016, iar în aceeași lună a fost localizat pe teritoriul SUA. Ulterior acesta a fost plasat în custodia Autorității Federale de Migrație a acestui stat.

Totodată, acesta a fost cercetat penal pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene pentru fapte de skimming (infracțiuni cu carduri de credit).

După sosirea în țară, tânărul a fost predat IP Centru al Directiei de Poliție a municipiului Chișinău.

De menționat, că este prima acțiune comună cu autoritățile SUA, iar procesul neîntârziat de extrăxdare a avut loc datorită implicării operative a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al IGP (INTERPOL) în comun cu angajații Poliției de Frontieră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.