Susţinătorii Partidului Şor ies la protest! Excluderea Innei Popenco, contestată la Curtea Supremă de Justiţie

Susţinătorii Partidului Şor vor ieşi sâmbătă, 22 octombrie, la un protest în faţa Curţii Supreme de Justiţie, acolo unde a fost contestată decizia de vineri a Curţii de Apel privind excluderea Innei Popenco din cursa prezidenţială. Membrii Partidului Şor cataloghează acţiunile CEC şi ale instituţiilor de judecată ca represiune împotriva Innei Popenco, acuzând autorităţile de ” cârdăşie cu unii concurenți electorali”.

Marina Tauber, membră a Consiliului politic al formaţiunii, a declarat la oconferinţă de presă că echipa este indignată de această tentativă de a o exclude pe Inna Popenco din cursa electorală. „Da, candidatul nostru este o simplă femeie, medic din Orhei, nu aparține elitei politice de la Chișinău, nu a stat ani la rând în fotoliile Parlamentului și Guvernului. Ea a fost înaintată de popor, care vrea să folosească șansa de a înainta oameni care se gândesc la omul simplu”, a spus Tauber.

Totodată, reprezentantul Innei Popenco la Comisia Electorală Centrală Victor Perțu a sugerat că excluderea acesteia din cursa prezidențială ar fi fost pusă la cale de candidatul socialiștilor la funcția de președinte Igor Dodon.

Potrivit lui, în cadrul evenimentului din 18 octombrie în care au fost distribuite carduri de reducere pentru un magazin social ar fi apărut un grup de reprezentanți ai socialiștilor care i-ar fi bruscat pe voluntarii Innei Popenco și că această acțiune ar fi fost coordonată de Igor Dodon.

Noi nu ne vom opri la aceasta, vom merge mai departe. Am atacat la Curtea Supremă de Justiție. Astăzi vom depune recursul motivat. Vom încerca să facem tot posibilul să ajutăm oamenii în etate și în continuare, vom încerca să ducem proiectele noastre începute la Orhei și care aduc un beneficiu persoanelor în etate, invalizilor și veteranilor și vom face tot posibilul ca proiectele noastre să continue. Lupta nu se termină aici”, a declarat Victor Perțu.

Reamintim că Curtea de Apel Chişinău a admis vineri, 21 octombrie, anularea înregistrării candidatei Inna Popenco în cursa prezidenţială. Instanţa s-a expus la cererea Comisiei Electorale Centrale care, la rândul său, a fost sesizată de un alt concurent electoral, Silvia Radu. Inna Popenco este învinuită că nu a raportat toate cheltuielile din campania electorală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.