Suspans! Filat, Lupu și Ghimpu nu au ajuns la o înțelegere privind candidatul la funcția de premier

Liderii PLDM, PD și PL s-au întâlnit azi, din nou, la sediul Partidului Democrat. Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu nu au făcut declarații de presă. Aceștia au ieșit pe poartă în automobile, astfel că jurnaliștii nu au putut adresa nicio întrebare.

Este pentru a doua oară când liderii AIE 3 se întrunesc în acest format la sediul PD și evită să facă declarații după discuții. Vineri, Filat, Lupu şi Ghimpu au recurs la aceeaşi metodă şi au ieșit pe poartă în automobile .

Ulterior, Mihai Ghimpu a recunoscut că au discutat candidatura PLDM la funcţia de premier şi cerinţele înaintate de aceasta faţă de liderii Alianţei.

Totuşi, de data aceasta democratul Sergiu Sârbu a relatat a jurnaliștilor prezenţi că deocamdată nu există o înțelegere privind candidatul la funcția de premier. Acesta a mai menționat că azi va mai avea loc o întrevedere, iar liderii AIE-3 vor face declarații, doar atunci când vor avea un consens.

Reamintim că PLDM a desemnat-o pe Maia Sandu la funcția de premier. Aceasta însă a înaintat anumite cerinţe printre care demiterea conducerii Băncii Naţionale şi adoptarea unui plan anticriză de către noul Guvern, ce presupune reducerea cheltuielilor bugetare.

sediulpdm

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.