Suprafețele zonelor economice libere – „Bălți”, „Ungheni-Business” și „Expo-Business-Chișinău” vor fi extinse

Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind extinderea suprafețelor zonelor economice libere – ZEL „Bălți”, ZEL „Ungheni-Business” și ZAL „Expo-Business-Chișinău”, precum și îmbunătățirea cadrului legal ce ține activitatea acestora.

„Adoptarea proiectului propus este necesară, deoarece va contribui la atragerea investițiilor autohtone şi străine, formarea unor sectoare competitive în industrie pe baza tehnologiilor moderne şi inovaționale,  utilizarea mai eficientă a patrimoniului public, precum și la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea locurilor de muncă”, a precizat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

De asemenea, proiectul de lege prevede şi optimizarea unor teritorii ale ZEL-lor (ZEL „Ungheni-Business”), inclusiv impulsionarea dezvoltării acestora prin eficientizarea utilizării spațiilor.

Potrivit ministrului, noile amendamente vor contribui semnificativ la crearea unui mediu investițional atractiv pentru investitorii străini și autohtoni, care vor beneficia de un  mediu juridic sigur, stabil şi previzibil, factor important pentru creșterea investițiilor în cadrul ZEL.

Conform datelor statistice, volumul total al investițiilor în ZEL, la sfârșitul anului 2017, a constituit circa 350 milioane de dolari, în creștere cu 22,7% față de aceeași perioadă a anului 2016.

Totodată, volumul total al vânzărilor nete a producției industriale, fabricate de către rezidenții ZEL, în perioada ianuarie – decembrie 2017, s-a majorat cu 49,1%, comparativ cu anul 2016, și a constituit 6603,8 milioane de lei.

Anul trecut, numărul de angajați ai rezidenților ZEL a fost de 11926 de persoane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.