Suportul Uniunii Europene: Drum modern în satul Tomai. Grădinița și liceul din Avdarma, renovate

Locuitorii satului Tomai din UTA Găgăuzia au parte de o stradă reabilitată după o tehnologie inedită pentru satele din Moldova. Drumul, cu o lungime de 600 de metri, leagă principalele instituții publice din localitate și a fost reconstruit în totalitate din dale de pavaj vibropresat.

Drumul este dotat cu un sistem modern de evacuare a apelor pluviale, o rețea de iluminare eficientă energetic, indicatoare și marcaje rutiere.

„Viața celor 5 mii de locuitori ai satului s-a schimbat radical odată cu reconstrucția acestei străzi. Dacă în ultimii zeci de ani sătenii nu puteau circula pe această stradă nici cu mașina, nici pe jos, din cauza gropilor și noroiului, acum ei se pot plimba pe aici ca într-un oraș european. Noul drum va facilita accesul locuitorilor la școală, primărie, casa de cultură, centru medical și biserică, va spori securitatea circulației rutiere și va fi accesibil persoanelor cu nevoi speciale”, a declarat Fiodor Topciu, primarul satului Tomai, în cadrul evenimentului de inaugurare.

Tehnologia folosită pentru drumul reconstruit are un impact redus asupra mediului, drumul fiind mai durabilă decât cel asfaltat. Totodată, cheltuielile de întreținere și reparație vor fi cu mult mai mici în timp.

Lucrările de reconstrucție a străzii au durat cinci luni și au fost realizate cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul programului SARD, implementat de PNUD.

Suma investiției totale constituie 168 mii 247  euro, dintre care 65 mii de euro au fost oferiți de Uniunea Europeană, iar 103 mii de euro reprezintă contribuția autorităților publice locale și regionale din UTA Găgăuzia.

Aneil Singh, șeful Departamentului de operațiuni al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, care a participat la eveniment, a menționat: „Aceste proiecte de infrastructură, inaugurate astăzi cu sprijinul UE, demonstrează importanța dezvoltării economice însoțită de măsuri menite să reducă sărăcia, excluderea și problemele de mediu. Responsabilitatea noastră principală este crearea condițiilor de trai favorabile și atractive pentru generația viitoare”.

Cu ocazia inaugurării arterei principale a satului Tomai, locuitorii și autoritățile locale au dat startul unei competiții de ciclism pentru copii. „Acest scuar este locul ideal pentru activități culturale și sportive. Datorită faptului că a fost reconstruit și amenajat, el va deveni un punct de atracție pentru săteni”, a spus Petru Cuțarov, un locuitor al satului Tomai.

Astăzi a fost sărbătoare și în satul Avdarma din raionul Comrat, unde au fost inaugurate grădinița și liceul din localitate, renovate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul programului SARD.

Lucrările de reparație au inclus izolarea termică a pereților și tavanelor instituțiilor, renovarea integrală a fațadelor, placarea soclurilor, schimbarea sistemelor de drenare a apelor pluviale de pe acoperișurile clădirilor. Tot din acești bani, curtea grădiniței a fost pavată, iar teritoriul adiacent a fost amenajat.

„Ne bucurăm că efortul nostru comun a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de educație pentru cei 565 de copii care frecventează aceste instituții și a condițiilor de muncă pentru cadrele noastre didactice. Suntem siguri că aceste investiții vor aduce roade în viitorul apropiat”, a afirmat Ivan Casîm, primarul satului Avdarma.

Pentru renovarea acestor instituții de învățământ, Uniunea Europeană a acordat 60 mii de euro, iar alte 77 mii 148 de euro au fost alocați de autoritățile publice locale și regionale din UTA Găgăuzia.

Prezent la ceremonia de inaugurare, Stefan Liller, reprezentantul rezident adjunct al PNUD în R. Moldova, a declarat: „Astăzi, sărbătorim încă un rezultat tangibil și cu impact al muncii noastre comune. Este o mare plăcere să vedem finalizarea acestei inițiative, care contribuie într-un mod foarte concret la crearea unei educații de calitate, îmbunătățirea vieții oamenilor și dezvoltarea durabilă a localităților rurale”.

Până la sfârșitul anului 2018, 40 de localități din Găgăuzia și raionul Taraclia își vor îmbunătăți infrastructura socială datorită asistenței oferite de Uniunea Europeană prin intermediul programului SARD.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane euro și implementat de PNUD, programul Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD) își propune să intensifice colaborarea între autoritățile centrale și cele locale, precum și între organizațiile regionale din Găgăuzia și raionul Taraclia, în vederea dezvoltării sociale și economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.