Sub flamura moţiunii! 34 deputaţi PSRM, PLDM şi PCRM au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip

34 de deputaţi PSRM, PLDM și PCRM au depus joi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip. Astfel, Cabinetul de Miniștri va fi invitat săptămâna viitoare pentru audieri în Parlament. Pentru aceasta au semnat 24 de deputați socialiști, șapte liberal-democrați și trei comuniști.

Totul a pornit de la solicitarea PSRM de a audia prim-ministrul Pavel Filip privind activitatea Guvernului în perioada ianuarie-iunie. În mod surprinzător, fracţiunea PLDM  a declarat că va susţine iniţiativa socialiştilor.

Decizia acestora a fost luată după ce speakerul Andrian Candu a informat că Pavel Filip nu va veni în Parlament, chiar dacă anterior a promis că şeful Guvernului va prezenta un raport în faţa deputaţilor la sfârşitul sesiunii parlamentare, adică în ultima sau penultima săptămână a lunii iulie.

Andrian Candu a explicat că de fapt deputaţii au aflat despre activitatea Guvernului prin cele opt moţiuni simple înaintate până acum de PSRM.

“În perioada actualei sesiuni Guvernul a fost audiat prin moțiunile simple. Au fost depuse opt moțiuni simple. Spuneți-mi dacă aceasta nu este audierea Guvernului în diferite domenii de activitate?”, a explicat Andrian Candu.

Argumentele preşedintelui Parlamentului nu i-au convins pe liberal-democraţi. În context, președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, i-a amintit acestuia  despre promisiunea că Pavel Filip să se prezinte în fața Parlamentului.

„Actuala guvernare, de când a fost investită se străduie să ne hrănească cu promisiuni și vorbe false. Deoarece nimeni nu a ținut cont de solicitarea noastră privind audiarea premierului Pavel Filip, am fost puși în situația să semnăm moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip”, a declarat Tudor Deliu.

Astfel, liderul socialistilor Igor Dodon a anunțat de la tribuna Parlamentului despre semnăturile acumulate și a depus moțiunea de cenzură împortiva Guvernului Filip.

“Moţiunea a fost semnată de 24 de deputaţi PSRM, de şapte deputaţi PLDM şi trei de la PCRM. Îl aşteptăm pe domnul Filip săptămâna viitoare să prezinte raportul în plenul Parlamentului”, a spus Igor Dodon.

Decizia deputaților liberal-democrați de a semna moțiunea socialiștilor a nemulțumit deputații democrați.

„Ieri v-am întins mâna, iar astăzi răspundeți cu pumnul, semnând moţiunea”, a spus Andrian Candu. „De astăzi avem două coaliţii: una de guvernare şi alta de opoziţie. PLDM și comuniștii au aderat la socialiști”, a spus Dumitru Diacov.

De partea cealaltă, replica liberal-democraţilor nu s-a lăsat mult aşteptată. „Dacă întindeţi mâna, să înţeleg că vă înecaţi. PLDM nu acceptă mâinile murdare. Cât despre „coaliţie” am declarat că vom susţine toate iniţiativele care sunt pentru populaţie”, a pus preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

În final, Pavel Filip va fi audiat în Parlament săptămâna viitoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.