SUA vor consolida capacitățile defensive ale Ucrainei

Statele Unite au anunţat vineri că vor întări ajutorul acordat Ucrainei în domeniul apărării, astfel încât Kievul să poată asigura „suveranitatea” teritoriului său, pe fondul tensiunilor americano-ruse legate de conflictul ucrainean, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut la 24 de ore după ce Uniunea Europeană a prelungit, la rândul său, pentru şase luni severele sancţiuni economice împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în conflictul care devastează estul Ucrainei de peste trei ani şi jumătate.

„Statele Unite au decis să furnizeze Ucrainei capacităţi defensive consolidate (…) pentru a ajuta Ucraina să îşi clădească apărarea pe termen lung, să îşi apere suveranitatea, integritatea teritorială şi să se protejeze împotriva oricărei agresiuni viitoare”, a scris într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert.

„Ajutorul american este în întregime defensiv şi, aşa cum spus întotdeauna, Ucraina este un stat suveran” care are „dreptul de a se apăra”, a precizat Heather Nauert, subliniind importanţa acordului de la Minsk, încheiat pentru a instaura un armistiţiu în estul Ucrainei.

La începutul lui decembrie, Statele Unite au atenţionat cu fermitate Rusia că divergenţele lor persistente privind conflictul din Ucraina reprezintă un „obstacol în calea oricărei normalizări” a relaţiilor dintre cele două ţări, aflate la cel mai scăzut punct.

Sursa: Agerpres

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.