A plecat de acasă în urmă cu cinci ani pentru a-și realiza visele și a începe o viață mai liberă. Astăzi, Olga Baltag urmează un master în Artele Scenei la Strasbourg. Este autoarea unui volum de versuri publicate la Chișinău și a unei piese de teatru despre 7 aprilie. Mai multe detalii urmăriți în interviul acordat de Olga pentru Moldova.ORG.
Dragă Olga, cum ai ajuns studentă la o universitate din Strasbourg și de ce ai ales teatrul?
Am ales Franța din mai multe opțiuni, dar motivul principal a fost cunoașterea limbii (mama e profesoară de limbă franceză) și faptul că studiile sunt (teoretic) gratis. Inițial am aplicat în Nice la aceeași facultate, dar am primit o scrisoare de refuz. În scurt timp însă am fost acceptată în Strasbourg.
Teatrul a fost mai mult o continuare a ceea ce făceam acasă. În 2009 terminasem liceul „Elena Alistar” în clasa teatrală a actriței Veta Dascal. Am învățat arta teatrală 9 ani, deci era evident că o să urmez aceeastă facultate mai departe.
În curând termini cursul de masterat în Artele Scenii. Dacă ne-am întoarce în trecut, cum au fost anii de studenție pentru tine?
Anii de studenție încă nu s-au terminat sau, cel putin, așa vreau să cred. Deocamdată planuiesc să raman în Strasbourg. Atât timp cât sunt aici, Strasbourg rămâne orașul studenției mele.
Adaptarea a fost dificilă, începând cu căutarea locuinței, cheltuielile enorme în comparație cu Moldova, altă cultură. Toate acestea au fost încercări peste care am trecut singură. Prieteni mi-am facut aici. Când am venit în Strasbourg, nu știam pe nimeni și a trebuit să învăț, să prind totul „din mers” cum spun francezii.
Ce atitudine au francezii față de studenții din Moldova?
Colegii mei de la teatru nu prea au auzit despre Moldova, mai ales că eu eram unica studentă străină. Au fost și sunt deschiși spre cunoasterea culturii, limbii române. Se mai întâmpla uneori să îmi spună că vorbesc „le moldave” (moldoveneasca), dar imediat ce îmi văd reacția, se corectează. În general sunt destul de reticenți față de straini nu doar de cei din Moldova. Dacă ești un om bun la suflet nu va fi greu să legi o prietenie cu ei.
În 2012 ai lansat la Chișinău cartea de versuri „Autopsia Sufletului”. Ce te-a determinat să o scrii și când ai descoperit dragostea pentru poezie?
Am început să scriu din 2009, la îndemnul unei prietene, care m-a vazut frustrată de societate, de alegerile și optiunile mele pentru viitor. Iar în 2012 am fost provocată să scriu o analiză a unei piese de teatru (în cadrul universitar), am ales să o fac într-o forma poetica, în franceză. Rezultatul nu a fost apreciat de profesoară, dar în schimb m-a motivat să-mi adun toate poeziile, fragmentele de proză, pe care le aveam scrise și să le editez sub forma unei cărti. A fost o experiență extraordinară, care mi-a deschis ochii asupra multor lucruri.
Crezi că teatrul și poezia au puncte comune sau sunt două lumi total diferite?
Tendințele actuale în scrierile teatrale sunt amestecul poeziei cu scenariul de teatru. Multe piese sunt scrise în forma poemelor narative, altele chiar în vers. Ține de regizor să determine felul în care piesa respectivă va fi pusă în scenă.
Deci da, putem afirma că teatrul și poezia au puncte comune. Iar când se intercalează formează o nouă formă teatrală, la fel de frumoasă și chiar mai interesantă, decât piesele de 3-5 acte, cu care ne-am obișnuit.
Ești autoarea unei scenariu de teatru, care apare în trei limbi. Despre ce se vorbește în piesă și ce te-a inspirat când ai creat-o?
Piesa se numește „Complotul”. Am scris-o în 2012 în cadrul unui atelier de scriere teatrală cu scriitoarea Magali Mougel. Trebuia să tratam un subiect de actualitate, iar pe mine nu mă interesa nimic din ceea ce se întâmpla pe atunci în Franța. Am decis să aduc la lumină subiectul 7 aprilie, să îmi exprim frustrările și trăirile pe care le aveam, mai ales că am fost și eu în PMAN.
Este o piesă, care mai necesită adaptare, rescriere. Ea tratează un subiect de manieră personală și documentară, intercalând dialogurile pe care le-am avut atunci cu părinții și secvențe din presa internatională, selectate din cartea „Revoluția Twitter”. În vara anului 2013 a avut loc o lectură publică a pieselor scrise în cadrul acestui atelier, printre care și „Complotul”, cu participarea colegilor francezi, care au citit în rusă, franceză și engleză, iar pasejele în romană au fost citite de mine.
Cum se împacă francezii cu teatrul și ce tip de spectacole preferă?
Francezii, în general, sunt o națiune care devorează cultura. Se implică enorm, chiar și la nivel de amatori. În ceea ce priveste teatrul, mai întotdeauna sălile sunt pline. La nivel de preferințe, totul diferă în funcție de locul în care sunt prezentate piesele. La teatrele naționale lumea se duce să vadă piese din repertoriul francez și internațional (clasici precum Moliere, Racine, Shakespeare, Janacek, Cehov). Aici și publicul este mai select, vin doar elevii, pentru că sunt obligați de cadrul școlar sau universitar și respectiv oamenii mai în vârstă. La teatrele contemporane vin oameni de toate vârstele, iar subiectele sunt de obicei de actualitate, șocante și de scandal. Francezii iubesc scandalul și chiar dacă sunt revoltați de o piesă, o să stea până la sfârșit în sală din respect pentru actori și munca lor. Criticile însă sunt tăioase și dure dacă spectacolul nu a plăcut.
Ce părere ai despre teatrul din Moldova?
Sunt frustrată de faptul că scena teatrală basarabeană a început să se miște cu pași rapizi din 2009 încoace, iar eu nu am reușit să prind această mișcare. Din păcate nu am posibilitatea să vin nici la un festival de teatru, iar de fiecare dată când citesc programele sau criticile din internet sunt tristă câteva zile. Atunci când vin acasă, teatrele sunt întotdeauna în vacanță. Ultimul spectacol pe care l-am vazut a fost acum vreo 3 ani „Pomul Vietii„ de la Teatrul National pe 19 sau 20 decembrie și era ultima reprezentație înainte de vacanță.
Știu că teatrul se mișcă, până la recunoașterea meseriei de actor (la nivel financiar) mai avem mult drum de parcurs, dar suntem pe calea cea bună. De asemenea, cred că publicul trebuie pregătit și educat în spiritul teatrului contemporan (nu de variétés, de boulevard sau comedii vulgare, deși acestea sunt apreciate). În lume se întâmplă multe lucruri și noi trebuie să ținem pasul cu scena mondială, doar astfel cultura noastră teatrală va fi apreciată de europeni.
Crezi că tinerii actori sunt apreciați și li se oferă suficiente căi de afirmare în Moldova?
Nu pot să mă pronunț categoric, dar cred că întotdeauna este loc de mai bine.
Dacă ai fi un director de teatru, ce ai întreprinde pentru a avea mai mulți spectatori?
Politica culturală trebuie schimbată de sus, de aceea am și spus într-un interviu ca ași vrea să devin ministrul Culturii în Moldova. Sunt multe lucruri care merg de minune în Franta și ar fi minumat să se implementeze și acasă. Pentru asta însă trebuie de bătut la multe uși, de umblat cu mâna întinsă pentru finanțări și de atras parteneri privați, care să fie motivați atât la nivel economic, cât și cultural.
În mai vei participa la un seminar unde vei demonstra legătura dintre teatrul rus și formarea actorilor americani. De ce această temă?
Deși ceea ce ține de Rusia este o temă aparte și destul de dureroasă în familia mea, nu pot nega educația teatrală rusească pe care am primit-o. În Franța sistema rusească este privită sceptic în ceea ce privește adaptarea acesteia la teatrul contemporan.
Sunt interesată de domeniul formarii actorilor americani, iar aici teatrul rus este un element crucial. Tema identității și mixității va fi una principală pentru a demonstra influențele altor culturi în crearea spiritului național american.
Pe lângă toate mai ești și liderul asociatiei reginonale Jeunes Moldaves Strasbourg. Ce mai fac studenții moldoveni din acest oraș și care sunt problemele cu care se confruntă?
Sunt implicată în această asociație din 2011, încă de la fondarea ei. În ceea ce privește numarul de studenți moldoveni în Strasbourg acesta se ridică la 250-300. Suntem o comunitate foarte mare și evident că problemele fiecăruia sunt diferite. În general, lumea nu prea se plânge. Dacă e nevoie de informații, noi le stam la dispoziție, în plus nu e greu să găsești un moldovean săritor la nevoie.
Vreau să mai menționez faptul că în martie am participat la un eveniment organizat de AIESEC Strasbourg, Global Village, în care trebuia să amenajăm un stand și să reprezentăm Moldova, pe lângă alte 20 de țări. Jeunes Moldaves Strasbourg a luat premiul pentru cel mai bun stand asociativ, așa că ne facem cunoscuți și la nivel local, nu doar în diasporă.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă?
– Cel mai mult îmi lipsesc familia și rudele. În rest, am de toate aici. Fiind de 5 ani într-o țară străină, începi să te obisnuiești cu oamenii, cu noile tradiții, devii client fidel al unor instituții. Dar e o senzație aparte când te întorci din Moldova în Franta și cineva îți zâmbește, după care îți spune „Bună ziua”.
Care sunt planurile tale după finalizarea studiilor? Vrei să te întorci în Moldova sau mai curând îți vei face o carieră în Franța?
Aș vrea să mă întorc acasă, dar numai după ce voi acumula destulă experiență pentru a realiza schimbările pe care le visez pentru Moldova.
Între timp nimic nu garantează că voi rămâne în Franța. Mâine aș putea pleca la un interviu pentru un job în Londra, iar poimâine pentru unul în Bruxelles. De asemenea m-aș putea muta saptămâna viitoare în Italia. Cred că nimic nu se compară cu libertatea de mișcare. Important e să îți dai seama cum să te folosești de ea și să realizezi că libertatea ta se sfârșește acolo unde începe libertatea altuia.
Interviu realizat de Irina Titica
