Struza la București: Peste 800 de militari moldoveni au fost instruiți în instituțiile din România — Moldova.org
Connect with us

Diverse

Struza la București: Peste 800 de militari moldoveni au fost instruiți în instituțiile din România

Publicat

pe

Cooperarea dintre Armata României şi Armata Republicii Moldova este importantă pentru securitatea ţării noastre şi trebuie să avanseze, deoarece există voință politică și potential. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării, Eugen Sturza, la briefingul de presă de după întâlnirea cu ministrul Apărării Naţionale al României, Mihai Fifor, care se află într-o vizită oficială la Chişinău.

Cei doi oficiali au vorbit despre extinderea cooperării dintre cele două armate, fiind reluat și subiectul formării unui batalion mixt moldo-român.
”Am trecut astăzi în revistă cooperarea militară moldo-română. Am discutat diferite modalități de sprijin prin care România ar putea să ne ajute la consolidarea capacităților Armatei Naționale a Republicii Moldova. Am apreciat asistența de partea României în elaborarea cadrului legal strategic în domeniul apărării. De asemenea, am abordat cooperarea în domeniul învățământului militar. Până în prezent, peste 800 de militari moldoveni au fost instruiți în instituțiile din România. Am analizat oportunități de participare a Republicii Moldova la operațiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor, în comun sau cu sprijinul României. Această intenție necesită o pregătire minuțioasă”, a declarat Eugen Sturza.
La rândul său, ministrul român al Apărării a subliniat faptul că această vizită este una simbol pentru el, iar întâlnirea cu Eugen Sturza a fost una extrem de bună.
“Vă mulțumesc pentru invitație. Este o vizită pe care mi-am dorit-o foarte mult. Este o vizită cu valoare simbol. Așa cum am convenit la 1 decembrie, anul acesta eu fac prima vizită în calitate de ministru al Apărării Naționale. România va rămâne un susținător al Republicii Moldova. Aprecierea noastră este că parcursul european al Republici Moldova trebuie să fie unul ireversibil. Moldova reprezintă un partener strategic, nu doar un stat strategic. Vă asigur cu întreaga noastră susținere”, a declarat Mihai Fifor.
Citește mai departe

Diverse

Exponenţii Diasporei, mesaj pentru moldoveni: Nu întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă ce faci tu pentru ea! Doar uniţi şi împreună reuşim!

Publicat

pe

De către

. Este mesajul transmis de Victoria Dunford, dondator al MAD-Aid, organizație de caritate din Marea Britanie, postat pe Facebook, cu ocazia Congresului Diasporei, organizat astăzi la Chişinău de Biroul Relații cu Diaspora.

“Nu întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă ce faci tu pentru ea! Este un principiu după care MAD-Aid se conduce deja de 6 ani”, a mai scris Victoria Dunford. În cadrul reuniuni de astăzi, membrii Diasporei au abordat problemele cu care se confruntă, cum ar fi lipsa consulatelor în unele oraşe.

“Nu vom uita niciodată aportul dumneavoastră la dezvoltarea ţării. Tocmai de aceea, ceea ce îşi propune, astăzi, Guvernul Republicii Moldova, în obiectivul său strategic cel mai important este integrarea în comunitatea ţărilor europene, prin crearea unor condiţii de muncă, de viaţă, de dezvoltare spirituală egale cu ale cetăţenilor europeni”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, prezentă la congress.

Citește mai departe

Diverse

Statistici: Evoluția salariului profesorilor din 2012 până în 2018

Publicat

pe

De către

Un grup de profesori din R. Moldova a inițiat o petiție prin care cer Guvernului o majorare de cel puțin 50% a salariilor cadrelor didactice și o dublare a retribuțiilor pentru personalul auxiliar din școli și grădinițe. Aceștia au anunțat că vor depune petiția la Guvern pe 5 septembrie curent și vor aștepta răspuns până în luna octombrie.

Printr-o simplă coincidență, în aceeași zi, Maia Sandu a postat pe pagina sa de Facebook o promisiune că atunci când va veni la guvernare, va crește salariile profesorilor cu exact 50%. Într-un material publicat pe Ziarul Național,  se arată cifrele salariilor pentru cadrele didactice din parioada anilor 2012 până în 2018.

Astfel, în anul 2012, salariul mediu în sistemul educației era de 3 024 de lei, în timp ce salariul mediu pe economie era de 3 477 de lei. Un profesor primea în medie în acel an 3 418 lei sau din salariul mediu pe economie.

În anii următori, când Ministerul Educației era condus de Maia Sandu, puterea salariului unui profesor a scăzut până la 89,9% din valoarea salariului mediu pe economie în 2014, deși au fost și atunci majorări ale retribuției.

Astfel, dacă în 2012 salariul mediu al unui profesor era de 3 418 lei, în 2013 acesta era de 3 402 lei, în 2014 – 3 751, 2015 – 4 330 de lei, 2016 – 4 669, 2017 – 4 957 de lei, iar în 2018 – 5 572 de lei.

După indexarea cu 8% a salariilor profesorilor, aprobată de Guvernul lui Pavel Filip și care va fi aplicată începând cu 1 septembrie curent, retribuțiile în domeniu vor crește în medie cu 417 lei.

De exemplu, salariul cadrelor didactice cu gradul didactic II crește în medie cu 391,2 lei. Indexarea se aplică în funcție de vechimea în muncă și pornește de la 368,2 lei, ajungând până la 420,8 lei pentru cei cu stagiu mare.

Pentru gradul didactic I, indexarea medie este de 417,5 lei, aceasta pornind de la 394,5 lei și ajungând la 447,1 lei. Pentru gradul didactic superior, indexarea medie este 442,8 lei, adică de la 420,8 până la 473,4 lei, pentru cei cu stagiu mare.

Citește mai departe

Diverse

Marina Radvan și-a vândut terenul pentru care s-a căsătorit fictiv

Publicat

pe

De către

Deputata socialistă Marina Rădvan și-a vândut terenul din comuna Stăuceni, teren care a fost obținut în urma unei căsătorii fictive cu colegul său de partid și din Parlament, Vladimir Odnostalco.

Acest lucru rezultă din declarația de avere pentru anul 2016, depusă de către legiuitor. Potrivit informației din document, Rădvan ar fi obținut puțin peste 104 000 lei în urma vânzării unui teren de patru ari.

Ținem să precizăm că Deschide.MD a scris anterior că Marina Radvan și colegul acesteia de fracțiune, Vladimir Odnostalco, ambii deputați PSRM în Parlamentul Republicii Moldova, au fost pentru scurt timp căsătoriți. S-a întâmplat în 2011, iar căsnicia lor nu a durat mai mult de un an. În urma acestei căsătorii, cei doi au primit un teren de 8 ari în comuna Stăuceni. După divorț, actualii deputați au împărțit în jumătate terenul dat, după cum rezultă și din declarația Marinei Rădvan din anul 2014 și 2015.

Cel mai interesant este că legiuitorul aprecia în 2014 lotul de pământ la o valoare de 80 000 lei, în 2015 – 40 000 lei, iar, potrivit declarației din anul 2016, terenul a fost vândut cu 104 827 lei. Nu știm care sunt calculele făcute de Rădvan, cert este că prețul lotului de pământ obținut în urma căsătoriei cu Odnostalco, timp de trei ani, s-a devalorizat în jumătate după care – la vânzare – s-a scumpit aproape de trei ori.

În declarația sa pentru anul 2016, Rădvan mai indică venituri anuale din salariu de 215 mii lei, și din vânzarea terenului de la Stăuceni de peste 104 000 lei. Totodată această susține că are un apartament de 63 metri pătrați în valoare de 243 489 lei și un cont bancar de 1000 lei.

Vedeți mai jos declarația de avere integrală a deputatei Marina Rădvan:

sursa: deschide.md

Citește mai departe