Connect with us

Opinii

Știrile fake: Când și dacă merită să lupți cu ele

Publicat

pe

Știrile fake nu sunt ceva nou pe piața informațională. Mulți încă mai ținem minte expresia din limba rusă – „газетная утка”, termen venit de la belgieni sau nemți, dar care definește același tip de texte – inventate, neverificate și mincinoase – apărute în ziare. Dezvoltarea Internetului și a rețelelor sociale a crescut eficiența, dar și interesul pentru știrile false, ajungând să se creadă că acest fenomen a fost și este capabil să influențeze alegerile, inclusiv în țări precum SUA.

Rolul știrilor false nu este neglijat nici în Republica Moldova: nici de cei care le folosesc, cei care se apără de ele și nici de cei care încearcă să-l combată prin diferite programe și proiecte. Cel mai cunoscut caz de fake news în Republica Moldova, devenit deja clasic, este subiectul din campania electorală pentru prezidențialele din 2016, cu cei „30 de mii de sirieni”. Potrivit „legendei”, Maia Sandu ar fi avut o înțelegere cu cancelarul german Angela Merkel privind găzduirea a 30 mii de migranți sirieni.

Când e cel mai potrivit să combați o știre fake, de ce „victimele” pornesc din poziție defavorizată, cum o persoană publică ar trebui să reacționeze și să se protejeze de acest gen de știri și de ce unele persoane publice abuzează de fenomenul știrilor false pentru a respinge informațiile care nu le convin? Încerc să explic mai jos.

De ce știrile false au succes?

De obicei, o știre falsă conține un mesaj simplu, se citește ușor și captează atenția prin elementele negative, defăimătoare, precum bârfa sau conspirațiile. Acest „buchet de virtuți” ajută informația să intre mai repede în mintea cititorilor. Pentru că, din punct de vedere statistic, timpul pe care-l jertfește un cetățean ordinar pentru o știre este destul de mic, de cele mai multe ori limitându-se la titlu. E ușor de presupus câți dintre cititori caută dovezi sau confirmare și pe alte surse. Și dacă luăm în calcul nivelul culturii, nu doar al moldovenilor, și abilitatea lor de a deosebi falsul de informația veridică, înțelegem de ce multe știri fake sunt distribuite larg pe Internet, iar unele reușesc chiar să păcălească și instituții de presă respectabile. Nu vorbim aici de știrile care sunt distribuite „în mod forțat”.

De ce este greu să combați o știre fake?

Aici este cea mai mare problemă. Încercând să risipești zvonurile și să distrugi un mit nu prea are sens, or de cele mai multe ori faci mai rău. Cu cât mai mult încercăm să demontăm un mit, cu atât mai mulți oameni și cu atât mai des vor auzi de el și se va întipări în memoria lor. „Victima” oferă motiv de reluare a temei, iar repetarea frecventă reușește să insereze în mințile oamenilor mitul, prezentându-l ca autentic. Laureatul Nobel Daniel Kahneman spune că oamenii au o problemă serioasă între a deosebi ceva care le-a devenit familiar și ceva adevărat. Iar familiar devine ceva repetat de mai multe ori.

Mai este și disonanța cognitivă. Urmărind aceeași situație, oamenii văd propria versiune a poveștii și filtrează datele în funcție de propriile convingeri și stereotipuri. Altfel spus, disonanța cognitivă ne face să evităm informația care nu corespunde cu ceea ce credem deja și să dăm importanță informației care ne confirmă credințele. De exemplu, în cazul știrii fake cu „30 de mii de sirieni”, dacă un oarecare Ion Popescu ține minte din știri că Maia Sandu s-a întâlnit și este susținută de Angela Merkel, dar mai ține minte cum presa o critica pe Angela Merkel pentru politica sa permisivă în privința migranților, atunci el va crede mai ușor fake-ul. Deci, e și mai greu să combați atunci când știrea fake este construită pe o teorie care poate fi plauzibilă pentru anumite categorii de oameni, dacă pun cap la cap anumiți factori ipotetici.

Și, cel mai important, un mit nu poate fi demontat în 3 fraze de text ușor și captivant, cum a fost știrea fake. Analiza factologică poate fi încărcată de detalii, ceea ce face textul voluminos și greu de „digerat” de creierele ocupate cu altceva ale cititorilor. Astfel, în final, nu-l prea citește nimeni.

Când e momentul să combați o știre falsă?

Atunci când sunt semne că poate ajunge sau a ajuns pe surse media credibile și influente.

Este amuzat cum unii politicieni, inclusiv de la noi, reacționează la pamflete sau știri fake despre ei, care apar pe surse anonime și care n-au nici trafic și nici credibilitate. În aceste cazuri, ei le fac mai degrabă un serviciu, decât deserviciu, celor care au lansat știrea fake. Cazul mitului cu „30 mii de sirieni” a devenit o problemă pentru Maia Sandu în momentul când a fost difuzat de o televiziune cu acoperire națională și cu audiență mare, deși Maia Sandu reacționase la acest fals mai devreme cu 2 zile, la o dezbatere TV. Eforturile de demontare a miturilor, care intră în zona procedurilor de gestionare a situațiilor de criză, vrei nu vrei, „alimentează” subiectul și, cât de eficiente ar fi, oricum lasă urme asupra reputației. Maia Sandu a combătut mitul fără a lăsa loc gol. A venit cu propria poveste despre studenții din știrile false despre migranții sirieni însă, până la urmă, a făcut subiectul și mai popular.

Nu toate știrile catalogate ca fake sunt false

Știrile pot fi decente, pot interpreta și distorsiona informațiile, dar pot fi și inventate.  Însă, politicienii de multe ori numesc false toate știrile care nu le convin, chiar dacă unele din ele sunt „curate” sau interpretează puțin informația și conțin doar anumite elemente de dezinformare.

Este influența știrilor fake cu adevărat mare?

Tim Harford, jurnalistul englez care a scris cartea „The Undercover Economist”, a vorbit în cadrul unei lecții la universitatea din Oxford, despre prejudiciul adus de știrile fake în campania electorală din SUA. Potrivit lui, cercetările din SUA au arătat că, într-adevăr, dacă te uiți la topul celor mai populare istorii din campania electorală, atunci observi mult fake. Dacă, însă, raportezi volumul știrilor false la volumul știrilor adevărate, situația nu arată atât de rău. El a spus că, timp de 3 luni, știrile false au fost distribuite de 420 de mii de ori pe zi. Pentru comparație, Harford a luat varianta print a ziarului New York Times, care conține un număr mare de știri adevărate pe fiecare pagină, iar tirajul zilnic al acestui ziar este mai mare de 420 mii de exemplare.  El spune că, în opinia cercetătorilor americani, impact ar fi fost dacă o singură știre fake era egală ca efect cu 36 de campanii la TV, lucru puțin probabil. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că alegătorul tipic a putut să memorizeze aproximativ o știre fake, și nu este cert faptul că el a crezut-o.

În ce măsură subiectul fake cu sirienii a influențat alegerile din 2016 din Republica Moldova nu se știe, nu a măsurat nimeni. Dar tema nu a dominat discursul electoral și, poate, nu ar fi crescut în intensitate dacă Maia Sandu nu intra în joc.

Opinii

Opinie despre automobilele transnistrene: Facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran

Publicat

pe

De către

Astăzi am plecat cu un gust amar de la ședința organizată în Guvern de Biroul de Reintegrare. S-a propus discutarea admiterii automobilelor din zona transnistreană în circuitul internațional.

În rezultatul mecanismului propus Moldova va avea 3 regimuri de înmatriculare a automobilelor. Mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care pot circula liber și pe malul drept al Nistrului, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare) – numere neutre cu care transninstrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica Republicii Moldova.

Cred că este de prisos să menționez că prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. În același timp astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism crează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului.

A fost adus drept argument modelul German de numere regionale. Dar în Germania numere regionale au TOATE regiunile, nu una. Haideți atunci Moldova să decidă o politică nouă de numere cu însemne regionale pe ÎNTREG teritoriul Moldovei și să avem numere distincte de Călărași, Soroca, Hâncești etc…. pe lângă cele de la Tiraspol și Râbnița. Argumentarea este primitivă și deloc echivalentă. De asemenea sunt sigur că în Germania NU figurează regimuri de import diferite și preferențiale pentru anumite regiuni. Dacă legiferăm așa proiecte pentru regiunea de est a țării, acest principiu trebuie să fie aplicat în toate regiunile țării și fiecare raion să-și facă propria politică de import automobile…. Ridicol? Da. Dar anume o astfel de soluție promovează Biroul de reintegrare și OSCE inclusiv…. acoperindu-se cu standarde tehnice de design a plăcuțelor, care nu au nici o legătură cu ce facem noi ca națiune, cum ne organizăm ca stat reîntregit…

Odată aprobat acest proiect, noi facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran, punem o piatră grea în transnistrizarea Moldove și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei, instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așează pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului. Acesta este încă un pas spre confirmarea statuului de stat falit.

Sergiu GAIBU

Citește mai departe

Economie

Expert: Republica Moldova a beneficiat de cel mai redus volum de granturi din ultimii zece ani

Publicat

pe

De către

În anul 2017 Moldova a primit cel mai mic sprijin de la partenerii externi din ultimii zece ani. Astfel, volumul granturilor primite a fost de doar un miliard de lei cu 2 miliarde de lei mai puțin decât a fost planificat inițial, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Tendința neplăcută se menține deja al treilea an consecutiv. Iar suma totală a ratărilor în ultimii 3 ani se ridică la 6,1 miliarde lei.

Creșterea masivă a suportului extern sa văzut foarte clar în perioada 2013-2014 când sprijinul financiar extern sub  formă de granturi a ajuns la 4 miliarde de lei.

Acest sprijin trebuia să crească și în următoarea perioadă și să ajungă la cel puțin 8 miliarde de lei anual. Însă din nefericire acest lucru nu a avut loc.

Autoritățile Republicii Moldova au obligația în regim de urgență să restabilească relația de încredere cu partenerii externi fără de care este imposibilă susținerea financiară a țării.

Fără suport extern Moldova nu are cum să-și dezvolte infrastructura sa care se află într-o stare deplorabilă, nu are cum realiza reformele necesare și nu poate crește competitivitatea economiei și a produselor sale atât pe piața externă cât și internă.

Citește mai departe

Alegeri

Electorala 2018 // Situația partidelor unioniste. Unionismul suicidal (I)

Publicat

pe

De către

O incursiune în istoria alegerilor locale generale. Cazul Chirtoacă

Poziția partidelor unioniste e clară. Atât Partidul Liberal, cât și Partidul Unității Naționale, mizează pe alegătorii fostului primar Chirtoacă. Problema e că aceștia abordează acest electorat ca pe unul exclusiv unionist. Ceea ce nu este tocmai adevărat.

tricolorul și panglica Sf.Gheorghe, sursa:flux.md

În cadrul alegerilor din 2007, Dorin Chirtoacă câștigase alegerile cu un slogan care încă nu făcea trimitere la Unire. „Un primar tânăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”, anunțau bilboard-urile. Chirtoacă prezenta pentru mulți antiteza perfectă pentru climatul politic de atunci – PCRM era încă la guvernare și în plină forță, Serafim Urecheanu devenise deputat, iar PPCD dezamăgise pe toți prin alianța cu PCRM. Dorin Chirtoacă era un politician tânăr, în care alegătorii Chișinăului investiseră speranțe. Era perceput ca o întruchipare a renașterii politicului autohton. Chiar dacă PL era cunoscut pentru simpatiile sale față de cauza Unirii, acesta încă nu se manifesta ca un partid exclusiv unionist.

În 2011, liberalul câștigase încă un mandat. Sloganul de atunci al acestuia era „Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău!”. Numele lui era deja bine cunoscut. Acesta era perceput de toți ca un primar care nu a putut să se manifeste la potențialul maxim din cauza guvernării comuniste, care îi crea tot felul de impedimente. Un primar care a fost de partea protestatarilor pe 7 aprilie. Alegătorii i-au mai oferit o șansă. În acea perioadă PL, la fel, încă nu miza pe slogane unioniste. A fost chiar și un episod când Chirtoacă a purtat de 9 mai, două panglici – tricolorul și panglica Sf.Gheorghe.

În 2015, Dorin Chirtoacă lua al treilea mandat. Se întâmpla în contextul în care PD și PLDM aveau imaginea pătată din cauza miliardului furat, iar PL era încă în relații bune cu Platforma (pe atunci) Civică „Demnitate și Adevăr”, care încă mai avea puteri să adune oameni la proteste. Ce a urmat a însemnat declinul Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu agresat de protestatari, sursa: realitatea.md

PL a intrat în conflict cu Platforma DA, iar în ianuarie 2016 a votat investirea guvernului Filip. Apoi, la alegerile prezidențiale de anul trecut, în loc să-și reabiliteze imaginea, liberalii au participat la alegeri, iar Mihai Ghimpu a acumulat doar 25 de mii de voturi. Apropo, au fost primele alegeri când PL a folosit slogane exclusiv unioniste „Moldova are viitor în România!”, „Uniţi pentru Unire!”. PL, cu alte cuvinte, în vremurile sale de criză, s-a transformat într-un soi de PNL al Vitaliei Pavlicenco.

Rigiditatea politicului autohton

Marșul Centenar, martie 2018. sursa: pl.md

Imaginația liderilor noștri politici este extrem de limitată, rigidă, deci lipsită de flexibilitate. Adică exact contrariul a ceea ce presupune implicarea în jocurile politice. Partidele noastre  nu mai știu cum să obțină capital politic. Toate mizele lor se rezumă la același format vechi Est/Vest, Pro Europa/Pro Rusia. Acest format a fost epuizat la extreme și nu mai poate genera noi voturi. Opoziția dată este mult prea bine conturată pentru a permite, de exemplu, unui alegător PSRM să voteze un candidat proeuropean sau invers. Și cum în fruntea orașului s-a aflat mai mereu un candidat cu viziuni „pro-occidentale”, anume acest segment are cel mai mult de pierdut. Susținătorii așa-ziselor partide de stânga, în lipsa altor alternative decât Vest/Est, sunt mult mai motivați să iasă la vot. Câștigarea alegerilor locale înca mai prezintă un deziderat nerealizat. Aceștia încă nu au apucat să trăiască experiența regretului pentru votul acordat.

După Marșul Centenarului de pe 25 martie, cum era de așteptat, cei care se întitulează stataliști și ceilalți care se prezintă drept unioniști s-au angajat într-o discuție, nu atât tâmpită, cât reprezentativă pentru modul în care se discută și se practică politica la noi în țară. Asemenea adolescenților, aceștia s-au angajat în dezbateri despre numărul celor prezenți la manifestare – o luptă pentru niște abstracțiuni de valoare, poate doar în contextul în care aceasta s-ar fi desfășurat într-o grădiniță sau în clasele primare. Nu și în politică.

Nu poți obține un avantaj politic ignorând cifrele, un lucru pe care ambele tabere refuză să-l facă, mizând pe succesul de scurtă durată pe care această ignoranța le-ar oferi-o. Partidele unioniste refuză să îmbrățișeze realitatea. Nu mă refer la idealurile invocate de ei, ci la cum aceștia luptă pentru putere, pentru realizarea acestora.

Ceea ce lipsește curentului unionist este o bază materialistă. Refuzul de a se adapta la realitatea schimbătoare e în dauna acestei mișcări, ce încă mai prezintă un mare potențial de a aduna oameni. O caracterstică esențială pentru un grup care își propune schimbări revoluționare. Însă unionismul pierde teren. Pierde din cauza propriilor gafe.

Partidele Unioniste la ora actuală

Un bun analist unionist și-ar fi început pledoaria în modul următor:

„De ce au fost atât de puțini oameni în Piața Marii Adunări Naționale? De ce au participat, preponderent, doar persoane de vârstă medie sau înaintată? Care sunt cauzele reale a unei prezențe atât de mici?” Însă acest bun analist unionist întârzie să apară.

În climatul politic actual, unionismul nu mai este o prioritate. Tinerii care susțin unirea, nu sunt neapărat adepți ai partidelor unioniste, iar majoritatea din ei sunt plecați peste hotare.

Ce comportament manifestă partidele unioniste? Poziția PUN e clară. Principalele sale avantaje politice sunt Băsescu și imaginea șifonată a PL. Aceștia mizează pe pasivitate și pe acțiunile autocompromițătoare ale partidului. O poziție destul de rațională în contextul în care PL, în mare parte, cam cu asta se și ocupă. Candidatura lui Munteanu nu face decât să confirme și mai mult statutul de partid aflat în cădere liberă a PL. Valeriu Munteanu nu are nici imaginea și nici capacitățile necesare pentru a acumula capital politic. Munteanu s-a aflat mereu sub tutela lui Ghimpu. Acesta s-ar putea aștepta, cel mult, la un transfer de imagine din partea lui. Un lucru care nu-l avantajează în niciun fel. Cea mai rațională mișcare politică ar fi fost să nu participe la alegeri, speculând pe lipsa de onestitate și legalitate a acestora, făcând, totodată, apel la demiterea prematură a lui Chirtoacă. La justiția selectivă din Republica Moldova. Acest lucru le-ar fi oferit o perioadă de reabilitare necesară pentru a-și spăla imaginea și a identifica un nou lider. Totodată, aceștia ar fi putut folosi această perioadă pentru o analiză adecvată a PUN. Ba mai mult, lăsându-i să se compromită în cadrul alegerilor, și-ar fi confirmat statutul de prima preferință a simpatizanților Unirii.

Nici poziția PUN nu e una destul de promițătoare. Riscul e mare, iar dacă două partide unioniste nu vor obține un scor bun, atunci acest curent cu greu își va restabili dezirabilitatea. Liderii de opinie unioniști ca Petru Bogatu, care îndeamnă electoratul unionist să voteze candidatul PUN, își dau prea bine seama că mulți simpatizanți PL nu vor accepta un asemenea gest. Aceștia fac nimic altceva decât jocul Partidului Democrat de a șlefui calea Silviei Radu, candidatul neoficial al lui Plahotniuc, spre turul II. Iar cel din urmă, cu regret, este singurul lider politic care ține cont de dinamismul conjuncturii politice.

Situația electoratului unionist este una delicată, dar nu fatală. Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a vedea mai bine lucrurile, dintr-un unghi mai mare. Nu trebuie de renunțat la Unire. Nu-i acesta mesajul pe care încerc să-l transmit. Ceea ce ar trebui să facă electoratul unionist, după părerea mea, e să nu renunțe la Unirea prin integrare europeană. Ceea ce ar presupune și anumite schimbări de rang social. Schimbări palpabile inclusiv pentru locuitorii Chișinăului. Pentru a menține un asemenea curs e nevoie de oameni. Puterea se obține prin votul oamenilor, dar aceștia au nevoie de condiții materiale adecvate. Ideile izolate ce nu pot fi puse în practică sunt inutile. Capitala are nevoie, în primul rând, de un bun administrator cu un program electoral bine definit. Unul care va ști să-și instrumentalizeze activitatea în folosul tuturor cetățenilor. Un candidat care va crea acele condiții necesare pentru ca cetățenii să-și dorească să trăiască în continuare în acest oraș.

Citește mai departe