Stefan Secareanu a cerut examinarea legalitatii politizarii sistemului de invatamant, a reactivarii organizatiilor de pionieri si a atributelor acestora

Deputatul crestin-democrat, Stefan Secareanu, a facut, in cadrul sedintei de joi a Parlamentului, o interpelare, solicitand Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului si Procuraturii Generale informatii despre institutiile de invatamant din Republica Moldova, in cadrul carora activeaza organizatii de pionieri, informeaza AP FLUX.

De asemenea, el a cerut explicatii referitoare la legalitatea admiterii de catre Ministerul Educatiei a politizarii sistemului de invatamant, prin incurajarea organizatiilor politice ale elevilor. Potrivit lui Secareanu, reactivarea organizatiilor de pionieri si a atributelor acestora nu corespund prioritatilor actualului Guvern si prevederilor Planului de actiuni Republica Moldova-UE

Secareanu a subliniat ca, in cadrul vizitei de la 25 mai curent la Gimnaziul din satul Pripiceni, raionul Rezina, facuta in urma unor sesizari ale cadrelor didactice din aceasta institutie, a constatat o relatie tensionata intre primarul acestei localitati, Vitalie Ciubui, directorul gimnaziului, Vasile Albu, cu cadrele didactice si mai multi parinti ai elevilor. "Acest conflict are la baza motive strict politice. Primarul, sustinut de directorul gimnaziului, se implica direct in procesul de studii al institutiei, exprimandu-si atitudini critice fata de obiectele de studiu, precum limba romana si istoria romanilor. Totodata, el isi permite sa asiste la orele tinute de profesori, dupa care acestia sunt convocati la primarie pentru a fi admonestati, avertizati sau sanctionati. Profesorii care au sustinut in campania electorala alti candidati decat pe cei ai Partidului Comunistilor sunt persecutati, ca si elevii, ai caror parintii au alte optiuni politice decat cele ale primarului. De asemenea, sunt persecutati elevii, care, in zilele de sarbatoare, poarta in piept panglici tricolore. Pe de alta parte, sunt promovati si avantajati elevii care poarta cravata de pionier. Am constatat ca in scoala activeaza nestingherit instructori de pionieri. La 19 mai, de ziua pionierilor, la acest gimnaziu s-a desfasurat actiunea "rugul pioneresc", la care s-a scandat "Pentru cauza, pentru patrie, fiti gata!". Aceste actiuni sunt sustinute de conducerea raionului", a specificat Secareanu.

In context, el a cerut Guvernului, ministrului Educatiei si procurorului general sa examineze faptele expuse in interpelare si sa ia masurile legale pe marginea acestora.

La randul sau, deputatul din partea Partidului Social Liberal, Igor Clipii, a facut o interpelare prin care a cerut Consiliului Coordonator al Audiovizualului informatii despre "frecventele posturilor TV si radio din regiunea de est a Republicii Moldova, care sunt receptionate si in dreapta Nistrului". Totodata, el a cerut informatii privind aria in care sunt receptionate aceste frecvente si o informatie similara despre posturile de radio si TV din Republica Moldova, receptionate in stanga Nistrului.

"As vrea sa stiu daca exista o strategie de informare a cetatenilor Republicii Moldova, aflati sub controlul regimului separatist. Cer sa mi se explice politica CCA in domeniul distribuirii frecventelor pentru posturile de radio si faptul ca mai multe frecvente, foarte solicitate, sunt oferite unor posturi de radio care nu le utilizeaza si le sunt refuzate solicitantilor pregatiti pentru activitate", a conchis Clipii, citat de AP FLUX. // FLUX

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.