Connect with us

Social

Sprijin european: În stânga Nistrului se inițiază servicii de îngrijiri paliative

Publicat

pe

Stânga Nistrului preia experiența Chișinăului în crearea și menținerea serviciilor de îngrijire paliativă. E posibil datorită unei inițiative a Fundației Filantropice Medico-Socială „Angelus Moldova”, sprijinită financiar de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Îngrijirea paliativă a devenit parte componentă a sistemului de sănătate în Republica Moldova încă din anul 2008.

În stânga Nistrului, însă, îngrijirea paliativă este o noutate atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. Conform statisticilor, în stânga Nistrului, la sfârșitul anului 2016, peste zece mii de persoane, adică 2,1% din populația regiunii, se aflau la evidența Dispensarului oncologic de la Tiraspol.

Cota persoanelor care au decedat pe parcursul primului an de la stabilirea diagnosticului a constituit 27,6%, respectiv toți acești pacienți ar fi avut nevoie de îngrijiri paliative.

„În urma discuțiilor cu specialiștii de la Tiraspol, am stabilit de comun acord necesitatea stringentă a luării unor măsuri în acest sens, spre beneficiul persoanelor diagnosticate și familiilor lor”, a menționat Valerian Isac, expert național în îngrijiri paliative.

Proiectul prevede instruirea specialiștilor în domeniul îngrijirilor paliative, traducerea protocoalelor clinice naționale în domeniu, a ghidului de ÎP și a informațiilor de specialitate relevante.

Astfel, în perioada 7-8 iunie, 13 specialiști din stânga Nistrului efectuează vizite la domiciliul pacienților împreună cu personalul de la Hospice Angelus și urmăresc cum sunt acordate serviciile de îngrijiri paliative pediatrice în staționar, la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus” din s. Isacova, raionul Orhei.

„Contăm pe crearea premiselor pentru introducerea unui sistem funcțional de îngrijiri paliative în stânga Nistrului, în urma implementării acestui proiect. Prin abordarea tematicii îngrijirii paliative și a bolilor incurabile, care pot afecta pe oricine, demonstrăm că suntem împreună în fața provocărilor general-umane”, subliniază Cristina Grossu-Chiriac, director executiv al Fundației „Angelus Moldova”.

Acesta e unul din 30 de parteneriate, finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD, scopul cărora este de a spori relațiile de colaborare între cele două maluri ale râului Nistru.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Social

Şeful Statului Major al Apărării din Italia, în premieră, în Republica Moldova

Publicat

pe

De către

Ministrul Apărării Eugen Sturza a avut astăzi  o întrevedere cu şeful Statului Major al Apărării din Italia, general Claudio Graziano. Oficialul militar  efectuează în  premieră o vizită în Republica Moldova, în perioada 8-9 iunie, la invitaţia comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Cutie.

Părţile au trecut în revistă situaţia regională de securitate şi au discutat despre cooperarea moldo-italiană pe dimensiunea apărării.

Eugen Sturza i-a prezentat generalului Graziano priorităţile instituţiei şi l-a informat despre proiectele iniţiate în cadrul reformei complexe pe dimensiunea Apărării, reforme care au ca finalitate modernizarea Armatei Naţionale.

De asemenea, ministrul Apărării a  mulţumit Guvernului italian pentru lotul de echipament şi tehnică militară, donat la începutul acestui an şi pentru instruirea  militarilor şi funcţionarilor publici ai Armatei Naţionale în instituţiile de învăţământ din Italia.

Totodată, ministrul Apărării a apreciat contribuţia financiară a Italiei în cadrul Proiectului NATO/PpP privind distrugerea pesticidelor în Republica Moldova.

Tot astăzi, generalul  Claudio Graziano a avut o întrevedere cu  omologul său, generalul de brigadă Igor Cutie.

Generalul Cutie l-a informat pe şeful Statului Major al Apărării  Italiei despre obiectivele Armatei Naţionale, cu accent pe dezvoltarea capabilităţilor militare, profesionalizarea Armatei Naţionale, precum şi participarea  în operaţiuni externe. În acest sens, generalul Cutie a apreciat sprijinul armatei italiene acordat militarilor moldoveni,  detaşaţi în misiunea KFOR din Kosovo.

La rândul său, generalul Graziano a menţionat că  pacificatorii moldoveni  au demonstrat o bună pregătire în perioada exercitării mandantului, prestanţa lor fiind  apreciată de generalii italieni care au îndeplinit rolul de comandanţi ai operaţiunii KFOR.

La final, cei doi oficiali au reiterat interesul reciproc în extinderea şi aprofundarea cooperării între  armata Republicii Moldova şi cea a Italiei.

Citește mai departe

Diverse

Persoanele care au lucrat după ieșirea la pensie vor primi pensii mai mari

Publicat

pe

De către

Persoanele care au lucrat sau continuă să muncească după ce au ieșit la pensie vor primi pensii mai mari. Un proiect de lege privind recalcularea pensiilor pentru limita de vârstă, în funcție de stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie, a fost aprobat astăzi de Guvern.

Recalcularea pensiilor va fi efectuată pe etape, în primul rând – a pensiilor stabilite până la 1 ianuarie 1999.

Astfel, de la 1 ianuarie 2019, vor fi recalculate pensiile persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 15 ani, după ce au ieșit la pensie.

De la 1 ianuarie 2020, vor fi revăzute și pensiile celor care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani. În ceea ce privește pensiile stabilite în perioada 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2019, recalcularea se va face treptat, începând cu anul 2021 și până în 2027.

De recalcularea pensiei în 2019 vor beneficia aproximativ 2500 de persoane, cu o majorare mai mult decât dublă a pensiei medii – de 2,3 ori, de la 2048 lei la 4770 lei, iar în 2020 – peste 5500 beneficiari, tot cu o dublare a mărimii medii a pensiei, de la 1900 la 3765 lei.

Persoana va putea solicita reexaminarea pensiei doar o singură dată, cuantumul pensiei urmând a fi mai mare decât mărimea pensiei pe care o primește în prezent.

Proiectul de lege reprezintă o nouă etapă în realizarea reformei sistemului de pensii din Republica Moldova și va contribui la reducerea inechităților din sistemul de asigurări sociale, astfel încât acesta să fie echitabil, sustenabil și transparent.

„Formula de calcul după 1999 era incorectă şi nimeni nu își primea pensia conform banilor pe care i-a plătit în fondul social. Noi am revizuit această formulă prin modificarea legii. După care, etapă cu etapă, am valorizat toate pensiile”, a spus Pavel Filip.

Amintim că, în anul curent, va fi finalizată, anticipat, realizarea tuturor etapelor de valorizare a pensiilor. La 1 aprilie au fost recalculate pensiile stabilite între anii 2012-2013, iar începând cu 1 octombrie 2018 vor fi valorizate și cele stabilite în perioada 2014 – 31 martie 2017.

Citește mai departe

Social

Un bărbat ar fi pretins 4000 lei pentru legalizarea unei construcții neautorizate din capitală

Publicat

pe

De către

Un bărbat ar fi pretins și primit 4000 de lei de la proprietarul unui apartament sub pretextul că poate influența membrii comisiei de recepție finală, privind legalizarea unei construcții.

Potrivit datelor anchetei, acesta ar fi cerut banii pentru a aranja semnarea procesului-verbal final de către comisia de specialitate, fără analiza documentelor conținute în cartea tehnică și examinarea bunului imobil prin cercetare vizuală.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, sub control ofițerilor CNA, au fost transmise mai multe sume de bani, care au ajuns la dirigintele de șantier, responsabilul tehnic și proiectant.

La moment, bărbatul care ar fi estorcat banii și dirigintele de șantier sunt cercetați penal pentru trafic de influență. Aceștia au predat benevol banii, recunoscându-și vina. În privința celorlalți membri ai comisiei de recepție, urmează a fi întreprinse acțiuni de urmărire penală.

Dacă vor fi găsite vinovate, bănuiții riscă o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

Citește mai departe