Connect with us

Cultură

Spectacolul “Mascarada˝, jucat de actorii Teatrului “Luceafărul˝ din Chișinău, va fi prezentat la Iași

Publicat

pe

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor Iași organizează evenimentul Spectacol de Teatru ˶Mascarada˝, jucat de actorii Teatrului Republican ˶Luceafărul˝ din Chișinău, care va avea loc pe data de 14 noiembrie 2017, ora 19:00, în incinta Casei de Cultură a Studenților Iași.  Eveniment organizat în cadrul Campaniei “100 de ani – înapoi în viitor” în parteneriat cu Consiliul Județean Iași.

În acest scop, actorii Teatrului Republican ˶Luceafărul˝ din Chișinău vin să încânte cu spectacolul ˶Mascarada˝, montat după piesa cu același nume, scrisă de Mihail Iurevici Lermontov, care va pune pe  aceeași scenă dragostea și credința, gelozia și lipsa de încredere.

Grupul țintă a proiectului este format din toți locuitorii orașului Iași, partenerii și colaboratorii proiectului și, în special, elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii din mediul ieșean.

În general, evenimentul dat se adresează tuturor ieșenilor indiferent de vârstă, sex, origine, rasă, etnie, orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate psihică sau fizică, nivel de educație, stare civilă, situație economică sau orice alte criterii definitorii.

Proiectul este la I-a ediție și se afla sub egida Festivalului Cultural Basarabia, organizat de ATRAG anual în perioada 15 noiembrie – 1 decembrie și 27 martie – 9 aprilie și presupune derularea mai multor evenimente culturale dedicate românilor de pe ambele maluri ale Prutului în contextul Centenarului Marei Uniri.

”Scopul evenimentului este creșterea interesului comunității ieșene față de importanța Centenarului Marei Uniri prin prisma evenimentelor din cadrul Campaniei ”100 de ani – înapoi în viitor”. Spectacolul organizat vine să sensibilizeze locuitorii orașului Iași prin promovarea artei, care a fost întotdeauna principalul pilon de sprijin pentru cultura românească de pe ambele maluri ale Prutului” , a menţionat Murafa Cristin, președinte ATRAG Iași.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Cultură

Curiozități și ciudățenii din cultura și tradiția fotografică din secolul XIX

Publicat

pe

De către

Odată cu apariția dagherotipiei și a fotografiei în sec. XIX, au apărut și niște obiceiuri – pe atunci mai mult decât acceptate, dar care azi par cel puțin ciudate. Vorbim despre faptul că, acum câteva secole, fotografierea oamenilor decedați era o practică obișnuită.

La început, serviciile fotografilor erau scumpe și mulți dintre cei cu venituri mai modeste nu-și permiteau o fotografie pe parcursul vieții. Însă atunci când cineva din familie se stingea din viață, foloseau acest prilej pentru a face o fotografie în amintirea celui decedat. Totodată, alături de răposat se fotografiau toți, ca să nu mai cheltuie banii pentru alte fotografii.

Aceste fotografii reprezentau niște suvenire sentimentale în amintirea răposatului. Cele mai populare fotografii erau cele ale copiilor decedați și ale nou-născuților, deoarece rata mortalității infantile în vremurile epocii victoriene era destul de înaltă (n.red.: epoca domniei reginei Victoria ale Marii Britanii, 1837-1901). Aceste imagini erau uneori singura amintire pentru membrii familiei. Unde mai pui că era destul de greu să ții copiii vii în fața dagherotipului, care făcea fotografia destul de încet

Enlarge

0_e6089_646ba88b_L
dagherotip cu copii

Apogeul popularității fotografierii defuncților a fost atins la sfârșitul secolului XIX, apoi interesul s-a diminuat, fiind înlocuit cu popularitatea fotografiilor instante. Cu toate acestea, și în secolul XX se putea întâlni această tradiție. Fotografia post-mortem arăta fața răposatului în prim-plan sau corpul în întregime, uneori apărea și în sicriu. De obicei însă, răposatul era fotografiat în așa fel, încât să se creeze iluzia unui somn adânc sau în poza nestingherită a unui om viu.

Enlarge

0_6db0e_30f53ee9_L
Poză de familie alături de răposat

Copiii erau așezați în cărucior, pe scăunele sau pe canapea, înconjurați de jucăriile preferate. O altă tradiție era să se fotografieze toată familia sau rudele apropiate. Aceste fotografii erau făcute atât în casa celui decedat, cât și în atelierul fotografului.
În pozele mai târzii, cei decedați erau deseori fotografiați în sicrie, având alături toată familia, rudele și prietenii care participau la înmormântare. Tradiția de a face asemenea poze se mai păstrează și astăzi în unele țări din Europa de Est și în țările catolice ale Americii Latine.

Pentru fixarea persoanelor decedate, în atelierele de fotografie erau diferite stative și accesorii.

Citește mai departe

Cultură

Revista presei străine / Kenya a legalizat filmele despre LGBT, în Iran au fost omorâți 24 civili, iar Theresa May pune ultimatumuri

Publicat

pe

De către

1.

Un judecător kenyan a suspendat temporar (pe perioada unei săptămâni) interdicția din statul său privind producția filmelor ce „promovează relațiile homosexuale”. Acest lucru s-a întâmplat în favoarea unui film care descrie o relație dintre două lesbiene. Astfel, judecătorul a făcut pelicula eligibilă pentru a fi înscrisă în competiția pentru premiile Oscar pentru producții străine, bucurând producătorii de film, dar mascând în acest fel cenzura din Kenya, transmite Reuters.

Filmul este întitulat „Rafiki” (din Swahili- „Prietene”) și descrie relația dintre două tinere femei, care locuiesc în același cartier din Nairobi. Timp de o săptămână, filmul va putea fi vizionat doar de maturii doritori.

Fragment din filmul „Rafiki” (sursa foto: Reuters)

2.

Cel puțin 24 persoane au fost ucise și peste 50 de persoane sunt rănite după ce bărbați înarmați neidentificați au deschis astăzi focul în timpul unei parade militare din orașul iranian Ahvaz, transmite AFP. Autoritățile iraniene transmit că una dintre victime a fost un jurnalist, iar altele opt au fost militari.

Cei patru atacatori au declanșat actul de terorism, la ora 9 locală, în cadrul unei parade militare organizate pentru a comemora ănceputul conflictului devastator dintre Iran și Irak din perioada 1980-1988.

(sursa foto: AFP)

3.

Theresa May a avertizat că negocierile cu referire la Brexit se află într-un impas și că nu va exista niciun progres înainte ca UE să-și trateze serios propunerile. Ea a acuzat liderii UE că au arătat Regatului Unit o lipsă de respect după ce i-ar fi respins planul fără vreo alternativă sau explicație.

Dacă 29 martie 2019, ziua când a fost stabilită ieșire Regatului Unit din UE, este tot mai aproape, la ce vor duce aceste tentative eșuate de a ajunge la o înțelegere și ce se mai poate întâmpla în procesul Brexit, se întreabă BBC.

Citește mai departe

Cultură

Reuniunea Teatrelor Naționale revine la Chișinău

Publicat

pe

De către

Cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale se va desfășura în perioada 19 – 30 septembrie, la Chișinău. Programul evenimentului cuprinde 31 de spectacole ale teatrelor din Chișinău, Bălți, București, Cahul, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara, Sibiu, inclusiv 11 spectacole radiofonice și un spectacol-concert.

Cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale se va deschide pe 19 septembrie cu spectacolul ,,Carnavalul” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, jucat de actorii Teatrul Național „Mihai Eminescu”, și se va încheia pe 30 septembrie cu același spectacol, doar că în regia lui Silviu Purcărete, rolurile fiind interpretate de actorii Teatrului Național ,,Radu Stanca” din Sibiu.

De asemenea, la această ediție vor fi montate spectacolele: ,,Scrisoarea” – Teatrul Național ,,I. L. Caragiale” din București; ,,Gaițele” și ,,Cealaltă țară” – Teatrul Național ,,Marin Sorescu”, Craiova; ,,Steaua fără nume” – Teatrul Național Târgul-Mureș; ,,Tzara arde și Dada se piaptănă” – Teatrul Național Cluj-Napoca; ,,Despărțitorul” – Teatrul Muzical-Dramatic ,,B.P. Hașdeu” din Cahul; ,,O noapte furtunoasă” – Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” din Bălți etc.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Andrei Chistol a mulțumit partenerilor pentru contribuția lor la organizarea acestui eveniment de mare amploare. Totodată, oficialul a îndemnat publicul să participe la Reuniunea Teatrelor Naționale – un adevărat regal teatral.

,,Ne bucură faptul că acest proiect excepțional a devenit o tradiție, pe care publicului din Republica Moldova îl apreciază din ce în ce mai mult, pentru că reuneşte pe aceeași scenă cei mai buni actori și regizori de pe ambele maluri ale Prutului”, a subliniat secretarul de stat.

Evenimentul este organizat de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova; Ministerului Culturii și Identității Naționale al României; Institutului Cultural Român, și a filialei acestuia la Chișinău.

Programul Reuniunii Teatrelor Naționale poate fi vizionat AICI.

Prima ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale a avut loc în 2014.

Foto: TNME.md

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com