Individul, care ar fi ucis o fată de 15 ani și pe mama ei, într-o fâșie forestieră din Soroca a fost arestat pentru 30 de zile. Rudele și apropiații celor doua femei au venit în fața instanței si au cerut pedeapsă dură pentru suspectul de 22 de ani. Infuriați, oamenii au strigat: “Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi”, scrie PRO TV.
Potrivit sursei citate, rudele victimelor au declarat că vor ca individul să primească o pedeapsă similară cu crima pe care a săvârșit-o. Oamenii legii au dislocat câteva echipaje de politie acasă la părinții suspectului pentru a-i proteja de mulțimea furioasă.
PRO TV mai scrie că manifestația din fata judecătoriei Soroca a durat câteva ore și abia spre seară, după ce mulțimea s-a dispersat, tânărul de 22 de ani a fost dus în izolator.
Reamintim că o femeie de 42 ani și fiica acesteia de 15 ani au fost găsite moarte într-o fâșie forestieră din satul Dumbrăveni, raionul Soroca, Cele două au fost bătute până la stare de inconștiență, după care li s-au dat foc. Făptașul, un tânăr de 22 de ani din raionul Soroca, a fost reținut de oamenii legii.
În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut vinovăția. Mai mult, el a recunoscut şi o altă crimă săvârşită în 2012.
„Pe data de 1 august, în fâșie forestieră de la Dumbrăveni, a fost găsit un cadavru carbonizat, iar în jurul acestuia erau haine arse. Ulterior, pe 4 august, când s-a făcut o cercetare suplimentară, la o distanță de 1.000 de metri de primul cadavru, a mai fost depistat alt cadavru, la fel, carbonizat. În urma măsurilor de investigație, s-a aflat că este vorba despre mama și fiica, originare din raionul Soroca, din anul 1976 și respectiv 2003”, a declarat la o conferință de presă Igor Zglavuță, şef de direcție din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI).