Șoferii moldoveni de camioane din SUA sar în ajutorul Republicii Moldova prin acte de caritate/ INTERVIU

logo_truckistii
Interviu cu Nicolae Bairactari, președintele Asociației șoferilor moldoveni de camioane din SUA – TRUCKIȘTII, oferit pentru Moldova.ORG.

Nicolae, spune-ne pentru început, când și în ce circumstanțe ai plecat în SUA?

Anul trecut, după absolvirea Universității de Stat din Republica Moldova, a Facultății de Drept, am început
sa caut de lucru, un job full time, deoarece eram angajat part time într-un cabinet de avocatură.

A fost dificil să găsesc un loc de muncă în domeniul în care aveam experiență de vreo 2 ani, adică domeniu juridic, fie public sau privat.

La un moment dat am primit o invitație de la niște prieteni de a veni in SUA, invitație pe care am acceptat-o cu greu pentru că mereu am dorit să fiu acasă, alături de părinți, prieteni, colegi, să fiu de folos țării în care m-am născut. Am decis să merg să strâng o sumă de bani și să mă întorc acasă. Și iată sunt aici, cu dor de casă.

Cum e viața ta în SUA, așa cum ai visat-o? Cu ce te ocupi acolo?

Viața în SUA nu este dulce, însă aici există reguli, este o țară a disciplinei și pedepsei în cazul în care te joci cu legea.
Interesant este că aici nu auzi vorbe gen ” tatăl meu e deputat” “nu te teme, băi, că cumnatul meu e procuror” “e și bea o bere că am eu oamenii mei în poliția rutieră” etc.

În ceea ce privește “visul american”, eu, ca și mulți din tineri, am ajuns cu vise mari aici, însă ele repede se spulberă. Chiar daca 80% dintre tineri au studii superioare în : medicină, pedagogie, inginerie, arhitectură, economie, drept, etc., majoritatea lucrează la construcții, șoferi de camioane, vânzători, iar cei mai norocoși au parte de un job mai bun prin birourile unor companii de succes.

Povestește-ne despre Asociația pe care o conduci. Ce activități ați desfășurat până acum?

Asociația noastră este probabil cea mai tânără, dar si cea mai unită asociație de cetățeni moldoveni. A luat naștere anul trecut pe data de 17 august – membrii Asociației fiind exclusiv șoferi sau proprietari de camioane.

Însă, în această perioadă scurtă de timp, noi am reușit să ajutam mulți concetățeni de ai noștri în SUA ca să își găsească de lucru, chirie, să meargă la școala și, cel mai important, este faptul că avem posibilitatea de a-i ajuta cu informare, în orice domeniu, ținând cont de faptul ca din 1200 membri avem specialiști din toate domeniile.

Unul din proiectele la care am depus cu toți maxim efort este proiectul “Departe de casa”.

Apropiindu-ne de luna septembrie, colegii mei din Asociație au propus să ajutăm copii din familiile social vulnerabile din Moldova, să le acordam un ajutor și să le oferim câte un ghiozdan cu rechizite școlare. Astfel, am oferit acest cadou la 203 copii din toată țara, prin proiectul “Ajuta un copil sa meargă la scoală”

Prin intermediul tinerilor moldoveni de aici am aflat că în SUA în stare grava se afla concetățeanul nostru Alexandru Ciobanu, originar din orașul Leova. Cu ajutorul asociație am ajutat financiar tânărul ca să poată ajunge acasă și să acopere o parte din cheltuieli. Cu părere de rău, după o scură perioadă tânărul a decedat pe pământul natal, lângă părinți.

Necazurile păreau că nu se termină, cu o rugăminte de ajutor s-a adresat grupului nostru un alt moldovean, un tânăr al cărui nepoțel nou născut avea nevoie urgent de o operație costisitoare în Franța. Tinerii noștri din SUA care mereu au avut sentimentul de compătimire au sărit rapid în ajutor, astfel contribuind semnificativ pentru ca nou născutul sa poată acum sa ne trimită poze zâmbind și bucurându-se de viată alături de părinții săi.

Recent colegii noștri au văzut la unul din posturile TV din Moldova un reportaj despre o fetiță, un înger de copil care are nevoie urgent de operație în Turcia. Era nevoie de bani, data limită fiind de 12 octombrie 2014. Noi, aflând despre aceasta tragedie, pe data de 10 octombrie 2014, cu toate că timpul era în defavoarea noastră, am reușit in 24 ore să strângem și să trimitem în RM banii care nu-i ajungeau familiei pentru operație.

Cu toate că asociația moldovenilor din SUA – TRUCKISTII – are un an de zile de la fondare, echipa noastră a demonstrat că moldovenii au inimă bună și sunt mereu la straja vieții și libertății propriului popor. Suntem pregătiți pentru noi proiecte acolo unde este necesar.

Cum pot fi de folos Republicii Moldova moldovenii care aleg să-și construiască viitorul în alta țară?

Republicii Moldova îi pot fi de folos atât moldovenii de acasă, cât și cei de peste hotare. În ceea ce-i privește pe cei plecați peste hotare, este important să menționăm aportul lor la bugetul de stat prin intermediul transferurilor bănești către Moldova, la fel ca și întreținerea de către cei plecați a copiilor și bătrânilor care rezistă acasă datorită banilor  de la rudele de peste hotare.

Eu consider că moldovenii plecați peste hotare pot fi mai de folos pentru Moldova acasă decât peste hotare. Ce putem face noi? Să transmitem celor de acasă foarte clar, că fenomenul de CORUPȚIE, NEMURISM, NEPROFESIONALISM și NEPĂSARE este extrem de periculos pentru un stat care se vrea a fi considerat dezvoltat.

Ce ar trebui să se întâmple în interiorul Republicii Moldova ca emigranții sa dorească revenirea acasă?

Este foarte greu de răspuns la aceasta întrebare. Dacă aș ști răspunsul, aș acționa imediat. Totuși, sunt careva factori care ar determina emigranții să revină acasă. În primul rând – costul traiului. Or, în Republica Moldova și cu salariu din SUA poți să nu faci față prețurilor moldovenești.

În al doilea rând, locurile de munca oferite fără condiții de nemurism sau mită, un loc de muncă bine remunerat unde să știi că și mâine poți veni la lucru.

Și, nu în ultimul rând, un sistem viu si eficient de pensionare pentru persoanele care au atins limita de vârstă.

Care sunt planurile tale și ale Asociației pentru următoarele luni?
Asociația moldovenilor din SUA – TRUCKISTII – a început demararea unui proiect prin care încercăm să trimitem spre Moldova jucării pentru 16 grădinițe.

Unii dintre colegii noștri au propus sa reabilitam un azil pentru bătrâni, așa ca vom lucra și asupra acestei propuneri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.