Singurul drum național de pământ din România se află la hotar cu Republica Moldova

Singurul drum național de pământ din România se află la hotar cu Republica Moldova. Aproximativ 80 de mașini au participat, duminică, la un protest față de starea proastă a drumului național DN 24 C, care leagă localitățile și Rădăuți Prut, scrie Agerpres.

Manifestanții au cerut autorităților să adopte măsuri urgente pentru asfaltarea DN 24 C, singurul drum național de pământ din România.

“Scopul adunării publice îl constituie manifestarea în legătură cu aprobarea de către Guvern a fondurilor necesare pentru asfaltarea DN 24 C pe traseul Manoleasa Prut — Miorcani”, au anunțat organizatorii.

Lucrările pentru modernizarea acestui drum au început în urmă cu peste cinci ani, însă au fost abandonate înainte de turnarea stratului de asfalt. Între timp, drumul a devenit aproape impracticabil, odată cu topirea zăpezii.

Foto: Facebook/ Asfaltaţi DN24

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.