Constantin Tanase
Trecerea la modelul parlamentar de guvernare nu solutioneaza automat nici una din problemele societatii moldovene de astazi, ci, dimpotriva, le poate inmulti si agrava in cazul in care deputatii vor continua sa gandeasca si sa actioneze pe vechi. Eu nu cred ca schimbarea formei de guvernare va schimba si mentalitatea politica a deputatilor – un vin stricat, pus la pastrare intr-un butoi nou-nout, va strica si butoiul. Parlamentarismul, forma cea mai avansata de manifestare a democratiei, nu se poate realiza decat in conditiile unei clase politice de o inalta proba politica si morala. Da, e nevoie si de o majoritate parlamentara, dar aceasta este o conditie "tehnica", decisiva pentru bunul mers al lucrurilor fiind, totusi, calitatea acestei majoritati. O majoritate parlamentara formata cu participarea comunistilor ar compromite catastrofal notiunea de parlamentarism si ar arunca R. Moldova cu multi ani in urma.
E adevarat, votul din 5 iulie a salvat populatia de cosmarul unei campanii electorale devastatoare. Batul fiind cu doua capete, poate am pierdut in alta parte: sa recunoastem ca orice campanie electorala are si efectele ei benefice. In cazul sistemului nostru politic, aflat inca in faza de constituire, participarea partidelor la batalii electorale contribuie la limpezirea, structurarea si consolidarea lui, la educarea si maturizarea politica a societatii, la eliminarea din scena politica a partidelor compromise. Sa nu uitam ca partidul de guvernamant al agrarienilor a parasit scena politica in 1996, in urma alegerilor prezidentiale pe care le-a pierdut spectaculos. Desigur, aceasta "filtrare" se poate produce si in campaniile electorale parlamentare, numai ca distanta de 4 ani e o perioada de timp prea lunga in conditiile ritmului, totusi, accelerat de formare si modificare a optiunilor politice ale electoratului. Experienta noastra de zece ani demonstreaza ca un parlament "rezista" politic aproximativ doi ani; dupa doi ani de activitate se observa ca parlamentul nu mai reflecta coraportul de forte din societate si incepe a avea crize de agonie. Asa s-a intamplat cu primul parlament (democratic), care a fost nevoit sa se autodizolve, asa s-a intamplat cu cel de-al doilea (agrarian), care abia si-a mai tinut sufletul pana la termenul regulamentar, asa s-a intamplat si cu actualul parlament, care, in mod normal, trebuia sa dispara odata cu disparitia fostei ADR. In acest sens, campaniile electorale prezidentiale, care picau la doi ani dupa cele parlamentare, permiteau corectarea si normalizarea pulsului politic al societatii, chiar daca aceste placeri costau foarte scump.
Si totusi, ispita unor alegeri parlamentare anticipate trebuie depasita prin identificarea unei formule viabile de coabitare in sanul acestui parlament al fortelor politice alese in primavara lui 1998. Ca sa reziste pana la capatul mandatului, actualul parlament trebuie sa formeze o majoritatea politica functionala, imuna la actiunea factorilor subiectivi ("ranza liderilor") si obiectivi (eterogenitatea politica a partidelor din actualul parlament). O majoritate parlamentara fara comunisti este posibila, din punct de vedere teoretic, numai in cazul cand se vor putea re-aduna sub acelasi steag toate grupurile parlamentare din fosta ADR. Nu cred ca asa ceva mai este posibil in practica cu toate ca dupa votul solidar din 5 iulie s-a spus ca parlamentul a dat dovada de "maturitate politica". Ii va ajunge oare acestui parlament maturitate politica pentru a forma o majoritate parlamentara anticomunista? – iata intrebarea care se pune astazi.
Adoptand modificarile din 5 iulie, parlamentul si-a asumat intreaga raspundere pentru guvernarea tarii. Situatia creata e mai mult decat originala – cele trei partide din fosta ADR (PDM, PRCM si PFD) care n-au participat la instalarea guvernului Braghis, pentru care ele nu poarta nici o raspundere politica, vor trebui sa tolereze pana la inceputul anului viitor un guvern pe care ele l-au declarat, din start, ca fiind o adevarata catastrofa nationala. Astfel, acest guvern, fiind copilul din flori al lui Lucinschi, partenerii din fosta coalitie de guvernamant – Diacov, Snegur si Matei – vor trebui fie sa-i cumpere bomboane lui Braghis pana va pleca Lucinschi, fie sa provoace o noua criza de guvern, lux pe care nu si-l pot permite daca vor sa demonstreze "maturitate politica". In situatia creata, cele trei componente ale fostei ADR trebuie sa se lamureasca (si sa lamureasca) daca se afla si in continuare in opozitie sau nu. O asemenea ambiguitate politica lucreaza impotriva imaginii parlamentului; au trecut trei saptamani de la istorica votare, iar parlamentul nu a facut nici o declaratie politica de principiu vizand aceasta chestiune. Daca parlamentul pleaca in vacanta fara sa faca o declaratie ce ar dezambiguiza situatia politica creata dupa 5 iulie, ma tem ca lucrurile stau prost si, dupa intoarcerea lui din vacanta, din "maturitatea politica" a parlamentului se va alege praf si pulbere.
Daca parlamentul va incerca sa se mentina pe aliante de conjunctura, create ad-hoc, ideea republicii parlamentare va fi compromisa din start, practic aceasta insemnand ca nici un partid nu doreste sa-si asume raspunderea pentru guvernare. Sa mai adaugam aici si faptul ca, chiar daca nu au loc alegeri parlamentare anticipate, totuna se intra "pe neobservate" in campania electorala pentru parlamentarele din 2002 si fiecare partid va fi preocupat in primul rand de propria imagine pentru a ajunge in alegeri intr-o forma electorala cat mai buna. Partidele de centru-dreapta, care au votat impreuna cu comunistii pentru republica parlamentara, nu vor putea vota cu acestia, tot atat de solidar, si in alte situatii, in care interesele nu vor coincide. Putem presupune ce se va intampla cand se va ajunge la votarea de catre parlament a noului presedinte, care nu va putea fi ales fara votul comunistilor. Daca in aceasta toamna parlamentul nu va elabora o tactica politica adecvata situatiei create, cu siguranta, se va produce marea explozie si vechile rivalitati vor reizbucni cu o violenta si mai mare. Ii va ajunge parlamentului rezerva de "maturitate politica" pentru actiuni politice adecvate sau se va intra iar intr-o noua perioada de haos politic si instabilitate?
Intrebarea nu e de natura academica. De faptul cum se va raspunde la ea depinde eficienta modelului parlamentar de guvernare. Repet, eficienta guvernarii nu depinde de forma de guvernare, ci de calitatea clasei politice si de maturitatea partidelor reprezentate in parlament, rolul carora creste incomensurabil in conditiile unei republici parlamentare. Cum vor raspunde partidele parlamentare la propria provocare istorica? Se vor antrena in combinatii de conjunctura, lasandu-se seduse de noile ispite si posibilitati ce le ofera regimul parlamentar de guvernare? // Flux
