Silvia Radu se lansează în campania electorală. A depus cererea de suspendare din funcția de primar interimar

Silvia Radu a anunțat astăzi că a depus cererea de suspendare din funcția de primar interimar al capitalei. Aceasta după ce ieri a fost înregistrată în calitate de candidat independent la funcția de primar general al mun. Chișinău, la alegerile locale noi din 20 mai.

După plecarea ei, interimatul la șefia municipalității va fi asigurat de viceprimarul Ruslan Codreanu.

“Plec din fruntea Primăriei pentru a participa la acest cu scopul de a câștiga alegerile. Vreau ca schimbările în acest oraș să meargă mai departe. să avem un oraș european. Îmi doresc ca proiectele începute de mine să continue. Sunt proiecte de care are nevoie orașul”, a menționat ea.

Totodată, ea a ținut să precizeze că programul său electoral, care va fi prezentat în curând, va include 11 puncte ce vor reflecta probleme cheie ale orașului.

“Programul electoral va fi făcut public în curând, după ce îmi voi deschide contul electoral. Voi face o acțiune publică unde va fi prezentat. Este un program realist. nu ține de promisiuni grandioase, ci de soluțiile problemelor existente. Aceasta pentru că este vorba despre un mandat de un de zile, și nu de unul de cinci ani”, a menționat Silvia Radu.

Pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău vor concura 13 concurenți electorali. Dintre aceștia 12 sunt candidați înregistrați, iar unul urmează să afle verdictul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.